Adorație Euharistică – 4 (Joia Sfântă – tineri)

Cântec Isuse tu ne-ai chemat

 

† În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin

Ghid. Iată-ne Doamne în faţa ta pe noi tinerii din Iugani: pe cei pe care ne vezi mereu aici, pe unii care veneam o dată dar nu am mai fost de mult, pe câţiva veniţi de departe, ca şi pe cei care, poate, am nimerit aici din întâmplare. Ne prezentăm în faţa ta aşa cum ne-a găsit momentul. Poate că trişti sau în formă, dărâmaţi, plictisiţi, şovăielnici, sătui, ori, cine ştie, revoltaţi. Nu vrem să îţi spunem multe, dar vrem să facem în faţa ta un exerciţiu de sinceritate, să-ţi punem nişte întrebări, să ne punem nişte întrebări şi să încercăm să învăţăm ceva din ceea ce s-a întâmplat cu ani în urmă în acea seară în Cenacol. Alături de sinceritatea noastră, mai îndrăznim încă să-l implorăm pe Duhul tău cel Sfânt care să sufle peste tot ce-i aşezat, să tulbure tot ce-i stătut şi să zdruncine tot ce-i obişnuit în noi.

Tatăl Nostru…

 

Pauză 1 minut….

 

Cântec Este timpul mântuirii….

Tânăr 1:

S-a lăsat noaptea, Doamne.

Oare eşti aici, în noaptea mea?

Lumina ta s-a stins şi razele ei, aruncate asupra oamenilor şi asupra lucrurilor, au dispărut.

Totul a devenit cenuşiu, totul ni se pare întunecos ca şi natura, când ceaţa deasă înghite soarele şi se aşterne încet pe pământ.

Totul devine un efort, totul devine greu, apăsător şi molcom.

Dimineaţa, somnul mă toropeşte şi îmi ascunde ziua care-mi stă în faţă.

Aş vrea să dispar, să mă mistui, şi-mi doresc moartea: vreau să fiu dat uitării.

Aş vrea să plec departe.

Să fug.

Să alerg

Oriunde, numai să scap.

Dar de cine vreau să scap?

De tine, Doamne, de alţii, de mine, nu ştiu.

Dar vreau să plec.

Să fug.

Mă clatin ca un beţiv,

Gonit prosteşte de forţa obişnuinţei.

Repet mereu aceleaşi gesturi, deşi ştiu că totul e în zadar.

Merg, cu toate că ştiu că paşii nu duc nicăieri.

Vorbesc, dar cuvintele mele răsună înspăimântător de goale, căci ştiu că numai urechile trupului le vor primi şi nu vor apuca să ajungă la înălţimea sufletelor.

Ideile mi se învârt în cap, până şi gândul mă doare.

Cuvintele ies din matca lor şi nu servesc la nimic.

Mă bâlbâi, roşesc şi sunt ridicol.

Mi-e ruşine; observă asta şi alţii.

Doamne, oare nu-mi pierd minţile?

Sau eşti tu cel care doreşte acest lucru?

Dar toate astea nu ar fi nimic dacă nu aş fi singur.

Sunt singur.

m-ai dus departe, Doamne, până acum te-am urmat cu încredere pentru că mergeai alături de mine.

Dar iată că în plin deşert, în bezna nopţii, deodată tu te faci nevăzut.

Te strig, dar tu nu-mi răspunzi.

Te caut îngrozit, dar nu te găsesc nicăieri.

Am renunţat la toate, am rămas singur.

Absenţa ta mă face să sufăr.

Doamne, e noapte.

Eşti aici, Doamne, în noaptea mea?

Unde eşti?

Mă mai iubeşti?

Nu te-ai plictisit încă de mine?

Doamne, răspunde-mi!

Răspunde-mi!

Michel Quoist, Iată-mă

Bucură-te Marie…

 

Pauză 1 minut….

