Înţ 2,12.17-20
Iac 3,16-4,3
Mc 9,30-37
Am dat zilele acestea de o fabulă destul de amuzantă despre un câine destul de deștept care a reușit să le convingă pe cele două rațe prietene ale lui să îl ducă în zbor din nord până în sud. Câine s-a pregătit de călătorie prin a se lega cu o funie de mijloc, după care cei trei au pornit la drum.
Călătoria a decurs bine până când cineva de pe pământ s-a uitat în sus mirându-se la această ingeniozitate, strigând Hei, asta e minunat! A cui a fost idea?
În graba lui de a-și asuma creditul, mândrul câine și-a deschis gura și a spus A mea! Dând drumul totdată la funie. Iar omul de pe pământ s-a ales cu carne de câine pentru crocodili săi.
În textul evangheliei de astăzi, discipoli lui Isus, pe drumul spre Ierusalim, au început să discute între ei cine e cel mai mare. În acel moment, discipoli încă nu aveau nici o idee asupra lui Isus, asupra cine era el și a misiunii sale. Cu toate că Isus prezise deja pentru a doua oară că va fi trădat și că moartea îl așteaptă în Ierusalim, ei tot au continuat să viseze la împărtășirea gloriei în momentul în care el se va declara ca Mesia în Orașul Sfânt.
De aceea, în continuare vă invit să ne imaginăm, împreună, cum ar fi decurs convorbirea dintre ei, de pe drumul spre Ierusalim:
Petru, Desigur, fără îndoială, eu sunt cel mai important! Nu ma numit el piatra pe care biserica lui va fi zidită?
Ioan, Îmi pare rău pentru tine. Ceea ce spui tu ar putea fi adevărat însă asta e doar o problemă de administrație birocratică. Deși ai putea fi un bun administrator, asta nu înseamnă că ești la fel de important ca toți ceilalți. Tu ar trebui să privești spre altceva, spre altceva ce este mai important. Tu ar trebui să privești spre iubirea lui. Când vei face aceasta, atunci vei realiza că, ei bine, că pe mine mă iubește mai mult.
Iuda Iscariot, cea mai importantă persoană din acest grup este cel care ține punga cu bani. Lumea este condusă de bani. Cui vă încredințați voi bogățiile voastre?
Filip, Vă mai amintiți de acel episod cu hrana? Mii îl urmau, așteptând cu nerăbdare cuvântul înțelepciunii ce ieșea din gura sa. Nimeni nu știa ce să facă, nici măcar el din câte se părea. Așa că s-a întors spre mine pentru sfat. Îmi pare rău pentru voi însă m-a întrebat pe mine.
Datorită acestui argument, Isus i-a adunat pe cei doisprezece și le-a spus, Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor! Din cate putem observa acest sfat nu pare a fi unul destul de practic pentru cineva care aștepta să fie promovat. Însă, ne reamintește, tuturor, că noi vom putea fi cu Cristos în ceruri numai dacă călcăm pe urma lui Cristos în ducerea crucii cu umanitate. În evanghelia după sfântul Luca, Cristos adăugase Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat”.(14,11)
Această idee a celui mare dintre toți, ce se poate atinge numai prin slujire sau prin a ne pune pe noi înșine în slujba altora, este o reamintire pentru noi, a faptului că ideea noastră de măreție este complet diferită de ideea lui Cristos de măreție. Ne gândim la măreție în termeni de titluri sau poziții înalte, sau realizări desăfârșite ce merită menționate la televiziunii, ziare și radio. Ba chiar mulți dintre noi cred că mereția include o mulțime de bani, chiar dacă provin din surse dubioase sau sunt nemeritați. Nu e de mirare că există și o glumă asupra diferenței care există între un politician și un hoț. Că hoțul fură mai întâi și apoi fuge în timp ce un politician mai întâi fuge și abia apoi fură.
Aceste cuvinte ale lui Isus vor să ne reaminteasc faptul că noi avem atitudini, ce sunt contrare evangheliei prcum:
În primul rând e cea de eu primul. Trist e faptul că la majoritatea românilor această concepție ba chiar mai rău practică, este la ea acasă. De exemplu, când e vorba de așteptat la rând la magazin sau la bancomat sau chiar pentru primirea sfintei împărtășanii, căutăm să evităm coada pentru a fi noi primi. De ce oare? Să fie din cauza culturii noastre, sau a insecurității personale sau e pur și simplu din cauza lăcomiei și a mândriei?
