Lev 13,1-2.45-46
1Cor 10,31-11,1;
Mc 1,40-45
Lepra este o boală teribilă. Am citit o poveste, zilele acestea, despre doi elevi de liceu, amândoi rivali pentru unica ocazie de a participa, ca reprezentant al liceului la o competiție extrem de importantă. Povestea lor nu este una despre lepră, însă este legată într-un fel de ea.
Andrei și Petru erau colegi de clasă, în ultimul an de liceu. Ei nu erau niște prieteni extrem de apropiați însă nici mari dușmani nu erau. Amândoi erau niște elevi extrem de buni, străluciți, și era cunoscut faptul că doar unul dintre ei avea să meargă la acea competiție. Fiecare dintre ei, îl considera pe celălalt cel mai aprig rival.
S-a întâmplat, într-o zi că Petru s-a îmbolnăvit de varicelă cu două săptămâni înainte de examinarea finală. Realizând că nu își permitea să lipsească de la ore, Petru a îndrăznit să meargă la școală după doar două zile de stat acasă, exact în momentul în care acele bubițe roșiatice începeau să se arate pe piele. Când colegi lui de clasă și-au dat seama de boala lui, nici unul dintre ei nu a îndrăznit să se apropie de el. Uni dintre ei ba chiar îl strigau, Hei, față palidă, Du-te acasă înainte ca să ne infectezi pe toți.
Profesorul său l-a trimis acasă, spunându-i să nu se întoarcă decât dacă îi permite doctorul lui. El a plâns și a fost profund rănit de către respingerea lor, din partea celor care credea că sunt prieteni lui. El știa că absența lui de la ore ar putea avea efecte negative în cursa pentru cea mai mare onoare din școală.
Însă fără să își de-a seama, Andrei s-a dus după el și spre surprinderea lui, i-a promis să îl viziteze zi de zi și să îi împărtășească notițele pe care și le lua la ore, pentru ca și el să poată ține pasul cu lecțiile, cu toate că stătea acasă. Petru a fost veșnic recunoscător pentru asta.
Petru care a câștigat până la urmă acea competiție, a devenit într-un final preot. Iar Andrei a devenit un chirurg. Acum, în timp ce doctorul Andrei vindecă bolile fizice, ale trupului, părintele Petru vindecă rănile spirituale, ale sufletului.
În textul evangheliei de astăzi, acțiunea lui Isus prin care, atinge o persoană care nu trebuia atinsă, este un pic neobișnuită, pe un lepros pe care îl și vindecă, În acele timpuri sau conform legii și societății din, cei curați și cei necurați erau niște puncte de vedere complet separate din perspectivă rituală. Ei îi tratau pe leproși ca fiind niște persoane necurate, nepotriviți de a participa la rugăciunea comună. Considerați ca niște păcătoși pedepsiți de Dumnezeu. Leproși locuiau departe de oameni, în locuri ce se aflau în afara orașelor și a satelor, separați de viața normală a celor curați sau oameni puri ai lui Dumnezeu. Ei au fost nevoiți să își abandoneze propriile locuințe și familii. Dacă o persoană sănătoasă se apropia, leproși trebuiau să îi avertizeze cu un strigăt, Necurat! În Talmud, patru tipuri de persoane sunt considerate ca fiind moarte, omul sărac, leprosul, omul orb și unul care este fără copii.
Am citi un alt lucru, că până și Biserica Catolică din Evul Mediu a făcut asemenea discriminări față de cei leproși. Când o persoană este contaminată de lepră, preotul era nevoit să celebreze o liturghie pentru acea persoană. Cu alte cuvinte el era asemenea unui om mort care umblă.
Astăzi, datorită avansului științei medicale, lepra este vindecabilă și nu mai are parte de aceea pată, defăimare de care avea parte odată. Un lucru e clar, că leprosul este nevoit să sufere singur, excomunicat și respins de și din comunitate.
În zilele noastre, rareori întâlnim astfel de leproși, însă avem leproși în alt sens, într-un sens mai modern, leproși pe care noi îi facem astfel, prin comportamentul nostru față de ei. Acești leproși moderni sunt cei care sunt considerați ca fiind excluși din punct de vedere social sau cei de care se feresc oameni. Ei sunt cei pe care îi considerăm ca fiind nevrednici de iubirea noastră, de atenția noastră, de ajutorul nostru. Ei sunt cei a căror demnitate și respect este înlăturat de la persoana lor. Cine sunt ei? Ei sunt cei a căror viață este rea, necăjită, de exemplu, prizonieri, sau cei extrem de săraci, țigani și mulți alți. Aceste persoane, pe care îi privim de sus, de care râdem mereu și pe care îi considerăm ignoranți. Proprii noștri dușmani cu care nu dorim să vorbim din cauza faptului că nu avem timp. Acestea sunt unele dintre scuzele noastre pe care le folosim pentru a evita să vorbim cu ei.
Care este atitudinea noastră acum, față de aceste grupuri, categorii de oameni pe care îi considerăm ca fiind leproși, în sensul modern al cuvântului? Să nu uităm, dragi credincioși, să fim vindecători, doctori față de aceste categorii de oameni, astfel încât să le putem spune, că Mai există și mâine, și că Dumnezeu nu doarme. Însă să nu uităm nici faptul că noi suntem niște vindecători răniți. Amin