 

Cântec Sufetul meu te doreşte

Tânăr 2:

Era într-o duminică obişnuită, la liturghia tinerilor. Cald, toropeală, corul cânta agale. Liturghia a decurs normal. A venit momentul împărtăşaniei şi, acolo, tot normal, s-a format un şir abia vizibil cu ochiul liber la care s-au aliniat cei care se numesc bisericoşi, ceilalţi, tinerii normali, privindu-i cu compătimire. După liturghie, părintele s-a decis să mai rupă puţin monotonia şi, discutând cu tinerii, a conceput o cateheză ad hoc. I-a întrebat: „Voi credeţi în Isus Cristos?” „Sigur”, i-au răspuns în cor. „În Isus Cristos, cel pe care-l cunoaştem din Noul Testament?” „Bineînţeles, altul nu există!”, s-au dovedit din nou experţi tinerii. „Şi unde este prezent acest Isus Cristos?” „În cer”, au zis unii. „Numai acolo?”, a insistat părintele. „Nu, mai e prezent şi în Sfânta Împărtăşanie”, au precizat alţii. „Sunteţi siguri că în Sfânta Împărtăşanie e prezent Fiul lui Dumnezeu, la fel de Veşnic ca si Tatăl, care s-a coborât din cer şi a pătimit ca noi să fim mântuiţi?” „Da, suntem siguri”, l-au aprobat din nou cu toţii. „Cum, chiar sunteţi siguri că Dumnezeu, pe care-l caută atâţia, la care se roagă atâţia, despre care s-au scris aşa de multe biblioteci, pe care l-au aşteptat milenii întregi oamenii, la care s-au dus toţi înaintaşii noştri, Dumnezeul acesta poate fi găsit la noi în biserică?” „Noi aşa zicem”. Atunci părintele a continuat: „Câţi v-aţi împărtăşit astăzi?”

S-a lăsat tăcere, aşa cum tăcere s-ar lăsa dacă s-ar repeta şi la noi aceeaşi cateheză după fiecare liturghie de duminică.

Doamne Isuse, această tăcere ne spune mai multe lucruri despre noi înşine. Ne spune mai întâi cât de mult ne minţim pe noi înşine. Spunem cu toţii că suntem însetaţi de Dumnezeu, că am vrea să te găsim, că am vrea să cunoaştem mai multe despre tine, că am vrea să aflăm adevărul despre tine, că am vrea experienţe spirituale. Şi atunci ne punem întrebări, vorbim cu prietenii, venim la cateheze, ascultăm predici, ne rugăm în taină, mai citim poate şi cărţi, o facem pe-a deştepţii la ora de religie inventând întrebări încuietoare. Te căutăm în aşa de multe feluri şi în atât de multe locuri şi ne plângem că e greu, că eşti ciudat, că eşti prea invizibil, că nu ne dai îndeajuns de multe semne, că eşti doar în cer, iar noi pe pământ, când de fapt lucrurile sunt aşa de simple. Ca să te găsim trebuie să facem un singur lucru: să venim în faţa tabernacolului. Ca să te avem, trebuie să facem un singur lucru: să venim la împătăşanie. Pentru că tu aici eşti, Doamne. Nu în cărţi, nu în minţile oamenilor, nu în răspunsul unei întrebări, ci aici în Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Şi ori de câte ori ocolim acest loc, ori de câte ori ne încăpăţânăm să căutăm în altă parte, nu facem altceva decât să ne minţim pe noi înşine. Pentru că noi ştim că tu eşti aici. Ştim prea bine ce înseamnă Sfânta Împărtăşanie. Dar ne prefacem că nu am auzit.

Auzim adesea în jurul nostru: de ce trebuie să mergem la biserică, când Dumnezeu e pretutindeni. Mă pot ruga şi acasă. Iată motivaţia pentru care un creştin matur şi conştient vine cât poate de des la biserică. Vine pentru că el crede în Euharistie. Vine pentru că el ştie că Isus Cristos nu e prezent în Euharistie nici la el acasă, nici pe stradă, nici pe munte ori mare, ci doar în biserică unde există un preot care să celebreze Euharistia.

 

Tatăl Nostru…

 

Pauză 1 minut….

 

Cântec Isuse blând….

Tânăr 3

Trupul tău, Isuse bune,

Tu ne spui ca să-l mâncăm

Şi ne-ndemni cu bunătate

Al tău sânge să-l gustăm.

Căci mâncare-i a ta carne

Şi-al tău sânge băutură.

Cine-ndemnul ţi-l ascultă,

E scăpat de orice ură.

Cine carnea ţi-o mănâncă

Şi-al tău sânge îl va bea

El rămâne întru tine

Şi la el vei rămânea.

Fericire ca aceasta

Nu se află pe pământ

Numai îngerii şi sfinţii

O posedă-n cerul sfânt.

Lectură biblică                                                                                                        Marcu 15,20-22

Iar după ce-şi bătură joc de el, îl dezbrăcară de purpură, îl îmbrăcară cu hainele lui, şi-l scoaseră afară să-l răstignească. Pe un trecător, un oarecare Simon din Cirene, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, care venea de la câmp, îl siliră să-i ducă crucea. Şi îl duseră la locul Golgota, ceea ce înseamnă locul Căpăţânei.

