Fap 1,1-11
Ef 4,1-13
Mc 16,15-20
La o sfântă Liturghie, un preot, în cadrul predicii sale a spus la un moment dat că, Nu luăm nimic cu noi în momentul în care murim. În rai nu sunt bani. Oameni din rai nu au bani.
În acel moment întreaga comunitate era tăcută, până când o fetiță mică, i-a șoptit mamei sale atât de tare încât să audă întreaga comunitate, Mama, mama, suntem deja în rai?
Astăzi, celebrăm sărbătoarea înălțării Domnului. Care este adevărata semnificație a înălțării Domnului? Cineva a spus că înălțarea este un act prin care Domnul nostru Isus Cristos s-a urcat sus în ceruri.
La fel sa întâmplat și cu un cosmonaut rus care a întreprins o călătorie în spațiu. Cu câțiva ani în urmă, abia întors dintr-o călătorie în spațiu, un cosmonaut rus a spus în mod sarcastic că Am fost sus în ceruri, însă nu l-am găsit pe Dumnezeu acolo.
Însă acest cosmonaut rus vorbea doar din perspectiva fizică și materială.
Înălțarea lui Isus la ceruri nu a fost asemenea călătoriei acestui cosmonaut rus ci Isus a intrat într-o dimensiune complet nouă, una nevăzută, dar care este prezentă pretutindeni, adică în dimensiunea spirituală și imaterială. Aceasta reprezintă preamărirea sa ca Domn și rege universal al cerului după o viață plină de roade dusă pe pământ.
Însă conform învățăturilor Bisericii, înălțarea este și constă în momentul în care Isus și-a încheiat prezența trupească pe acest pământ. Aceasta a avut loc la 40 de zile după învierea sa. O altă semnificație este că Domnul, cu toate că ne-a lăsat și că s-a urcat la ceruri el tot a rămas și va rămâne cu noi. Asta înseamnă că viața noastră trebuie să se încheie asemenea trupului fizic al lui Cristos care a trebuit să moară. Și noi trebuie să murim. Dacă Cristos a trebuit să se înalțe la ceruri, atunci și noi va trebui să fim acolo. Dacă toate au un sfârșit, asta înseamnă că orice tip, fel de bunătate pe care îl putem face, va trebuie să îl facem acum și să nu îl amânăm, să îl întârziem pe altă dată. Ceea ce putem face astăzi va trebui să nu îl lăsăm pe mâine.
O altă semnificație a înălțării, care îmi place și mie cel mai mult, este aceea că înălțarea înseamnă a te întoarce la origine, la sursă care este Dumnezeu Tatăl. Isus Cristos s-a reîntors la Dumnezeu Tatăl, care este sursa a toate.
Care este de fapt adevăratul motiv pentru care Isus s-a înălțat la ceruri? Motivele, căci sunt mai mult sunt, pentru al putea preamări pe Dumnezeu (In 17), pentru a putea deveni mântuitorul nostru și prințul păcii (Fap 5,31), pentru a ne conduce și pentru a deschide porțile cerului pentru noi (Evr 6,20), și pentru a ne pregăti un loc în ceruri (In 14,2).
Isus s-a înălțat la ceruri, însă asta înseamnă că el nu mai este cu noi? Ce părere aveți? Un lucru e clar, că Isus încă este cu noi, chiar și astăzi, și întotdeauna. Iar asta fiindcă el ne-a spus că orice veți face unora dintre aceștia mici care sunt frați mei, mie mi-ai făcut. Spre finalul evangheliei după apostolul Matei, Isus a spus. Eu sunt cu voi până la sfârșitul lumii.
Așa că, întrebarea este, care este porunca lui Isus pentru noi astăzi? Ce dorește Isus ca noi să facem?
În primul rând este faptul că noi trebuie să predicăm, să vestim. Însă, oare ce trebuie să predicăm? Ce anume trebuie să vestim altora? Ei bine, în primul rând trebuie să transmitem vestea cea bună a mântuirii, vestea că Dumnezeu ne iubește, că ne iubește nespus, chiar dacă noi suntem păcătoși, că noi suntem cu toți frați și surori, că viața are demnitate, înțeles, cu alte cuvinte și noi avem demnitate, că moartea este singura cale prin care putem avea parte de viață veșnică.