O altă atitudine este numită mentalitatea crabului. Dacă luăm niște crabi și îi punem într-un coș, vom observa că ei vor începe să se cațere. De fiecare dată când unul dintre ei ajunge sus, un altul îl prinde și îl trage înapoi la fundul coșului. Tot la fel se întâmplă și cu noi, de fiecare dată când cineva începe să progreseze și să se dezvolte, noi avem tendința de a prinde acea persoană pentru a o trage înapoi, pentru a deveni asemenea nou din nou.
O altă atitudine este mândria sau iubirea de sine. Atitudine ce e destul de greu de cucerit fiindcă submină virtutea umilinței, o îndepărtează complet. Sfântul Francisc de Sales spune despre mândrie că, Mândria, mândria umană, moare la cincizeci de minute după ce persoana moare.
De fapt, textul evangheliei de astăzi, ne vorbește despre discipolul autentic, despre ucenicia adevărată. Această ucenicie autentică nu are nimic de-a-face cu măreția și pueterea, cu poziția și posesiunile, bunurile ci constă în a fi umil, în a fi slujitor și în a fi un erou pentru copii.
Primul, a fi umil. Socrate, marele filosof grec, a spus la un moment dat că în lume sunt două tipuri de persoane, cei înțelepți, care știu că sunt proști, și cei proști care se cred deștepți. Cei mai înțelepți filosofi spuneau că, ei acceptă că sunt proști. Cei mai mari sfinți spuneau adesea că sunt cei mai mari păcătoși, nu doar că spuneau ci o și admiteau. Așa că, putem spune că în lume sunt două tipuri de persoane, cei umili și cei mândri. Până și vestitul episcop, Fulton Sheen a spus odată că, Nu există nici o persoană în ceruri care să nu fi fost umilă.
Care sunt semnele umilinței? În primul rând e adevărul. Adevărul că acceptăm că suntem de la Dumnezeu, că fără Dumnezeu nu putem face nimic. În al doilea rând, dacă persoana știe cum să spună Îmi pare rău. Clint Eastwood a spus odată că, Fiecare trebuie să își cunoască limitele. Să cunoască că Eu pot fi depășit, să primesc noi ideii, să realizez că pot greși, toate acestea sunt cuprinse într-un sincer Îmi pare rău. În al treilea rând, iertarea. Fără umilință nu avem cum să ne iertăm pe noi înșine dar mai ales pe alți. Și în ultimul rând, alți. După cum spunea sfântul apostol Paul în scrisoarea sa către Filipeni cu umilinţă, fiecare să-l considere pe celălalt mai presus de sine (2,3).
Al doilea e de a fi slujitor sau altfel spus tu primul. Acest principiu, tu primul, conform unui misionar din Coreea, stă la baza culturii poporului coreean și a modului lor de a vedea lucrurile. Ba chiar și în momentele de băut, cineva trebuie să aibă grijă să toarne mai întâi băutură celorlalți. Este nepoliticos să îți torni mai întâi ție. Dar la noi români? Fiecare dintre noi e pentru el însuși și pentru propria persoană. Mai întâi avem grijă ca noi să avem iar abia apoi, dacă mai rămâne ceva dăm și la altul dar și atunci cu multe condiții.
Al treilea e de a fi eroul copiilor. Copii se uită la adulți și fac ceea ce fac adulți. Ei au nevoie de eroi care să facă fapte bune, lucruri bune. William Barclay, un mare predicator, a spus o povestioară despre un mare sculptor pe nume Thronwaldsen ce a sculptat o statuie a lui Isus. El dorea să vadă dacă statuia va cauza reacții bune în toți cei care aveau să o privească. Așa că a adus un copil să se uite la ea. Cine crezi că este acesta? La întrebat el pe copil. Un om mare, a răspuns copilul.
Sculptorul a știut atunci că eșuase, așa că a stricat statuia. S-a reîntors la muncă și a scultat o nouă statuie. Din nou i-a arătat-o copilului și l-a întrebat, Cine crezi că este acesta? Copilul, zâmbind i-a spus că Acesta este Isus care spune, Lăsa-ți copii să vină la mine. În acel moment sculptorul a știu că a reușit.
Testul ochilor unui copil este unul bun, continua acest predicator. Dacă un copil crede că o persoană este bună, atunci trebuie să fie ceva bun în acel copil. Iar dacă un copil se îndepărtează de o persoană, atunci acea persoană cu siguranță nu este un creștin bun. Bunătatea care poate trece cu lejeritatea de un copil și de testul simplității unui copil este cu adevărat bunătate.
Așa că întrebarea este, cum reacționează copii la noi? Amin