Câteva momente de tăcere….

Reflecţie

O Isuse, Simon din Cirene nu ţi-a ieşit în cale nici din curiozitate, nici din răutate, dar nici din dragoste ca să te compătimească. El s-a întâlnit cu tine întâmplător. Îşi vedea de treburile lui zilnice. Tu însă l-ai chemat să sfinţească această muncă prin purtarea crucii tale mântuitoare. Simon a primit cu sila crucea ta, dar prin ea tu i-ai dat harul să te cunoască şi să te iubească. Cât de mare este, Doamne, bunătatea ta faţă de noi sărmanii păcătoşi! Tu nu dispreţuieşti pe omul care are silă de cruce, dar îl conduci în mrejele iubirii tale şi răsplăteşti cu iubirea ta pe cei care îşi fac silă pentru a face bine. De atâtea ori în viaţă, o Isuse, m-ai întărit cu dragostea ta, ai voit să-mi pui pe umeri crucea, dar eu poate am refuzat-o. Tu însă n-ai încetat de a-mi arăta dragostea ta nemărginită.

Îţi mulţumesc din inimă şi-ţi cer iertare pentru răceala şi nepăsarea mea faţă de atâtea ocazii de a face binele. Te rog pentru aceia care dezertează de la datoriile lor zilnice. Amin.

Tatăl nostru… Bucură-te, Marie… Slavă Tatălui…

Tânăr 4

Rugăciunea unui suferind

2 Doamne, ascultă rugăciunea mea

şi strigarea mea să ajungă la tine!

3 Nu-ţi întoarce faţa de la mine în ziua strâmtorării mele;

pleacă-ţi urechea spre mine în ziua în care te chem,

grăbeşte-te să-mi răspunzi!

4 Căci zilele mele s-au spulberat ca fumul

şi oasele mele ard ca jarul.

5 Inima mea a fost lovită şi se usucă precum iarba,

încât uit să-mi mănânc şi pâinea.

6 Din cauza geamătului [continuu],

mi s-a lipit pielea de oase.

7 M-am asemănat cu bufniţa din pustiu,

m-am făcut asemenea cucuvelei din ruine.

8 Stau de veghe

şi sunt ca pasărea singuratică pe acoperiş;

9 ziua întreagă mă insultă duşmanii;

cei care mă lăudau jură împotriva mea.

10 Mă hrănesc cu cenuşă în loc de pâine

şi cu lacrimi mi-am amestecat băutura,

11 din pricina mâniei şi a furiei tale;

fiindcă, după ce m-ai înălţat, m-ai doborât.

12 Zilele mele sunt ca umbra care trece

şi eu m-am uscat ca iarba.

13 Tu, Doamne, rămâi în veci

şi amintirea ta [dăinuie] din generaţie în generaţie.

14 Tu te vei ridica şi te vei îndura de Sión,

căci este timpul [să-ţi arăţi] îndurarea,

întrucât a venit timpul potrivit.

15 Iată, servitorii tăi îndrăgesc pietrele lui

şi le este milă de ruinele sale!

16 Toate popoarele se vor teme de numele Domnului

şi toţi regii pământului, de gloria sa,

17 pentru că Domnul a reconstruit Siónul

şi s-a arătat în gloria lui.

18 El ia aminte la rugăciunea celor lipsiţi

şi nu dispreţuieşte rugăciunea lor.

19 Aceasta să se scrie pentru generaţiile următoare

şi poporul care se va naşte îl va lăuda pe Domnul;

20 pentru că el a privit din înălţimi, din sanctuarul său;

Domnul s-a uitat din cer asupra pământului,

21 ca să asculte suspinul celor închişi

şi pentru a-i elibera pe cei condamnaţi la moarte.

22 Pentru ca numele Domnului să fie vestit în Sión

şi lauda lui, în Ierusalím

23 când se vor aduna împreună popoarele

şi domniile ca să-i slujească Domnului.

24 Mi-a vlăguit pe cale puterea, mi-a scurtat [numărul] zilelor.

Am zis: Dumnezeul meu,

25 nu mă lua la jumătatea zilelor mele;

anii tăi sunt din generaţie în generaţie!

26 De la început ai întemeiat pământul

şi cerurile sunt lucrarea mâinilor tale.

27 Ele vor pieri, dar tu rămâi

şi toate se vor învechi ca un veşmânt

şi le vei schimba ca pe o haină.

28 Dar tu eşti acelaşi

şi anii tăi nu se sfârşesc.

