Dt 4,1-2.6-8
Iac 1,17-18.21b-22.27
Mc 7,1-8.14-15.21-23
Un cunoscut filosof cinic, pe nume Demonax de Cynic, spusese la un moment dat că probabil e faptul că toate legile sunt nefolositoare, fiindcă oameni buni nu au nevoie de legi iar oameni răi nu sunt făcuți mai buni de către ele.
Aceste cuvinte ne reamintesc de ceea ce au spus farisei în textul evangheliei de astăzi. Farisei, conform a ceea ce cunoaștem deja despre ei, erau niște persoane foarte pricepute cu legile. Dacă stăm să îi comparăm cu ceea ce există astăzi, ei ar fi niște avocați, judecători de la curte, oameni sau femei deputați, senatori sau toți ceilalți legislatori. Ei erau foarte mândri cu ceea ce credeau despre ei înșiși iar asta fiindcă ei păstrau legea cu strictețe, fiecare literă din ea, și nu spiritul legii, nu ceea ce făcea referință acea lege. De aceea le-a și spus Isus, prin a-l cita pe profetul Isaia, că Acest popor mă cinstește cu buzele, însă inima lor este departe de mine.(v.7)
În timpul lui Isus existau foarte multe tradiții, obiceiuri și legi în privința purității și a impurității, a curăției și a necurăției, tradiții și obiceiuri ce erau aplicate până și asupra adorării, igienei, medicinei, și asupra multor altor lucruri. De exemplu, atingerea unei 
persoane moarte putea face ca acea persoană să devină impură, ba chiar existau unele zile în care un cuplu nu avea voie să aibă relații intime, erau interzise alimentele și multe altele. Oameni însă, puteau deveni iarăși puri dacă urmau ritualul curățirii religioase.
Si noi români, ne iubim propriile tradiții. Există atât de multe mișcări și acțiuni ce sunt guvernate, ghidat și săvârșite după tradiție și obiceiuri. Aceste tradiții sunt importante pentru noi fiindcă ne aduc stabilitate, înțelegere și ordine. Însă acestea pot duce și la dezbinare și neînțelegere fiindcă unii dintre noi au tradiții diferite. Iar exemplele sunt de prisos.
Aceste tradiții nu sunt rele. Aspectul asupra căruia se împotrivea Cristos era tocmai această folosire a lor, de către farisei, pentru propriul lor ego, interes, de a se arăta în public, cât de pioși și devotați erau ei fiindcă urmau tocmai această lege, ceea ce îi făcea și buni. De aceea Isus dorea să îi readucă în sfera inimii și să meargă la adevăratul înțeles, mai profund al legii, la adevăratul spirit al legii. Spirit care putea fi atins numai cu inima. De asemenea, inima este locul în care l întâlnim pe Dumnezeu și în care ne luptăm cu cel rău.
În Biblie, inima este unul dintre cele mai importante lucruri. Nu este doar un simbol al afecțiunii și a emoțiilor noastre ci conține întreaga noastră personalitate și persoană. Așa că, când Cristos a spus că sunt blând și umil cu inima, dorea să spună că aceasta este personalitatea lui. El era blând și umil cu inima, adevărata sursă a ceea ce era Isus ca persoană. Iată de ce Isus îi critica pe farisei și religiozitatea lor ipocrită.
Un preot spusese la un moment dat că adevărata religiozitate, pentru Cristos, trebuia să cuprindă întreaga persoană. Orice discrepanță ce exista între inima persoanei și acțiunile sale exterioare făcea din acea acțiune buna una lipsită de sens. De exemplu, dacă cineva oferă ajutor unei persoane sărace fiindcă persoana dorește să fie ajutată, aceea acțiune este bună. Însă dacă aceiași persoană oferă ajutor nu fiindcă dorește să ajute ci fiindcă dorește să fie lăudată, aceea acțiune este fără rost. Din punct de vedere exterior nu există nici o diferență. Însă intenția inimii e cea care constituie marea diferență în determinarea unei acțiuni exterioare, dacă este una bună cu adevărat sau una rea.
Acțiunile exterioare ale unei persoane sunt și o expresie a întregii sale ființe și vieți interioare. Acțiunea trebuie să semnifice puritatea inimii. Însă dacă acestea nu reușesc să semnifice, ele nu înseamnă nimic în ceea ce privește adevăratul context al religiozității originale, adevărate. Riturile exterioare sunt goale cu excepția momentului în care includ și sentimentele sincere prezente în inima acelei persoane. Oameni au tendința de a petrece destul de mult timp în rugăciune, postesc mai mult decât este cerut de către lege în loc să ofere ajutor unei persoane aflate în nevoie. Însă dacă înfăptuiesc aceste lucruri fără a avea o inimă caritativă, atunci toate acestea nu au nici o valoare. După cum ne sfătuia și sfântul apostol Paul în ce-a doua sa scrisoare către Tesaloniceni. Domnul să îndrepte inimile voastre spre iubirea lui Dumnezeu și spre perseverența lui Cristos (2Tes, 3,5).
Și voi încheia cu ceea ce spunea Thomas Merton, un călugăr trapist american, Sfinți sunt ceea ce sunt, nu fiindcă sfințenia lor îi face demn de admirat ci darul sfințeniei face posibil ca ei să fie admirați de către toți. Le oferă claritatea compasiunii ce îi ajută să vadă binele până și în cei mai teribili criminali. Îi învață să scoată binele din compasiunea, milostivirea și iertarea altora. Devenim sfinți nu prin convingerea că suntem mai buni ca păcătoși, ci prin realizarea faptului că noi suntem la fel ca și ei și că cu toți avem nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. Amin
