Lc 14,1.7-11
Textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, ne va vorbi despre umilință, avertizându-ne în același timp că toți cei care se ridică pe ei înșiși vor fi umiliți. Acest aspect este o mare consolare pentru noi, pentru toții copii lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care este drept, care este de partea celor umili, care este de partea oamenilor simpli, de jos.

Însă, Isus ne sfătuiește astăzi să nu căutăm locurile de onoare ci mai degrabă cele din spate, cele mai neînsemnate. În ochii lumii, locurile cele mai mici sunt pentru cei de jos, pentru cei respinși și marginalizați, pentru cei care nu contribuie cu nimic la înțelepciunea acestei lumii. Însă în ochii lui Dumnezeu, ultimii sunt cei dintâi, cei de pe urmă sunt cei mai mari. De aceea va trebui să fim umilii, fiindcă Dumnezeu este de partea noastră. Să fim umili mai ales ca să nu ne poticnim.