29 Fiii slujitorilor tăi vor avea o locuinţă

şi descendenţa lor va rămâne în siguranţă în faţa ta.

Rugăciune

O Isuse, eu te cred aici de faţă în preasfântul Sacrament al altarului. Te iubesc din toată inima şi doresc să vii în sărmanul meu suflet, umilit şi plin de căinţă. Ştiu că sunt nevrednic de un asemenea favor, dar mă încred în bunătatea ta. Dragostea ta faţă de suflete te va aduce şi în inima mea, pentru ca să rămâi în mine şi eu în tine. Maică preasfântă, dă-mi inima ta neprihănită, pentru a-l găzdui pe oaspetele meu divin.

Te îmbrățișez, iubitul meu Mântuitor, şi mă dăruiesc cu totul ţie. Dă-mi numai dragostea ta şi fă-mă statornic, pentru ca niciodată să nu te părăsesc, ci să împlinesc întotdeauna voinţa ta.

Doamne Isuse, tu te rogi în continuu pe altarele noastre, iar oamenii nici nu vin măcar să se unească cu tine. Atrage sufletele noastre spre tine, ca să ne rugăm cu tine, prin tine şi în tine, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

 

Tatăl Nostru…

 

Pauză 1 minut….

 

Cântec A bătut la ușa ta…

 

Tânăr 5

Pe copiii mici îi învăţăm tot timpul să spună „Mulţumesc”, de fiecare dată când primesc ceva în dar. În bucuria noii posesii ei uită adesea de la cine au primit cadoul. Gândindu-se la ceea ce au primit şi la ceea ce li s-a oferit, ei îl uită pe cel care le-a dăruit acel „ceva”. Cu timpul şi cu multă răbdare copiii învaţă să se gândească şi la acela care a fost atât de bun şi generos cu ei. Ei au nevoie de timp pentru a învăţa cui să spună un „Mulţumesc”.

Uneori ne comportăm precum copiii. Ne bucurăm de tot ceea ce avem. Ne bucurăm că avem o viaţă minunată, o familie, un prieten, şcoală, biserică, preoţi, programe cu care să ne umplem timpul şi aşa mai departe. Ne bucurăm când avem o familie cât de cât normală, un loc de muncă. Suntem mulţumiţi şi fericiţi, când ne putem permite să trăim bine, când suntem sănătoşi. Şi peste toate îl uităm foarte des pe cel, care face posibil să ne bucurăm de atâtea şi atâtea lucruri, relaţii, persoane, experienţe… Îl uităm exact pe cel care îşi ţine întotdeauna mâna deasupra noastră şi veghează cu grijă asupra noastră. Uităm să-i spunem „Mulţumesc” şi să ne îndreptăm privirea spre Dumnezeu, mulţumindu-i pentru tot ceea ce suntem şi avem.

Noi tinerii din această parohie ne-am adunat astăzi, în Joia Sfântă, în această biserică, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu. El este întotdeauna aproape de noi, este prezent cu noi în Sfântul Sacrament. El este aproape de toţi oamenii, când sunt nevoiţi să îndure suferinţă şi să îşi poarte crucea. Căci a trecut el însuşi înaintea noastră prin suferinţă şi cruce. Doamne, te rugăm: fii tuturor tinerilor ajutorul puternic şi puterea încurajatoare de care au nevoie astăzi. În mod deosebit, arată-te aproape celor care o duc greu, din diverse motive şi greutăţi. Dăruieşte-le curaj şi încredere, nu permite să îşi piardă vreodată speranţa. Ia-i tu pe braţe şi condu-i afară din suferinţa lor şi din toate temerile în care s-au împotmolit.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al oamenilor. El nu domneşte în înălţimi, fără să se sinchisească de problemele vieţii noastre. El ne iubeşte şi îi este dor de noi. De aceea este prezent aici, în mijlocul lumii noastre. El trăieşte aici, în Preasfântul Sacrament, pe care-l adorăm acum. El a ales pâinea ca formă a prezenţei sale, pentru a deveni astfel parte a existenţei noastre, părticică din viaţa noastră. Da, în felul acesta, primindu-l în Sfânta Împărtăşanie, el devine chiar o parte din noi.

