Mt 12,1-8
Un mare psiholog pe nume Alfred Adler spunea că Persoanele sunt cele care nu sunt interesate de aproapele lor care se confruntă cu mari dificultăți în viață și provoacă cele mai mari răni celorlalți. Cu alte cuvinte, dacă noi nu vom fi interesați de cei de lângă noi, această stare nu va face nimic altceva decât să ducă la eșec și la nefericire.
Farisei din textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, se plâng la Isus asupra discipolilor lui care rupeau spice de grâu pentru a le mânca din cauza foamei pe care o 
aveau. Astfel de lucruri erau complet interzise de legea Sabatului. Isus însă a venit în apărarea discipolilor săi prin amintirea a două excepții de la această regulă strictă, a odihnei de Sabat, cea a lui David și a preoților care îndeplinesc slujirea de la templu.
Regulile, legile, reglementările și tradițiile, toate acestea sunt bune pentru cei care trebuie să mențină pacea și ordinea, ordinea socială, care trebuie să dea direcții în viața unuia și să promoveze viața. Ceea ce e și spre beneficiul nostru. Însă în momentul în care uităm persoana, pentru care au fost făcute acele legi devenim mult prea legiști, prea formaliști și stricți. Ajung să înăbușe viața. De aceea, trebuie să avem grijă ca judecata imediată a cuiva și socotirea greșelilor celorlalți să nu devină o tendință natură, să devină un obicei pentru noi, fiindcă, în acel moment milostivirea, iertarea și compasiunea sunt cele care ajung să fie uitate primele.
