Înţ 2,12.17-20
Iac 3,16-4,3
Mc 9,30-37
Sunt cel mai mare, era versul pe care, Muhammed Ali, iubea să îl cânte fanilor ce îl aclamau, în ani ’60-’70. Și nu după mult timp a și devenit. Timp de șapte ani de zile a domnit printre cei mai grei ai lumii. Puțini erau cei care criticau succesul său. Avântul său până în top a fost unul plin de îndemânare, de acceea nimeni nu îndrăznea să îl conteste.
Isus însă nu a dat dovadă de o astfel de toleranță cu discipoli săi. În momentul în care el îi aude certându-se între ei asupra care din ei era cel mai mare. În acel moment Isus le adresează o întrebare, Despre ce aţi discutat pe drum? Însă ei nu au reușit să îi răspundă fiindcă le era rușine. Fiindcă ei discutaseră care dintre ei era cel mai mare. Adevărul în această privință este că jocul de putere nu sa închiat nici măcar în ziua de astăzi, foarte mulți oameni încă sunt prinși în acest joc.
Un mare predicator verbit, în cartea sa de predici intitulată Momente de întrebare, spusese la un moment dat despre acest eu primul. Conform acestui autor, el vedea acest principiu, eu primul, peste tot, la toți oameni, în momentele în care așteptă autobuzul, sau stau la rând la magazin, sau chiar când trebuie să primească sfânta împărtășanie la sfânta Liturghie.
Tot acest predicator continuase că, până și în religie, sunt unii care susțin că ei sunt cei mai îndreptățiți să meargă în ceruri, fiind în stare să se uite în jos ba chiar să îi disprețuiască pe ceilalți care nu sunt ca ei și ca cei asemenea lor. Domnul care spusese, în textul evangheliei de astăzi că Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!, cred că dă din cap în semn de dezamăgire când se uită la noi astăzi.
Dacă cineva dorește să fie primul, sau cel mai mare, ne spune Isus, va trei să:
În primul rând să fie slujitorul tuturor. Am auzit o poveste despre un călugăr care s-a rugat ca să aibă parte de o viziune de la Dumnezeu, care să îi întărească credința, însă această viziune nu a venit niciodată. Aproape că renunțase la speranță, când într-o zi, a avut o viziune. Bătrânul călugăr era în culmea fericirii.
Însă, când viziunea era în toi, a auzit clopotul mănăstirii. Sunetul clopotelui însemna că era momentul să de-a de mâncare săracilor ce se adunau zilnic la poarta mănăstirii. Iar în acea zi era rândul acelui călugăr bătrân să facă aceasta. Dacă el nu ajungea la timp cu mâncarea, toți acei oameni plecau, crezând că mănăstirea nu avea nimic să le ofere în acea zi.
Bătrânul călugăr era acum împărțit între datoriile sale lumești și viziunea sa cerească. Însă, înainte de a se opri clopotul din sunat, călugărul se decise. Cu o inimă grea, și-a întors spatele acelei viziuni și s-a dus să îi hrănească pe cei săraci.
Aproape o oră mai târziu, bătrânul călugăr s-a întors înapoi în camera sa. Când a deschis ușa, cu greu a reușit să creadă ceea ce îi vedeau ochi. În camera lui se afla acea viziune, care îl aștepta.
În timp ce călugărul căzuse la pământ în genunchi, viziunea i-a spus Fiul meu, dacă tu nu ai fi plecat să hrănești acei săraci eu nu aș mai fi rămas.
Călugărul a învățat atunci că cel mai bun mod prin care îl poți sluji pe Dumnezeu nu este acela de a renunța la tot, de ne întoarce spatele la lume și de intra într-o mănăstire, de a petrece ore în rugăciune contemplând viziunile cerești. ci, cel mai bun mod de a-l sluji pe Dumnezeu este de a face ceva mult mai simplu, acela de a ajunge, de a merge, prin slujire, la toți frați și surorile noastre, mai ales la cei care se află în nevoie.
În al doilea rând, să fie ultimul dintre toți, cu alte cuvinte, onestitatea și umilința. Conform unui mare predicator, cel rău cunoaște și știe foarte bine că umilința este cheia ce deschide drumul spre sfințenie și spre adevărata măreție. Iată de ce el s-a specializat în folosirea mândriei, cel mai mare instrument al său pentru distrugere și pentru pierzarea persoanei. Ispitirea împreună cu mândria sunt puternice, și cel mai adesea sunt foarte eficace fiindcă sunt subtile și ascunse. Cu toți va trebui să fim extrem de onești și deschiși. Da, onestitatea este primul verișor al umilinței.
Sfântul Leon cel Mare a spus la un moment dat că, este sigur faptul că cei săraci ajung cel mai sigur la fericirea umilinței decât cei bogați. Blândețea merge împreună cu sărăcia, mândria cel mai adesea cu băgăția. Și totuși, foarte mulți oameni bogați își folosesc bogăția pentru fapte de caritate decât pentru mijloace prin care să își scoată în evidență mândria. Spiritul contează la fel de mult ca cel mai mare profit ce se folosește în scopul eliberării suferințelor și a greutății altora. Însă, prea multă umilință înseamnă și mândrie. (proverb german)
De aceea Isus dorește să fim asemenea lui, asemenea copiilor și asemenea adulților. Isus adesea folosște copii ca modele de dependență, simplitate, și mici-mie. Ba chiar a și spus la un moment dat că dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. (Mt 18,3) Mai exact, Isus ia un copil, îl pune în mijlocul lor, după care își pune brațul în jurul acelui copil. Isus nu doar că arăta afecțiunea sa pentru copii, ci le dădea și o lecție.
Pentru a putea înțelege toată această afecțiune, va trebui să ținem cont de faptul că copii sunt iubiți de către oameni încă din timpurile biblice însă nu au fost și sentimentalizați, afișați ca modele de bunătate, niciodată nu au fost făcuți centrul atenției tuturor. Totul depindea de adulți, copii nu aveau nici un drept, nu exista nici un el sau ea ci ei. Locul lor era cel mai de jos iar sarcina lor principală era de a-și aștepta bătrâni altfel erau nevoiți să stea deoparte din calea celorlați. Acest episod evanghelic este o lecție pentru noi toți, mai ales pentru cei care dețin oficii sau poziții sau autoritatea de a fi conștienți de poverile pe care le pun asupra celor care se află sub ei, de a trata poporul lui Dumnezeu ca lucruri, obiecte decât ca ceea ce sunt ei cu adevărat, suflete imorale ce au fost răscumpărate de Isus Cristos și care au fost încredințate Bisericii. Oricine face ceva unuia dintre aceștia mici, Isus o va lua ca și cum a fost făcută lui însuși. Așa că fiți asemenea copiilor.
În orice caz, nu toate carcateristicile copiilor sunt și bune. Copii pot fi și egoiști, imaturi și imprudenți. Astfel putem spune că Isus nu este doar asemănător copiilor, el este și asemănător adulților fiindcă asemenea adulților acceptă ceea ce simte că ține de responsabilitatea sa, și anume, de a îndeplini voința lui Dumnezeu mai presus de orice altceva, chiar dacă aceasta necesită propria sa moarte pe cruce. În acest sens, să îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să devenim mai mult asemenea lui Isus, asemenea copiilor în ceea ce privește inocența și puritatea inimii, simplitatea, umilința și dependența și destul de maturi în a lua decizii responsabile.
Și voi încheia cu răspunsul pe care l-a dat sfântul Bernard în momentul în care a fost întrebat care sunt cele patru virtuți cardinale. Iar răspunsul lui este, Umilința, umilința, umilința și umilința. Amin