Bunule Dumnezeu, ocupă-ţi locul în viaţa noastră. Pătrunde şi cucereşte gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Rămâi întotdeauna înaintea ochilor noştri, în toate coborâşurile şi urcuşurile cotidianului nostru. Nu permite să te pierdem din priviri, mai ales din privirile inimii noastre. Nu ne părăsi niciodată. Doamne, pe când erai pironit pe cruce, tu ne-ai dat-o pe Maria ca şi mamă. Ea este darul tău către noi. Şi prin Maria tu ne eşti şi astăzi nouă, tuturor oamenilor, aproape. De ea putem să ne apropiem ca un copil de mama sa.

În Maria iubirea ta faţă de oameni a căpătat un chip, care nouă ne este foarte cunoscut: chipul unei mame. Cât timp o avem înaintea ochilor noştri, credinţa noastră nu poate deveni indiferentă. Atunci credinţa noastră nu mai devine doar o chestiune de raţiune, ci o chestiune care priveşte inima. Vrem să ne rugăm. Bunule Dumnezeu, tu eşti de faţă în iubire. Tu ne asculţi cu răbdare, tu ne priveşti plin de dragoste. Ţie ţi-am încredinţat toate grijile şi problemele noastre, credinţa, iubirea şi speranţa noastră. Întăreşte-ne cu harul tău şi rămâi cu noi în aspiraţia noastră spre tine.

 

Bucură-te Marie…

 

Pauză 1 minut….

 

Cântec Când pe cruce pus….

 

Rugăciunea credincioşilor

G.: Conştienţi de multele greşeli care ne apasă sufletul şi de neputinţa noastră în a duce la îndeplinire tot ceea ce ne propunem, să-i cerem ajutorul Mântuitorului, rugându-l cu încredere:

Tânăr 6

Înainte de toate, Doamne, te rugăm şi noi împreună cu apostolii: „Măreşte în noi credinţa”. Suntem atât de slabi încât la prima adiere ne pierdem şi puţina credinţă pe care o avem. Dă-ne mai multă fermitate şi siguranţă şi ajută-ne să rămânem mereu tari în încercările şi dubiile care ne macină sufletul. R.

R. Ajută-ne Doamne

Implorăm, de asemenea, de la bunătatea ta tăria de a ne putea mărturisi întotdeauna şi în orice loc credinţa noastră. Ştii prea bine că lumea de azi nu ne ajută deloc în această privinţă şi că ne e foarte greu s-o facem fără a deveni ridicoli în ochii multora. Fă să nu ne fie niciodată ruşine că suntem creştini, să nu ne sfiim în a ne declara prietenii tăi şi dă-ne curajul ca în urma întâlnirii cu tine, să le putem spune tuturor: „Dumnezeu există, eu l-am întâlnit”. R.

Nu-ţi cerem, Doamne, o credinţă comodă. Nu vrem să ne ascundem în spatele faptelor noastre de credinţă şi să credem că astfel suntem nişte eroi şi creştini adevăraţi. Suntem tineri şi ne dorim mai mult. Dorim să fim o flacără care arde de iubirea ta, iar dacă asta presupune jertfă şi renunţare, suntem gata să le acceptăm. Ajută-ne să descoperim întotdeauna care este planul tău cu noi şi dă-ne puterea de a-l urma. R.

Te mai rugăm, Doamne, şi pentru toţi aceia care sunt în îndoială sau indiferenţă şi nu au curajul sau nu vor să te lase să intri în viaţa lor. Ştim că astăzi sunt din ce în ce mai mulţi tineri care te alungă, te uită sau pur şi simplu te ignoră, crezând că viaţa e posibilă şi chiar mai frumoasă fără tine. Ai milă şi de aceştia, şi dacă ei nu vor să te caute, vino tu în întâmpinarea lor şi transformă-le inima. R.

G. Am încercat, Doamne, la această adoraţie să înţelegem că de multe ori credinţa noastră e o minciună. Ne lăudăm că suntem creştini, dar nu deschidem Biblia cu anii să te cunoaştem mai bine. Venim săptămânal în faţa ta, dar habar nu avem cine este cel care se ascunde în spatele uşii tabernacolului. Mărturisim cu voce care “Cred în Dumnezeu”, dar lucrul acesta nu schimbă cu nimic viaţa noastră. Mai grav e însă altceva. Că dacă noi, tinerii, nu mai ţinem aprinsă flacăra credinţei în lume, lumea se autodistruge. În mod simbolic, aprindem acum unii de la alţii o lumânare, luându-ne angajamentul ca începând din această seară să fim ceva mai atenţi cu tine şi rugându-ne aşa cum ne-ai învăţat tu însuţi:

Tatăl Nostru…

 

Pauză 1 minut….

