Search
Close this search box.

Duminica a 25-a de peste an (B) – 3

Înţ 2,12.17-20
Iac 3,16-4,3
Mc 9,30-37

Din când în când mai auzim povești despre camioane sau mașini care au rămas blocate în noroi sau gropi ori șanțuri. A existat la un moment dat un camion cu zece roți care rămăsese blocat sub un mod mult prea mic pentru ca el să poată trece pe dedesubt. Nimeni nu a știut ce să facă până când un pacient proaspăt ieșit de la spitalul de boli mintale a sugerat ca ei să dezumfle roțile camionului. Imediat au și făcut asta, iar apoi camionul, coborând cu câțiva cm mai jos a trecut imediat pe dedesubt.

În momentul în care Isus i-a întrebat pe apostoli despre ce au discutat, ei au tăcut imediat și nu au zis nimic. Le era rușine. Nu aveau nici un motiv pentru care să discute. Acesta e motivul pentru care Isus începe să se ocupe de ei destul de serios. Se pune jos și îi cheamă la el și începe să le vorbească că dacă ei doresc să fie mari în împărăția sa atunci va trebui să o găsească, nu prin a fi primul ci prin a fi ultimul.

Când apostoli, după ce au cedat în fața mândriei, au început să discute între ei, despre care din ei e cel mai mare, Domnul i-a un copil și îl pune în mijlocul lor și astfel începe să îi învețe despre contradicțiile vieții creștine: Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor! (v.35). cu alte cuvinte, oricine dorește să fie mântuit va trebui mai întâi să îi primească și să îi primească pe acei copii mici nenăscuți, pe cei mai săraci, pe cei abandonați și respinși.

Gelozia și invidia sunt strâns legate de mândrie din moment ce invidia este unul din cele șapte păcate capitale asemenea mândriei. Există o distincție importantă între gelozie și invidie. Gelozia este acaparatoare pe când invidia este distructivă. Dacă sunt gelos pe cineva, atunci doresc ceva ce el deja are. Dacă sunt invidios pe cineva, atunci simt faptul că el are ceva ce eu nu am și pe care doresc să îl distrug. Dacă sunt gelos pe tine că ai o mașină nouă, atunci voi dori și eu o mașină nouă pentru mine însumi. Însă dacă sunt invidios că tu ai o mașină nouă atunci îți voi tăia cauciucurile sau îți voi turna nisip în rezervor.

Motivul pentru care am menționat invidia e lectura din cartea Înțelepciunii de astăzi care ne-a vorbit despre invidie. Nu ne-a vorbit despre gelozie. Și am putut auzi, Au spus cei care nu gândesc drept: Să-l pândim pe cel drept, căci ne deranjează, stă împotriva faptelor noastre, ne reproşează păcate împotriva legii şi ne acuză de păcate împotriva disciplinei noastre! Căci dacă cel drept este
fiul lui Dumnezeu, el îi va veni în ajutor…
(v.12.17-18). Acestea nu sunt cuvinte ale unor oameni geloși; acestea sunt cuvinte ale unor oameni invidioși.

Aceste cuvinte luate din cartea Înțelepciunii sunt și un avertisment puternic pentru noi fiindcă cu toți putem fi ispitiți în ai invidia pe ceilalți. Nimeni nu este imun! Și din păcate, mulți bărbați și femei par să cedeze în fața acestei ispite comune fără prea mult efort. Cuvintele sfântului Iacob ne spun că mare parte din conflictele pe care le experimentăm în viața noastră sunt de fapt înrădăcinate în invidie. Gândiți-vă la momentele de conflict din familie, gândiți-vă la conflictele de la școală sau de la muncă, la cum ele sunt înrădăcinate în invidia unei persoane față de celălalt?

