Lc 21,1-4
Mahatma Gandhi a spus la un moment dat că vine un moment în care o persoană devine irezistibilă iar acțiunile ei complet universale în efectele proprii. Aceste efect apare când se reduce pe sine la zero. Episcopul Desmond Tutu a afirmat că În împărăția lui Dumnezeu, între victima și cel care rănește victima, întotdeauna victima e cea care se alege cu partea mai buna. Aceste două citate provenite de la aceste două mari personalități se aplică pericopei evangheliei de astăzi.
Isus o laudă pe această văduvă săracă pentru totala și sincera ei încredere în Dumnezeu și nu pentru faptul că conducători religiei iudaice profitau de pe urma ei. El o glorifică pe această văduvă săracă pentru faptul că a pus în caseta pentru ofrande tot ceea ce avea, întreaga ei subzistență. Dacă Dumnezeu ne oferă harul de a intra în paradis, cu toți vom rămâne destul de surprinși să vedem persoanele care se află lângă Dumnezeu și cine nu se află.
A avea o casă, bani, una sau două mașini, sau mulți angajați, nici una din aceste lucruri nu sunt rele. Ci intenția cu care le deținem e cea care contează. De aceea, noi vom fi judecați pe baza acestei intenții. Intenția văduvei e cea pe care o glorifică Isus în ochi discipolilor săi, acele două monezi pe care văduva le-a pus în caseta de ofrande era tot ceea ce mai avea ea la viața ei. Însă munți de aur și tot ceea ce ofereau ceilalți nu valora nimic. Ce poate face Dumnezeu cu aurul sau argintul nostru? Inima noastră e cea pe care o dorește Dumnezeu de la noi. Chiar dacă nu avem nimic, nici aur, nici argint, tot mai rămâne un lucru pe care îl putem oferi lui Dumnezeu, singurul lucru care are valoare în ochi săi, iubirea noastră.
