Dt 5,12-15
2Cor 4,6-11
Mc 2,23-3,6
Care este intenția principală care se află în spatele celei de-a treia porunci a lui Dumnezeu, aceea de a sfinți ziua Domnului? Farisei din textul evangheliei de astăzi, îl confruntă pe Isus cu această problemă de a ține ziua de sâmbătă sau de Sabat. Se zice că ziua de sabat era destinată a fi un timp de reamintire și de celebrare a bunătății lui Dumnezeu și a bunătății muncii sale, atât în crearea lumii cât și în opera de mântuire; o zi rezervată pentru a aduce laudă lui Dumnezeu, muncii sale de creare și a operei de mântuire. O zi în care noi trebuie să reducem, să înjumătățim muncile și să ne odihnim, să ne revigorăm puterile. Discipoli lui Isus sunt certați de cărturari și de către farisei, nu pentru faptul că rupeau și mâncau spicele de grâu de pe câmp, ci pentru că făceau aceasta în zi de Sabat, de sâmbătă. În apărarea discipolilor lui Isus, făcând referință la Sfânta Scriptură le spune că omul are prioritate față de obiceiurile rituale. Isus spusese că, Sâmbăta a fost făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă, pentru că Fiul Omului este stăpân și al sâmbetei.
Astfel, prin cuvintele, Fiul Omului este stăpân și al Sâmbetei, Isus dorește să ne transmită faptul că el este centrul casei noastre, a familiei noastre, a relațiilor dintre soții dar mai ales faptul că el este centrul vieților noastre. Isus este în primul rând, centrul adorării, închinării noastre. Isus spusese, el este stăpân și al sâmbetei. Cu toate că această afirmație îi surprinde pe ascultătorii săi, ea este foarte adevărată. Fiindcă el trebuie să fie întotdeauna centrul tuturor actelor noastre de adorare. Conciliul Vatican II, în Constituția despre liturgie, Sacrosanctum Concilium, la numărul 7 descrie foarte frumos aceasta când accentuează prezența lui Isus în minunatele celebrări liturgice ale Bisericii. Că el este prezent în sacrificiul sfintei Liturghii, nu doar în persoana ministrului său ci în special în speciile euharistice. El e prezent în sacramente prin puterea sa, așa încât, atunci când cineva botează, Cristos însuși este cel care botează. E prezent în cuvântul său, căci el este cel care vorbește în timp ce se citește în biserică sfânta Scriptură. În sfârșit, este prezent atunci când Biserica se roagă și aduce laude, el care a făgăduit: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20). Cu alte cuvinte El este cu adevărat centrul a toată adorarea.
În al doilea rând el este centrul rugăciunilor noastre personale. Prin a spune că, Fiul Omului este stăpân și al Sâmbetei, Isus dorește să ne spună că el este centrul rugăciunilor noastre. Până și a sfântului Rozariu sau al altor rugăciuni mariane, el mai presus de toate rugăciunile centrate pe Cristos, fiindcă ele sunt doar o contemplare a feței lui Cristos. Viețile noastre interioare și spirituale sunt destinate a fi ancorate într-o relație personală, de prietenie, de însoțire și de o iubire arzătoare față de Isus. Avem nevoie de el pentru a fi cu noi zi de zi. Prin urmare el trebuie să fie Domnul călătoriei noastre spirituale.
În al treilea rând, el este centrul și fundamentul moralității. Isus a spus în textul evangheliei pe care tocmai l-am auzit că Sâmbăta a fost făcută pentru om, și nu omul pentru sâmbătă. Prin afirmarea acestor cuvinte, Isus dorește să ne transmită faptul că legea morală este o consecință a naturii umane și a destinului său supranatural. Cristos este cheia finală prin care putem înțelege cum suntem noi în căutarea binelui în deciziile noastre morale de fiecare zi. Cristos, care este însăși fundamentul și explicația finală, ultimă a binelui moral va judeca toate acțiunile noastre, atât cele bune cât și cele rele. Și după cum bine știm cu toți, cele bune ne vor duce la o viață veșnică cu Cristos, centrul istoriei umane și cel care dă înțeles realității în care trăim, iar cele rele la o viață veșnică petrecută în chin și jale.
Am să închei cu un citat de-al unui mare gânditor englezesc, pe nume G.K. Chesterton care spunea că nu ceea ce mănâncă omul îl face puternic, ci ceea ce digeră. Nu ceea ce câștigă îl face bogat ci ceea ce salvăm. Nu ceea ce citim ne face învățați ci ceea ce reușim să ne reamintim. Nu ceea ce predicăm ne face creștini ci ceea ce reușim să punem în practică. Amin.
