Lc 18,35-43
Întâmplarea din textul evangheliei de astăzi, cu acel om orb vindecat de Isus ne vorbește despre Isus însuși. Înainte ca acest om orb să îl strige, Isus era ocupat cu discursul ținut celor din jurul său. Când a observat strigatul unui cerșetor oarecare, s-a oprit și a răspuns acestui strigăt de disperare. Prin aceasta Isus făcea un alt fel de proclamare a ceea ce învăța, mai exact, că acțiunile vorbesc mult mai bine și tare decât cuvintele. În timp ce cuvintele sale erau destinate celor din împărăție, acțiunile, faptele sale, erau destinate spre realizarea acelei împărății. Isus și-a oprit discursul obișnuit pentru a-l 
continua prin fapte, restaurând vederea unui orb.
Orbirea are loc atât fizic cât și spiritual, însă cea spirituală este mult mai gravă decât cea fizică, cea asemănătoare orbului din evanghelia de astăzi fiindcă ne poate duce la pierzarea veșnică și la întuneric. Suntem orbi fiindcă avem ochi buni pentru a vedea însă nu ne place să ne și uităm. Ne prefacem orbi fiindcă nu ne place să vedem nevoile celorlalți. Adesea vedem copii pe stradă cerșind și ne spunem nouă înșine, sunt puși de alți. Cine sunt acei oameni pe care ne place să îi privim? Cine sunt acele persoane față de care ne prefacem orbi? Cineva a spus că Dumnezeu ne dă ochi pentru ca noi să putem vedea. Dumnezeu ne dă inimă pentru ca noi să vedem mai bine. Pe care vă invit să le folosim mereu.