Tânăr 7

O, Doamne Isuse, cred şi prin harul tău voiesc să cred totdeauna şi să mărturisesc, ştiind că e adevărat şi că va fi adevărat până la sfârşitul lumii, că nimic măreţ nu se face în viaţă fără suferinţă, fără umilinţă şi că toate lucrurile sunt posibile prin aceste mijloace. Eu cred, o, Dumnezeul meu, că sărăcia valorează mai mult decât bogăţia, durerea, mai mult decât plăcerea, obscuritatea şi respingerea mai mult decât renumele, dispreţul mai mult decât onorurile.

Domnul meu, eu nu-ţi cer să-mi trimiţi asemenea probe, căci nu ştiu dacă le voi putea suporta. Dar cel puţin, o, Doamne, chiar când voi fi în prosperitate sau într-o situaţie neprielnică, voiesc să cred ceea ce spun. Nu doresc să îmi pun speranţa în bogăţii, în onoare, în putere şi în reputaţie. Nu voiesc să îmi leg inima de succesul acestei lumi, nici de avantajele sale. Nu doresc plăcerile acestei vieţi. Din contra, prin harul tău, doresc să stimez mult ceea ce e neglijat şi respins, cinstirea săracilor, respectul faţă de cei care suferă; admir şi venerez pe mărturisitorii şi pe sfinţii tăi şi-mi aleg partea mea printre ei, în ciuda lumii.

În sfârşit, o scumpul meu Mântuitor, deşi sunt atât de slab, încât nu pot să-ţi cer suferinţa ca un dar şi nici n-o pot suporta, totuşi îţi cer harul ca să mă ajuţi să o primesc cu bucurie, atunci când înţelepciunea şi bunătatea ta vor binevoi să mi-o trimită. Doresc să mă umilesc în toate bucuriile, să nu răspund cuvintelor înţepătoare decât prin tăcere şi să fiu răbdător atunci când neplăcerea sau suferinţa se vor prelungi, din dragoste către tine şi faţă de crucea ta, ştiind că în acest mod voi merita promisiunile vieţii acesteia şi ale celei viitoare.

Bucură-te Marie…

 

Pauză 1 minut….

Cântec. De ce Isuse

Tânăr 8

N-am întâlnit-o niciodată

Pentru că ne-am născut

În acelaşi an, în aceeaşi lună, în aceeaşi zi.

Am crescut împreună

Sub acelaşi cer, pe acelaşi pământ

Ne-a încălzit acelaşi soare

Şi ne-a udat aceeaşi ploaie.

Cât am fost copii

Eram liberi unul faţă de altul.

Mă jucam cu ea când voiam.

Chiar dacă o loveam nu se supăra.

Niciodată n-a fost prea veselă.

Seara îi spuneam „Noapte bună”

Niciodată nu mi-a răspuns.

Am crescut amândoi mari

Şi viaţa ne tot despărţea.

Era înaltă ca şi mine.

De râs, râdea foarte rar

Câteodată râdea discret.

Ne întâlneam tot mai rar.

În faţa ei mă înclinam discret.

Alteori îmi luam basca de pe cap.

Ne vedeam des la biserică.

La şcoală nu venea deloc.

M-a surprins faptul că atunci când s-a făcut mare

Când era cea mai frumoasă

Nu prea o lua nimeni în seamă.

Tinerii generaţiei mele o ocolesc.

Şi ea suferea enorm de mult.

A ajuns să nu mai vorbească deloc.

M-am apropiat de ea discret

Era ceva în ea care mă atrăgea

Şi nu am putut ca să rezist.

În spatele aspectului său trist

Bănuiam ceva extraordinar.

Ce să spun? M-a sedus.

Am început să ne împrietenim.

N-am ştiut să-i spun pe nume.

N-am mai strâns-o la piept.

Bătând cărările vieţii noastre

Ne împrietenisem.

Din când în când ne mai opream

Ne priveam în ochi

Ne contemplam unul pe celălalt

Şi apoi porneam din nou la drum.

Nu ştiu ce iubeam la ea.

Frumoasă nu, deşteaptă nu

Văzând-o, alţii se jenau

Ba mai mult, chiar o înjurau

Iar eu cu totul nebun şi prost

Îi închinam tot ce aveam.

Ne-am cununat apoi.

Să vezi de-acuma trai

Trăiam modest din datorii

Ne mai certam din când în când

Eu mai ţipam, aşa sunt eu

Ea însă n-a scos un cuvânt

E prea umilă, cum s-o cert?

Nu prea sunt vrednic eu de Ea.

