Is 50,5-9a
Iac 2,14-18
Mc 8,27-35
Într-o zi doi călători se aflau pe un drum, când deodată le-a apărut un urs în cale. Amândoi au fugit cât de repede au putut. Unul a dat de un copac pe marginea drumului, s-a cățărat repede în el și s-a ascuns între ramurile acestuia. Celălalt călător nu a fost capabil să se cațere și să se ascundă așa că s-a aruncat la pământ și s-a prefăcut mort. Ursul a venit la cel care era întins pe jos și la mirosit. Omul a stat perfect nemișcat și și-a ținut și respirația știind că ursul nu va atinge un trup mort. Ursul a crezut că este mort așa că a plecat. Când totul a fost liber, călătorul care se ascunsese în copac s-a coborât și și-a întrebat tovarășul de drum. Ce ți-a șoptit ursul când și-a pus gura aproape de urechea ta? Celălalt i-a răspuns că Mi-a spus să nu mai călătoresc niciodată cu un prieten care mă abandonează la primul semn de pericol.
În textul evangheliei pe care tocmai l-am auzit, Isus îi întreabă din nou pe discipoli săi cine spune lumea dar și ei că este el. Discipoli îi dau diverse răspunsuri, însă Petru îi spune că El este Mesia, Fiul Dumnezeului cel Viu.
Răspunsul sfântului apostol Petru revelează adevăratul tip de prietenie pe care el îl avea cu Isus. Petru îl cunoștea pe Cristos mai bine decât ceilalți oameni. Pentru oameni, Isus era un mare învățător, Fiul lui David, cineva care săvrșea minuni, unul dintre profeți și cel Sfânt al lui Dumnezeu.
Dar, dacă Isus ne-ar adresa nouă, astăzi, aceiași întrebare, care ar fi răspunsul nostru? Probabil vom răspunde asemenea unor protestanți că El este un mare om însă nu Dumnezeu, pentru musulmani, El este unul dintre mari profeți, pentru alți creștini este este Domnul lor și Mântuitorul lor și multe altele asemenea. Însă, adevărata întrebare e, pentru noi cine este?
Cristos, nu este doar un nume de familie al lui Isus ci este un titlu, un titlu cu care Isus a crescut. Încă de când era la Nazaret nimeni altcineva decât mama sa și tatăl său adoptiv cunoșteau adevărata sa origine și adevăratul său destin. Cristos este un termen grec pentru cuvântul ebraic Mesia, și din moment ce Greaca era limba bisericii primare, ei au înlocuit termenul ebraic Mesia cu acesta. Atât termenul de Cristos cât și cel de Mesia înseamnă uns și din moment ce regi erau unși cu ulei, ambele au ajuns să semnifice și rege. Astfel, când cineva spune Isus Cristos, de fapt spune și Isus, Regele.
Conform unui sinod episcopal, Isus Cristos ni-l revelează pe Dumnezeu nu doar ca pe un Tată al nostru ci și ca cel care este cu adevărat, nu doar ca cel prin care a făcut el toate și a învățat, ci și întreaga sa viață și persoană, ce a culminat în misterul său pascal, prin care ne-a și mântuit. Ba chiar și catehismul ne prezintă un cuvânt despre Isus destul de frumos. Isus întruchipează chemarea iubitoare a lui Dumnezeu pentru noi, și răspunsul uman ca copii ai lui Dumnezeu. Isus însuși este noul legământ dintre Dumnezeu și toți oameni, calea și norma autentică prin care devenim adevărați fii. Cu alte cuvinte, pentru a fi creștin adevărat va trebui să credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Însă Isus a spus, Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie. Cu alte cuvinte, este un Mesia suferind. De aceea nu se potrivea cu ceea ce discipoli săi înțelesese și modul în care vorbise profeții despre el, că Mesia va elibera țara lor de Romani, că Mesia va deveni un conducător puternic, rege al lui Israel.
Era Cristos prea dur, când le-a spus că el va trebui să sufere? Indiferent că ne place sau nu, suferința va fi mereu cu noi. Suntem legați de suferința însă această suferință ne va apropia mereu de Isus fiindcă prin acest mod vom fi capabili să comunicăm mereu cu el. Însă suferința există și din cauza păcatului. Fără păcat nu ar mai fi nevoie de suferință. Fără păcat nu ar mai fi fost nevoie ca Isus Cristos să moară pentru noi. Atitudinea noastră corectă în ceea ce privește suferința este aceasta, dacă nu te poți abține, nu o purta ci ofer-o Domnului și spune-o Domnului. Un mare predicator spusese că fă din necesitate o virtute. Catehismul la un moment dat spune că mântuirea pe care Cristos deja ne-a câștigat-o nu este încă completă. Trebuie să fie acceptată, îmbrățișată și pusă în aplicare în viața credincioșilor de astăzi.
În încheiere vă invit să reflectăm asupra următorului text.
Eu sunt lumina iar tu nu mă vezi.
Eu sunt calea iar tu nu o urmezi.
Eu sunt adevărul iar tu nu mă crezi.
Eu sunt viața iar tu nu mă cauți.
Eu sunt învățătorul iar tu nu mă asculți.
Eu sunt conducătorul iar tu nu mă asculți.
Eu sunt Dumnezeul tău iar tu nu te rogi mie.
Eu sunt cel mai bun prieten al tău iar tu nu mă iubești. Amin.
