Ier 31,7-9
Evr 5,1-6
Mc 10,46-52
Un episcop a auzit la un moment dat că unul dintre preoții lui era departe de a fi un exemplu de urmat iar asta din cauza prietenilor săi laici. Așa că episcopul sa dus să îl vadă pe acel preot și i-a spus, Părinte, nu a spus oare Domnul nostru că atunci când un orb conduce un alt orb, amândoi vor ajunge să cadă într-o groapă?
Da, a răspuns preotul, e destul de prostesc pentru un orb ca să permită ca un alt om orb să îl conducă.
Prin urmare sunt unii care sunt ba chiar mai nesăbuiți, a răspuns episcopul, cu toate că ei pot vedea foarte bine, permit unor oameni orbi să îi conducă.
Cine sunt aceștia?
Persoane ca tine, a spus episcopul pur si simplu, care permis altora să îi îndepărteze de pe calea dreptății.
În textul evangheliei de astăzi, am putut auzi o situație asemănătoare cu cea a acestui preot. Este vorba despre Bartimeu care nu avea nici o valoare, nici o identitate și nici o voce în cadrul poporului. El era unul dintre reziduurile societății iudaice a cărui orbire era considerată ca o pedeapsă de la Dumnezeu, iar asta din cauza păcatelor pe care le-a comis.
Oameni orbi îi găsim adesea pe străzi și în locuri publice cu mâinile întinse după ajutor. Iar noi, fiind atât de obișnuiți cu aceștia, de cele mai multe ori îi ignorăm. Iar mult mai mulți sunt destul de reticenți când vine vorba de a le da ceva, știind că în spatele lor se află alte persoane care profită de pe urma lor.
Însă, trist e că sunt mulți dintre noi care nu sunt orbi din punct de vedere fizic ci spiritual și moral. Noi suntem orbi. Cum putem descrie aceasta?
În primul rând, când devenim creștini fără Cristos. Sanserit era o tânără domnișoară păgână ce ardea de dorința de a deveni creștin. Însă îi era frică să exprime această dorință preotului din moment ce cunoștea foarte puține despre creștinism. Pentru a se putea pregăti pentru acest interviu, a decis să citească multe volume de cărți despre sfinți creștini și despre scrierile lor. Zi și noapte citea aceste cărți cu mult devotament.
Fiind convinsă, într-o bună zi, că este pregătită, Sanserit a mers, plină de încredere la preot, căruia i-a comunicat dorința ei.
Prea cucernice părinte, a spus ea cu multă politețe, doresc să devin creștină.
Știi ce înseamnă să fii un creștin?
Da, a răspuns ea plină de nerăbdare, cunosc despre sfințenia simplă a sfintei Tereza, de sărăcia evanghelică a sfântului Francisc, de zelul apostolic al sfântului Francisc Xaveriu, și despre viețile multor altor sfinți.
Ba mai mult, cunosc cu inima, Noaptea neagră a sufletului scrisă de sfântul Ioan al Crucii. Castelul interior al sfintei Tereza, și Norul necunoașterii.
Foarte bine, a răspuns preotul. Însă, spune-mi, fiica mea, cunoști vro ceva despre Cristos?
Isus Cristos?, a rămas uimită Sanserit, Cine este părinte?
Cu toți susținem că suntem creștini fiindcă suntem botezați însă prin cuvinte ba mai mult, prin faptele noastre, demonstrăm contrariul.
În al doilea rând, suntem creștini necreștini mai ales prin faptele noastre. Doi călători au trecut într-o zi pe lângă un sat pentru a merge la Biserică pentru a putea fi botezați ca și creștini. Săteni, după cum observat aceștia, se certau, se omorau, înșelau și păcătuiau unu contra altuia.
Ce fel de oameni sunt aceștia? l-a întrebat primul călător pe al doilea. Sunt creștini a răspuns acesta. Când a auzit aceasta primul călător s-a oprit și s-a întors îndepărtându-se de biserică.
Ce faci? l-a întrebat nedumerit al doilea călător. Credeam că dorești să devii creștin.
Nu mai doresc, i-a răspuns acesta. Voi crede în creștinism însă nu doresc să și devin unul.
Așa că va trebui să ne uităm la noi înșine și să ne întrebăm, noi cum trăim ca și creștini? Trăim noi cu adevărat învățăturile creștinismului astfel încât alți să fie inspirați să meargă la Cristos și să se aproprie de el?
În al treilea rând, când iubirea noastră devine un păcat. Un penitent a mers la scaunul de spovadă pentru a-și mărturisi păcatele în fața preotului.
Părinte, iartă-mă căci am păcătuit. Când ai făcut ultim spovadă, l-a întrebat preotul. Acu două luni, părinte.
Care sunt păcatele tale?
Părinte, iubesc foarte mult o femeie. Și pentru a dovedi această iubire am muncit din greu pentru ea și pentru copii noștri. De fiecare dată când greșește tac și nu îi spun nimic.
Nu văd nici un păcat în această iubire atât de eroică, a răspuns preotul. Ba chiar ai putea fi un model de adevărat soț creștin.
Eu nu prea cred, părinte.
De ce? a întrebat preotul. Femeia pe care o iubesc atât de mult, părinte, este soția vecinului meu.
Majoritatea oamenilor, a noastră, nu suntem orbi din punct de vedere fizic însă din punct de vedere spiritual și moral, suntem. Aceasta este provocarea noastră, asemenea lui Bartimeu, după ce a fost vindecat de Isus de orbirea sa, a avut loc o schimbare în el. El a fost transformat, ceea ce trebuie să se întâmple și cu noi. Amin.