Să dăm divorţ? Mai bine mor

Eu i-am greşit atât de mult

Cădeam adesea în genunchi

Pentru a mă-npăca cu Ea

Şi Ea cu drag mă mângâia şi mă ierta.

Ea nu a greşit niciodată

Nu va cădea Ea în genunchi

Nu-şi va pleca fruntea cuiva

Nu va trebui iertată niciodată de nimeni.

Dar Ea va ierta pe mulţi, asta ştiu.

Acum permiteţi-mi să mă retrag

m-aşteaptă Ea şi e târziu.

O voi lua şi săruta

Am dreptul căi este a mea

Ea este … e … Crucea mea!

Tatăl Nostru…

 

Pauză 1 minut….

Cântec Pe-a Golgotei culme….

G. Ce înseamnă, Doamne, a fi creştin? A veni duminica la biserică? A face parte din Acţiunea catolică? Sau a cânta poate la cor? A face parte dintr-o comunitate? A purta un nume? A figura într-un registru? Cu ce îmi schimbă mie viaţa faptul că sunt creştin? Cu ce mă schimbă pe mine faptul că tu exişti? Dacă tu n-ai fi, eu aş arăta altfel?

Cred că cea mai mare trădare de care dau dovadă azi oamenii nu e faptul că păcătuiesc, cum ne place să interpretăm mereu această scenă. Cred că e trădarea faţă de mesajul creştin de care dăm dovadă în fiecare zi. Îndulcirea Evangheliei. Respectarea doar a ceea ce-mi place mie. Interpretarea a tot ceea ce a spus Cristos. Justificarea a tot ceea ce fac. Conştiinţa că nimic nu mai e grav. Mentalitatea că iadul nu există. Că Dumnezeu, dacă e iubire, nu are cum să pedepsească. Că tu eşti un prieten bun, blând, îngăduitor, care toate le înghiţi, care pleci capul la toate, care taci mereu. Că ceva e greşit dacă simt eu lucrul acesta, şi nu atunci când îmi spune Biserica sau alţii.

Dacă aşa ai arăta tu şi dacă asta ar însemna a fi creştin, îţi spun cu sinceritate Doamne că mâine mi-aş lua bagajul şi te-aş căuta în altă parte. Ştiu însă că mesajul tău pentru noi oamenii e mult mai profund şi că idealul de om pe care l-ai propus e infinit superior decât caricatura pe care încearcă oamenii de azi să ne-o impună. Eu ştiu, Doamne, că adevăratul nostru Dumnezeu arată aşa cum ne lasă Scripturile să-l înţelegem. Şi dacă eu susţin că tu exişti, dacă afirm că cred în tine, dacă mă numesc creştin, adică reprezint o comunitate, îl reprezint pe cel care mi-a dat numele, pe Cristos, atunci mă întreb:

– dacă tu exişti şi ne-ai spus că desfrânaţii şi adulterii nu vor intra în împărăţia cerurilor, atunci îmi pot permite să mai tratez iubirea cu aşa mare uşurinţă şi să afirm fără sfială că totul este permis?

– dacă tu exişti şi ne-ai spus să nu luăm în zadar numele tău şi dacă ştim că el în VT el putea fi pronunţat de un singur om, o singură dată şi într-un singur lor de pe acest pământ, atât de sfânt era privit, oare nu ar trebui să mă înfiorez când te înjur direct şi pun egal între numele tău şi-un alt cuvânt de care-njură oamenii şi care e atât de josnic încât nu aş putea vreodată să-l rostesc în faţa ta?

– dacă tu mi-ai spus că mai uşor intră o aţă într-un ac decât un bogat în împărăţia ta, oare n-ar trebui să mă îngrijoreze goana oamenilor de a-şi construi blocuri în loc de case, de a-i impresiona pe toţi prin maşini luxoase şi de a ne convinge pe toţi că a avea bani e totul?

– dacă tu exişti şi ne-ai spus să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, atunci mai putem trece nepăsători pe lângă acel om beat din şanţ, pe lângă soţul care-şi bate nevasta, pe lângă copilul desculţ de vizavi, pe lângă bătrâna care a terminat de mult lemnele de foc spunând calm şi senin, asemenea lui Cain cel ucigaş „dar ce, sunt eu păzitorul fratelui meu?”

Şi încă n-am spus totul. Dacă tot ne place să ne numim creştini, atunci am fi gata în acest moment să ne dăm viaţa pentru tine? Atunci avem curajul să suportăm orice persecuţie din cauza ta? Avem nebunia să vindem tot, dar tot, pentru a te putea urma? Suntem în stare ca în cinci minute să ne luăm sandalele şi Biblia şi să mergem la capătul lumii pentru a te face cunoscut? Suntem capabili să întoarcem şi celălalt obraz atunci când suntem pălmuiţi? Suntem gata să-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă? Să-i iubim pe cei care ne prigonesc?