Invidia este durerea ce provine din perceperea celuilalt ca având un lucru, o calitate sau un statut pe care noi nu îl deținem însă am dori nespus. Este și o durere din moment ce simțim când privim la talentele, bunurile sau onorurile celuilalt și ajungem la concluzia că noi suntem cumva mai mici fiindcă celălalt are ceva ce nouă ne lipsește. Asta are loc atunci când noi ne comparăm unul cu celălalt. Propria noastră stimă de sine suferă fiindcă ne simțim respinși și plini de resentimente față de norocul celuilalt.

Compararea noastră cu ceilalți este bună atunci când ea ne stimulează să facem mai mult, mai bine și să ne atingem scopul. Compararea poate, de fapt, să fie o binecuvântare atunci când ne motivează să găsim noi moduri de a dezvolta darurile pe care noi deja le avem. Însă a ne compara pe noi înșine cu ceilalți ne poate conduce și la invidie și la comportament imoral. Primul păcat descris în sfânta Scriptură își are rădăcina în Adam și Eva, însă cel de-al doilea s-a născut din invidia lui Cain față de fratele său, Abel. Cain a fost invidios fiindcă Dumnezeu a acceptat oferta fratelui său și a refuzat-o pe a lui. Așa că s-a dus și la ucis.

Invidia mai poate fi exprimată și în lucrurile mai mici: prin a fi iritat cu persoana pe care o invidiem, prin a ne concentra atenția asupra greșelilor celuilalt și prin a încerca să îl coborâm înapoi la nivelul nostru, dar mai ales prin a părea ai mari decât suntem în prezența aproapelui nostru. Sau începem să plângem.

Să revenim acum la noi înșine: Cum putem evita invidia în viața noastră? Cum putem să ne ferim din a cădea și noi în acest păcat care este unul din cele șapte păcate capitale? Ei bine, există două metode prin care putem vindeca invidia.

Primul dintre ele e acela că va trebui să cunoaștem iubirea lui Dumnezeu. Dacă îl cunoaștem cu adevărat și înțelegem iubirea pe care Dumnezeu o are pentru noi, atunci nu îl vom mai invidia niciodată pe nimeni. Nu vom mai fi nevoiți. Vom realiza că Dumnezeu ne iubește complet așa cum suntem. Pentru asta va trebui să ne rugăm unii dintre noi. Poate că mulți dintre noi știu deja în mintea lor că Dumnezeu are grijă de noi însă nu o cunoaștem cu adevărat decât atunci când o vom și experimenta în viața noastră.

Și în al doilea rând, va trebui să căutăm perfecțiunea lui Dumnezeu. Asupra acestui lucru va trebui să fie atenția noastră pe parcursul întregii noastre zile. Iar asta fiindcă dacă noi încercăm continuu și săvârșim numai voința lui Dumnezeu, atunci nu vom avea timp să ne îngrijorăm asupra a ceea ce au ceilalți oameni și asupra a ceea ce nu au. Cu alte cuvinte, nu vom mai avea timp să fin invidioși! Cred că aceasta a fost una din cheile spre sfințenia Maicii Tereza de Calcutta, aceea a faptului că ea și-a avut mereu ochii ațintiți asupra lui Dumnezeu și nu asupra oamenilor. Amy Grant spusese într-unul din cântecele ei, Tot ceea ce trebuie să fie mereu, e ceea ce Tu Doamne m-ai făcut să fiu. Tot ceea ce sper e ca fiecare dintre noi să evite păcatul invidiei prin a fi ceea ce Dumnezeu dorește ca noi să fim.

Un ultim mod de a scăpa de aceasta e umilința. Această umilință necesită o viață în Cristos fiindcă caritatea autentică nu va înceta niciodată să ne inspire. O persoană nu îi poate iubi pe ceilalți așa cum trebuie decât dacă e pregătit să se nesocotească pe sine atât de mult încât să devină capail de a-i iubi pe ceilalți prin a-i sluji pe ei mai înainte de noi înșine, prin a avea grijă de nevoile celorlalți înainte de a căuta satisfacerea nevoilor proprii.

Când sfântul Bernard fusese întrebat care sunt cele patru virtuți cardinale. El a răspuns, Umilința, umilința, umilința și umilința. Amin

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?