Ier 33,14-16
1Tes 3,12-4,2
Lc 21,25-28.34-36
Cu câțiva ani în urmă, o clasă ce abia absolvea liceul a decis, de comun acord, că nu vor face un bal de absolvire după era obiceiul. Iar în schimb, cu bani care i-ar fi cheltuit, adică bani pe rochii, pe mâncare, pe sala în care ar fi trebuit să aibă loc balul, la hotel, aveau să îi doneze altor elevi mai săraci, pentru ca și ei să poată continua studiile. Cu toate că își doreau nespus de mult balul de absolvire, au ales să îl sacrifice, ceea ce au și făcut.
Astăzi, după cum bine știm deja cu toți, este prima Duminică din Advent, care este, totodată, și începutul noul an liturgic al Bisericii. Iar următoarele patru săptămâni, sunt pline de și cu așteptare. Ce anume așteptăm? Pentru mulți dintre noi, răspunsul cel mai probabil e o petrecere, sau prima de crăciun ori vacanța de crăciun sau un cadou special pe care l-am dorit de la o persoană anume sau chiar un eveniment în cadrul căruia revedem pe cineva drag, în care cineva drag nouă se întoarce acasă. Toate aceste așteptări nu sunt rele, din contră sunt bune. La urma urmei, dacă stăm să ne gândim la nașterea lui Cristos, acesta s-a născut acu mai bine de 2000 de ani, punându-ne totodată 
la dispoziție tot ceea ce avem nevoie pentru a ne mântui. Lucrul de care este nevoie acum e de răspunsul nostru personal. Că noi va trebui să ne facem partea. Unul dintre răspunsurile noastre ar putea fi o bună pregătire a nouă înșine. În aceste patru săptămâni care urmează, va trebui să pregătim un loc în inimile noastre pentru cel care ne va pregăti un loc în casa Tatălui nostru din ceruri.
Cum ne pregătim noi pentru celebrarea nașterii lui Isus? Unii se pregătesc prin a se retrage într-un loc special pentru a se reculege, alți prin a se ruga mai mult, sau prin a mânca mai puțin sau prin a fi mai buni cu cei din jurul lor, sau chiar prin a oferi felicitări de crăciun. Toate acestea sunt bune însă sunt goale. Pentru mine, cel mai bun mod de pregătire pe care ar trebui să îl punem cu toți în practică este acela de a trăi, în acest timp al adventului și toate zilele ce vor urma din anul pe care îl începem astăzi, ceea ce a spus la un moment dat sfântă maică Tereza de Calcutta, adică Dăruiește până te doare.
E foarte important ca noi să ne pregătim pe noi înșine pentru sărbătoarea crăciunului dar și pentru a folosi aceste patru săptămâni de Advent în pregătirea noastră și a sufletelor noastre pentru sosirea nașterii Domnului. Va trebui să renunțăm la ceva foarte important pentru noi. Va trebui să facem anumite sacrificii din iubire, asemenea acelor elevi absolvenți de liceu de care v-am spus la început. De aceea e important ca noi să nu ne preocupăm prea tare asupra a ceea ce vom lua de Crăciun, ci mai degrabă asupra a ceea ce putem oferi noi, ca și cadou lui Isus Cristos, care se va naște.
De obicei, în timpul celebrării sfintei Liturghii, când coșul pentru colectă se plimbă printre voi, se oferă bancnote de 1 leu. Dar dacă am oferi 5 lei, știind că i-am putea folosi pentru uzul sau folosul personal, acesta e un exemplu clar de dăruire până ne doare după care să oferim un pic și mai mult. Cu alte cuvinte, nici o dăruire, oferire nu este dată cu sinceritate sau așa cum trebuie dacă nu ne doare. Sau nici o dăruire de bomboane, de exemplu în timpul adventului, nu este corectă, adevărată decât dacă nu ne doare și nu pentru faptul că oricum nu ne plac și vrem să scăpăm de ele. Sau mai bine zis, mai degrabă am renunța să ne uităm la televizor în aceste patru săptămâni, fiindcă ne doare această renunțare, fiindcă avem nevoie de el.
În evanghelia după Marcu există o astfel de poveste de dăruire până la durere, în care Isus o laudă pe acea văduvă săracă care a pus ultimele ei două monezi în cutia de ofrande de la Templu. Cristos a spus discipolilor săi că acea văduvă săracă a dat mai mult decât toți acei oameni bogați care au pus sume enorme de bani în cutie, iar asta fiindcă au pus din surplusul lor, din ceea ce aveau în plus. Ei au renunțat la ceea ce aveau în plus, a spus Isus, însă ea a dat tot ceea ce mai avea. Ea a dat până când a durut-o. Cu toți suntem asemenea văduvei sărace. Nici unul dintre noi nu e scutit. Noi putem și trebui să oferim până ne doare.
Un lucru e clar că Isus este exemplul perfect de dăruire până la durere. El nu doar că ne-a vorbit despre a dărui totul. Ci a și făcut-o. el a dat tot ceea ce a avut, chiar și moartea pe cruce. Sfântul apostol Paul a spus că Cristos s-a golit pe sine. Cristos s-a golit pe sine din iubire. Și Cristos a dăruit până l-a durut. Cristos mereu dăruiește până îl doare.
Cu toți suntem oameni buni. Cu toți dăruim câte ceva. Uneori dăruim enorm pentru a arăta că suntem generoși și caritabili. Ba chiar anunțăm și pe restul, ba chiar publicăm și în ziare sau pe internet. Însă extrem de rar dăruim până ne doare. Dăruim bomboane care nu ne plac însă nu renunțăm la televizor fiindcă nu ne place să pierdem vrun episod din telenovela noastră preferată. Dacă dorim să fim cu adevărat buni, va trebui să învățăm să dăruim cu adevărat. Nu trebuie să dăruim doar ceea ce avem de prisos, în plus. Va trebui să dăruim ceva ce credem și știm că este important pentru noi și de care au nevoie ceilalți mai mult decât noi. Amin