Dacă răspunsul nostru e un nu hotărât la toate acestea, atunci nu am săvârşit cea mai mare trădare? Ce fel de creştinism trăiesc Doamne creştinii tăi? Tu ai murit pe cruce doar ca noi să reuşim a ne stăpâni să nu furăm, să nu ne ucidem între noi şi să venim duminica la Biserică? De mai consideri încă Doamne că merităm să ne mai numim creştini, atunci trezeşte-ne din amorţeala, prostia şi autoamăgirea noastră. Iar dacă nu, dă-ne afară să nu mai facem de ruşine Biserica ta, Evanghelia ta şi Crucea pe care ai murit.

 

Tatăl Nostru…

 

Pauză 1 minut….

Cântec Frați creștini…

Tânăr 9

Crucea lui Cristos, mântuirea noastră (Din Discursuri de s. Teodor Studitul, abate)

O, dar preapreţios al crucii! Ce strălucire apare privirii! Toată frumuseţea şi toată măreţia. Copac frumos şi plăcut la privit şi la gust şi nu imagine parţială a binelui şi a răului ca acela din Eden. Este un copac care dă viaţa, nu moartea, luminează nu întunecă, deschide calea spre paradis, nu alungă din el. Pe acel lemn urcă Cristos, ca un rege pe carul său triumfal. Îl învinge pe diavol stăpânul morţii şi eliberează neamul omenesc de sclavia tiranului.

Pe acel lemn urcă Domnul, ca un luptător valoros. Este rănit în bătălie la mâini, la picioare şi la coasta divină. Însă cu acel sânge vindecă vânătăile noastre, adică natura noastră rănită de şarpele veninos.

Mai înainte am fost ucişi de lemn, acum însă prin lemn recuperăm viaţa. Mai întâi am fost înşelaţi de lemn, acum însă cu lemnul îl alungăm pe şarpele viclean. Schimbări noi şi extraordinare! În locul morţii ne este dată viaţa, în locul stricăciunii nemurirea, în locul necinstei gloria.

De aceea, nu fără motiv exclamă sfântul apostol: În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume. Acea înţelepciune înaltă care a înflorit din cruce a făcut zadarnică înţelepciunea mândră a lumii şi nebunia sa arogantă. Bunurile de orice fel, care ne-au venit din cruce, au eliminat germenii ticăloşiei şi răutăţii.

La începutul lumii, numai figurile şi semnele premergătoare ale acestui lemn aduceau la cunoştinţă şi indicau marile evenimente ale lumii. Într-adevăr, fii atent, oricine ai fi tu, care ai dorinţă mare de a cunoaşte. Oare Noe nu a evitat pentru sine, pentru toţi cei din familia sa şi chiar pentru animale catastrofa potopului, decretată de Dumnezeu, în virtutea unui lemn mic?

Gândeşte-te la bastonul lui Moise. Oare nu a fost un simbol al crucii? A schimbat apa în sânge, a devorat şerpii fictivi ai vrăjitorilor, a lovit marea şi a împărţit-o în două părţi, apoi a readus apele mării la cursul lor normal şi i-a înecat pe duşmani, i-a salvat însă pe cei care erau poporul legitim.

Aşa a fost şi toiagul lui Aron, simbol al crurii, care a înflorit într-o singură zi şi l-a revelat pe preotul legitim.

Şi Abraham a prefigurat crucea atunci când l-a legat pe fiu pe grămada de lemne. Moartea a fost ucisă de cruce şi Adam a fost readus la viaţă. Toţi apostolii s-au preamărit cu crucea, fiecare martir a fost încoronat cu ea şi fiecare sfânt a fost sfinţit de ea. Prin cruce ne-am îmbrăcat în Cristos şi ne-am despuiat de omul cel vechi. Prin intermediul crucii noi, oi ale lui Cristos, am fost adunaţi într-un unic staul şi suntem destinaţi pentru lăcaşurile veşnice.

† În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin

Cântec Final Imnul de la Barticești….

*în continuare găsiți adorația în format word și pdf pregătită pentru printat în stil broșură

Download Word

Download PDF

There is 1 comment
  1. Ana-Maria

    Foarte frumos!!!!!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2020/06/header-final-2.jpg);background-size: initial;background-position: center top;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}