Dt 18,15-20;
1Cor 7,32-35;
Mc 1,21-28
Într-o zi, un inspector guvernamental și-a adus întregul echipament la o fermă. Când a ajuns acolo l-a chemat pe fermier și i-a cerut permisiunea să meargă în câmp pentru a putea face măsurători. Fermierul a obiectat cu putere, temându-se că măsurătoarea era doar un prim pas spre construirea unei autostrăzi pe câmpul său. Nu îți voi da permisiunea să mergi în câmpul meu, i-a răspuns supărat fermierul. Așa că inspectorul a adus un document guvernamental care îl autoriza să facă inspecția. Am autoritatea, i-a răspuns acesta de a intra în oricare câmp de pe cuprinsul întregii țări pentru a face măsurătorile necesare.
În fața unei asemenea autorități, fermierul a deschis poarta și i-a permis inspectorului să intre pe câmp. Apoi fermierul s-a dus în cealaltă parte a câmpului și a deschis o altă poartă, prin care a intrat unul dintre cei mai feroce tauri pe care îi avea. Apoi fermierul a strigat la inspector, Arată foaia, arat-i lui autoritatea ta. Nefericitul inspector avea autoritatea însă taurul fermierului a avut o putere de convingere mult mai mare.
La fel putem spune și despre evanghelia pe care o predicăm și pe care o învățăm altora. Oameni din Cafarnaum primea învățăturile lor sacre, în sinagoga lor, de fiecare Sabat. Însă într-una din zilele de sabat ei au avut un alt învățător, pe Isus. Ceea ce i-a învățat Isus în acea zi, dar și modul în care a prezentat și demonstrat mesajul său, pur și simplu i-a uimit. De ce? Fiindcă el învăța ca unul care are autoritate și nu asemenea cărturarilor. Cu alte cuvinte, Isus învăța ca unul care are autoritate iar cărturari nu. Isus i-a uimit pe oameni care se aflau în jurul lui din trei motive.
Primul motiv e că învățăturile lui Isus erau izvorâte din inimă și nu doar din minte. El învăța cu convingere absolută fiindcă el știa că mesajul său este conform cu voința lui Dumnezeu. După cum spunea Isus și în evanghelia după apostolul Ioan, în momentul în care încerca să-l convingă pe un fariseu necredincios care îl asculta, Adevăr, adevăr îți spun: noi vorbim ceea ce știm și dăm mărturie despre ceea ce am văzut dar mărturia noastră nu o primiți (3,11). Învățăturile lui Isus sunt o mărturie personală a relației lui intime cu Dumnezeu, Tatăl său. Spre deosebire de cărturari care își culegea informațiile, cunoștințele, nu din legătura lor personală cu Dumnezeu ci din lungul și greul lor studiu al comentariilor asupra legii lui Moise. Prin urmare, multe din învățăturile lor proveneau din mintea lor și nu din inima lor.
Dacă noi susținem că avem credință în Cristos, atunci e esențial ca să îl și ascultăm. Trebuie să ne deschidem pe noi înșine, să ne deschidem inimile la înțelepciunea și autoritatea sa. Important, însă, este să nu luăm învățăturile sale ca pe niște simple teorii și ideii, ci mai degrabă trebuie să le situăm în experiența vieții noastre de credință. Fiindcă acțiunile practice goale sunt inutile, teologia fără practică este zero, cunoștințele care nu sunt puse în practică sunt nefolositoare.
Al doilea motiv este concentrarea pe spirit, pe suflet și nu pe litera legii. Cărturari căutau să aplice prescripțiile legii, până la ultima lor literă. Isus merge mai departe, mai în profunzime, pentru a căuta, spiritul, intenția originală a legii. Ca de exemplu, observarea legii sabatului. Ocupația principală a cărturarilor era să dea cât mai precis, să determine cu cât mai multă exactitate, momentul în care începea Sabatul și când se încheia și ce anume însemna muncă și ce nu. Însă Isus preferă să caute ceea ce avusese Dumnezeu în minte în momentul în care a dat legea poporului său, ca expresie a iubirii și grijii sale paterne. Iar concluzia sa este că Sabatul este o zi în care stăm departe de muncile noastre pentru a-l putea sluji pe Dumnezeu și pentru a îndeplini voința lui Dumnezeu.
Iar al treilea motiv este că el inspiră o schimbare pozitivă a inimii ascultătorilor săi și nu îi face pe oameni să se simtă rău, sau cum mai zicem noi români, prost. De exemplu, omul care s-a născut orb. Cărturari căutau să explice de ce era el orb, cine fusese cel care păcătuise, el sau părinți săi. Isus, pe de altă parte, este interesat doar de vindecarea orbirii. Din acest motiv Isus a făcut numeroase vindecări și exorcisme, alături de învățăturile sale prin care arăta că principala sa grijă, preocupare este aceea de a schimba situația inimii omului și nu doar de a explica această situație a inimii.
A fost odată un prinț indian care era un adevărat iubitor de cunoaștere. El colecționase mii de cărți în imensa sa bibliotecă. La un moment dat a fost numit mâna dreaptă a regelui. Această poziție, funcție cerea ca el să călătorească aproape întotdeauna prin vastul teritoriu al regatului precum și în regatele vecine pentru a-l reprezenta pe rege. În toate aceste călătorii, mereu își lua și cărțile cu el, treizeci de cămile erau necesare pentru a căra toate cărțile.
Realizând ne practicitatea cărării tuturor cărților, i-a spus la un moment dat secretarului său, citește toate cărțile după care să îmi dai o singură carte, care consideri tu că este cea mai importantă pentru călătoria mea. După ceva timp, secretarul i-a dat prințului cartea care cuprindea toată înțelepciunea din lume, adică Biblia. Prințul l-a întrebat, Ce fel de autoritate are această carte, de a ajuns să fie singura de care am nevoie? Secretarul său i-a răspuns că Are autoritatea Fiului lui Dumnezeu. La scurt timp după aceea prințul a fost botezat.
Acestea sunt cele trei motive pentru care oameni, poporul a fost uimit de Isus. El învață din inimă și nu doar cu mintea. Se concentra asupra spiritului nu doar asupra literei legii, inspirând totodată o schimbare pozitivă a inimii ascultătorilor. Amin