Acesta este motivul pentru care suntem chemați cu toți la predicare, la vestire. Oamenii foarte ocupați nu sunt scutiți de la această misiune. Ei se folosesc de faptul că sunt ocupați pentru a scăpa însă, de fapt, adevărul este că ei sunt prea leneși pentru a predica, pentru a transmite și altora vestea cea bună. Le este frică să spună adevărul. Însă predicarea, vestirea nu trebuie să aibă loc, sau mai bine zis nu trebuie să o facem numai la biserică, ci mai ales la locul de muncă, acasă, la școală și nu numai.
Asemenea următoarei povestioare despre un bărbat tânăr, care era foarte conștiincios. Însă era și extrem de timid, de retras. Îi era extrem de greu să vorbească cu oameni, mai ales când venea vorba despre a discuta despre religie cu ei.
Însă, într-o zi i-a venit o idee. Tânărul citise enorm de mult și devenisem conștient asupra multor pamflete asupra credinței catolice. Așa că s-a decis să pună deoparte, o parte din alocația sa săptămânală pentru a avea cu ce să cumpere aceste pamflete, broșuri, publicații.
Acest tânăr a pus broșura sa în locurile în care credea că oameni le va lua pentru a le citi. De exemplu, în sălile de așteptare și în zonele de recepție.
Într-o zi, o tânără femeie, care era un prieten apropiat familiei sale, i-a spus părinților lui de modul în care s-a convertit și de faptul că soțul ei s-a întors la Biserică, la credință. Totul a început cu un pamflet, cu o broșură. A spus ea. Am găsit-o în sala de așteptare a spitalului.
Vă puteți imaginea bucuria băiatului când a văzut ce impact a avut una dintre pamfletele sale.
Dacă știm cum să transmitem vestea cea bună atunci trebuie să știm și cum să denunțăm vestea cea rea. Ceea ce ne place cel mai mult este că dorim ca vestea bună despre noi să fie transmisă tuturor însă nu dorim ca vestea rea despre ceilalți să fie denunțată. Dorim ca numai veștile rele despre noi și veștile bune despre ceilalți să fie excluse.
În al doilea rând Isus dorește ca noi să vindecăm. Noi ar trebui să devenim niște vindecători, nu în sensul de vindecători precum doctori. Conform unui dicționar, a vindeca înseamnă a elibera de o boală sau de un accident, a restaura sănătatea și a vindeca. Însă mai există și o altă semnificație, aceea de a restaura o persoană de la o condiție rea sau de la o asuprire precum păcatul, durerea, disperarea, pericolul sau distrugere, pentru a slava sau a purifica, a curăța, a repara sau pentru a îndrepta.
Cu toți suntem chemați să devenim vindecători, și nu doar asemenea celor care vindecă din punct de vedere fizic trupul ci de a deveni vindecători ai sufletului și a minții, a psihicului. Cred că multe suflete au mers în iad datorită faptului că au amânat să facă fapte bune.
În al treilea rând, noi ar trebui să dăm mărturie, nu prin cuvinte ci mai ales prin acțiune. După cum a spus și sfântul Augustin, crede ceea ce predici. Învață ceea ce crezi și ceea ce trăiești.
Un om dorea ca oameni să își amintească de el după ce nu va mai fi pe pământ așa că și-a scris numele pe nisip, însă valurile mării au venit și i-a spălat numele, l-a îndepărtat. Apoi s-a dus și și-a scris numele pe copaci, însă seva copacilor i l-a șters și de acolo. După aceea s-a dus și și l-a scris pe o piatră, însă meșterul a venit și a sfărâmat piatra în bucățele pentru a o folosi. Așa că Domnul i-a apărut și i-a spus, de ce ți-ai scris numele pe nisip, pe copaci și în piatră? Scrieți numele în inimile oamenilor iar astfel vei fi amintit pentru totdeauna. Iată de ce, iubiți credincioși, am început deja să ne scriem numele în inimile multor oameni.
Să reflectăm în continuare asupra acestor cuvinte ale unui autor necunoscut, cred că drumul ce duce spre cer este cerul. După cum și drumul care duce spre iad este iadul. Cred că cerul începe acum pentru cineva care nu înțelege că, ei își pot imagina că drumul spre cer este iadul, care cred că este doar un gând, iar alți oameni, ba chiar mai rău, care își pot imagina că drumul ce duce spre iad este raiul. Amin.
