Lc 2,41-51
Astăzi, comemorăm Inima neprihănită a Mariei. După cum bine știm cu toți, această sărbătoare este celebrată în ziua imediat următoare a solemnității Preasfintei inimii a lui Isus, solemnitate pe care am celebrat-o ieri. Ambele devoțiuni sunt strâns legate între ele, una cu cealaltă, fiindcă rolul Mariei în Biserică este inseparabil de unirea cu Cristos și curge direct din ea…Această uniune a mamei cu Fiul în opera de mântuire a fost manifestată încă din timpul conceperii feciorelnice a lui Cristos până în momentul morții sale, după cum putem citi în Catehismul Bisericii Catolice la numărul 964 și 1172.
Din punct de vedere istoric, devoțiunea față de Inima neprihănită a Mariei a crescut în paralel, însă cu o intensitate mult mai mică față de cea a Preasfintei inimii a lui Isus, începând să devină mai proeminentă abia în timpul sfântului Ioan Eudes. Sfântul Ioan Eudes s-a născut în anul 1601, în Normandia din Franța de astăzi. Și a murit la 19 august 1680, fiind canonizat de către Papa Pius al XI-lea la 31 Mai 1925.
Principala diferență dintre devoțiunea celor două inimii a lui Isus și a Mariei este aceea că Preasfânta inimă a lui Isus scoate în evidență inima sa divină ca fiind plină de iubire față de omenire, în timp ce devoțiunea față de inima neprihănită a Mariei este plină cu iubirea ei față de Isus, Dumnezeul nostru și Mântuitorul nostru. Prin urmare, inima Mariei va trebui să fie un model pentru modul în care noi ar trebui să îl iubim pe Dumnezeu. Ea este singura persoană umană care este capabilă să îl iubească pe deplin și cu adevărat pe Dumnezeu în acel mod în care El ar trebui iubit din moment ce inima ei este neprihănită, cu alte cuvinte, fără de păcat. Iar asta fiindcă dacă Maria nu ar fi dat un răspuns generos cu Da-ul ei plin de iubire la propunerea lui Dumnezeu ca ea să fie Mama fiului Său, atunci noi nu am fi avut un Mântuitor și nu am mai fi fost mântuiți. De aceea, în cazul nostru, mantra noastră ar trebui să fie, Facă-se voia ta.
A da onoare inimii neprihănite a Mariei va trebui să fie unul din modurile noastre de a da onoare ei, ca fiind cea aleasă să fie Mama lui Dumnezeu, recunoscând sfințenia ei deosebită, chemată să fie co-operatoare în suferințele mântuitoare ale fiului ei, și în imensa iubire pe care ea o poartă lui Isus, ca mamă a lui.
Când vorbim despre consacrarea la Inima Neprihănită a Mariei, în timpul celui de-al doilea război mondial, Papa Pius al XII-lea a pus întreaga lume sub protecția deosebită a mamei Mântuitorului nostru, Maria, consacrând-o inimii ei neprihănite, iar în 1944, papa a decretat ca în viitor întreaga Biserică să celebreze sărbătoarea inimii neprihănite a Mariei.
Textul evangheliei de astăzi, pe care tocmai l-am auzit, ne-a prezentat vestitul episod al regăsirii lui Isus în templu din Ierusalim. În momentul în care, Iosif și Maria l-au găsit pe Isus, Maria i-a spus lui Isus, Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? În momentul în care Isus i-a răspuns că el trebuia să fie în casa Tatălui său. Maria nu doar că își amintește lucrurile, ea cugeta la aceste evenimente și la aceste experiențe din viața ei. În aceste momente de cugetare, Mariei îi este revelat puțin câte puțin misterul lui Dumnezeu, îi este făcută cunoscută voința lui Dumnezeu.
Prin urmare, sărbătoarea inimii neprihănite a Mariei ne invită ca și noi să avem o inimă contemplativă. Fiindcă numai cu o inimă contemplativă vom putea privi trecutul nostru în retrospectivă și vom putea vedea mâna lui Dumnezeu în istoria vieții noastre personale. Doar cu o inimă contemplativă vom putea deveni mai conștienți de prezența lui Dumnezeu în prezent, ceea ce ne va adânci, mări, speranța noastră și încrederea în Dumnezeu, în călătoria noastră spre viitor.
Întrebarea este, ce tip de inimă avem? Avem noi, oare o inimă de piatră, o inimă de lemn sau probabil o inimă de plastic? Iar o altă întrebare este, Care sunt păcatele care locuiesc în inima noastră? Fiindcă nu vom reuși să obținem niciodată pacea în inimă atâta timp cât încă ținem în ea una din următoarele păcate, precum Ura, Învidia, Mânia, Resentimentul și Timiditatea.
În încheiere să reflectăm asupra acestor cuvinte din cartea Psalmilor, Cercetează-mă, Dumnezeule, şi vezi inima mea, încearcă şi cunoaşte neliniştile mele! Amin.
