Înţ 1,13-15;2,23-24;
2Cor 8,7.9.13-15;
Mc 5,21-43
La o reuniune a unei clase, trei prieteni care nu se mai văzuseră de mult timp au început să își compare experiențele personale. În orașul nostru, spunea primul dintre ei. Oameni mă strigă monsenior fiindcă uneori la sfânta liturghie sunt un slujitor al euharistiei. Al doilea a spus că ei bine, eu conduc o afacere însă sunt un conducător carismatic activ. Ofer îndrumare spirituală, prin urmare cu toți mă numesc cardinal.
A urmat rândul celui de-al treilea coleg de clasă care stătea și îi asculta cu atenție pe ceilalți doi vorbind, după care a spus, în cazul meu, eu sunt un vânzător ambulant, iar oameni când mă văd spun, O doamne. Ceilalți doi, surprinși au întrebat, De ce? Vedeți voi, când bat la ușa clienților mei, ei deschid ușa și exclamă, O doamne, tu din nou!
De-a lungul timpului oameni s-au luptat mereu să afle cine este cu adevărat Dumnezeu. Iată de ce Isus Cristos a devenit om, pentru al ni-l putea revela pe Dumnezeu într-un mod uman. Însă nu asemenea vânzătorului ambulant, de care oameni, adică clienți lui, erau iritați când îl vedeau.
În textul evangheliei de la această sfântă Liturghie, din cea de-a 13-a duminică din timpul de peste an, găsim o revelație importantă despre Dumnezeu, văzut prin umanitatea lui Isus. Isus abia începuse să instruiască un grup de ascultători când Iair, unul dintre persoanele cele mai importante de la sinagogă, l-a întrerupt cu o cerere, rugăminte de a veni pentru a-i vindeca fiica grav bolnavă. În acel moment, Isus, fără a rosti vrun cuvânt contrar, de refuz, s-a ridicat de bunăvoie și l-a urmat pe Iair la casa acestuia. Răspunsul lui Isus ne revelează un Dumnezeu plin de compasiune și milostivire față de oameni, femeii, copii. Iair îl roagă pe Isus iar Isus răspunde rugăciunii sale pline de milostivire.
Cu toți suntem atât de norocoși fiindcă avem un Dumnezeu care este drept și care știe deja totul. Noi nu avem nici o nevoie, de a-i spune ce să facă pentru noi, fiindcă el știe deja care este soluția la problemele noastre. Așa că ar trebui să ne întrebăm pe noi înșine, cât de valoroasă este rugăciunea pentru noi? Ne rugăm noi cu adevărat față de el sau ne rugăm noi fiindcă suntem constrânși de circumstanțe? Aceasta este hrana sufletului. Aceasta e ceva mai mult decât hrana pe care o mâncăm pentru trupul nostru. Aceasta este puterea și speranța noastră. Aceasta este șoapta sufletului nostru spre Dumnezeul cel atotputernic. Aceasta este conversația noastră de la inimă la inimă cu prieteni noștri cei mai apropiați, care ne ajută mereu.
Am citit zilele acestea o povestioară despre cât de puternică poate fi rugăciunea. Mai exact, cuvintele unui fost elev de liceu adresate unuia dintre foști săi profesori. Acest elev spunea, Știți doamnă, mă întreb de ce suntem încă în viață. Noi abia reușim să mâncăm de trei ori pe zi. Cu toți suntem șomeri, fără locuri de muncă. Probabil, doamnă, suntem încă în viață fiindcă mama mea, în fiecare noapte, se roagă în permanență lui Dumnezeu. Cred, doamnă, că Dumnezeu este atât de bun fiindcă firma la care urmează să dau interviul pentru locul de muncă îmi cere să obțin o diplomă NBI și altele asemenea. Este puternică oare, doamnă, o conversație de la inimă la inimă cu Dumnezeu?
Însă când Isus se pregătea să îl urmeze pe Iair, a simțit că cineva îl atinsese. Fusese o femeie care suferea de hemoragie timp de 12 ani de zile, și pentru care doctori nu reușeau să ofere nici o alinare. Însă Isus, în loc să o de-a deoparte pe femeie asemenea modului în care unii dintre noi fac deja asta, spunând că Nu mă deranja. Nu vezi că acest om important dorește ca eu să îi salvez fiica de la moarte? Însă Isus s-a oprit în loc și a spus cu gingășie. Fiică, credința ta te-a mântuit; mergi în pace și fii vindecată de suferința ta!
Femeii i-a fost frică că Isus se va supăra pe ea. Însă Isus nu s-a enervat deloc. De aceea, ceea ce dorește Isus să ne transmită prin acest episod e faptul că frica este nefolositoare, de ceea ce este nevoie este încrederea.
Aceste două pericope din evanghelie doresc să ne transmită faptul că, prin intermediul acțiunilor lui Isus, ne dăm seama de cât de plin de compasiune, sensibil și grijuliu este Dumnezeu. El are timp pentru fiecare dintre noi – timp pentru oameni mari asemenea lui Iair, și timp pentru oameni mai mici asemenea femeii fără nume.
Conform unui mare predicator, care a scris într-o carte de-a sa, acest text evanghelic dorește să ne spună că în momentul în care vorbim cu Dumnezeu despre problemele și dificultățile noastre, ne este frică că el ne-ar putea răspunde: Îmi pare rău dar nu am timp, sunt prea ocupat cu oameni mult mai importanți decât tine precum papa sau președintele. Însă Dumnezeu nu este așa. El are timp pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu răspunde tuturor rugăciunilor noastre însă numai în conformitate cu voința sa. Dacă Dumnezeu spune Nu, va trebui să înțelegem că și acesta este un răspuns chiar dacă nu e cel pe care îl dorim sau pe care l-am fi așteptat noi.
În încheiere vă voi mai povesti o întâmplare de-a unui preot. Într-o zi, venise la un preot o femeie pentru direcțiune spirituală. Cum tot discutau ei, preotul l-a un moment dat a început să se simtă vinovat de un lucru pe care i-l spusese această femeie, că Preoți, călugări și episcopi nu au timp pentru ei. Suntem atât de ocupați. Povestea apoi acest preot că s-a simțit atât de vinovat la auzul acestor cuvinte fiindcă erau momente în care și el era extrem de disponibil, însă când cineva dorea să vorbească cu el, el le spunea pur și simplu, Sunt foarte ocupat. Însă ceea ce nu realizase el dar și noi toți e faptul că Isus oricât de ocupat era, el întotdeauna avea timp pentru toți. Amin