Bar 5,1-9
Fil 1,4-6.8-11
Lc 3,1-6
Cea dea doua duminică din Advent mai poate fi numită și Duminica lucrărilor publice și a drumurilor. Profetul Baruh în prima lectură de la această sfântă Liturghie precum și Cristos în textul evangheliei de astăzi sunt precursori ai lui Ioan Botezătorul în cuvintele lor asupra construirii de drumuri și asupra reparațiilor, ca să niveleze pământul…drumurile strâmbe vor fi îndreptate… cele cu gropi vor fi netezite (Bar 5,7, Lc3,5).
Ambii profeți, nu sunt de fapt preocupați asupra reparării drumului, cu toate că cuvintele lor servesc la fel de bine și ca o reamintire pentru autorități ca să repare drumurile noastre, care în anumite locuri sunt destul de dezastroase. Profeți transmit un mesaj prin care ne spun că drumurile strâmbe vor trebui eradicate, gropile caracterului nostru vor trebui netezite iar atitudinile noastre îndreptate.
Într-un mod destul de poetic, Ioan folosește imaginea drumului pentru a arăta modul în care putem ori să încurajăm ori să împiedicăm intrarea lui Dumnezeu în viețile noastre. De ținut minte e faptul că drumurile primitive și cărările fără nume pe care călătorea Botezătorul sunt un contrast puternic al modului în care înțelegea Ioan șerpuirea, ariditatea și muntele, asemenea constructorilor de autostrăzi din ziua de astăzi, care cu cât înlătură mai mult mediu înconjurător cu atât e mai bun drumul. De exemplu, într-un anumit ziar al unei țări, fusese publicat un articol în care scria că în momentul în care fiica președintelui a fost invitată ca oaspete de onoare la marea deschidere a unui mall în acel oraș. Motoarele mașinilor scoteau un fum infernal din moment ce erau cu zecile și că circulau de ore întregi din cauza traficului blocat pe un bulevardul din fața acelui mall nou. Vânzători din vecinătatea unei pieți publice alăturate acelui mall precum și trecători curioși au început să se îngrămădească în jurul acelei insulițe strâmte din fața acelui mall în așteptarea actrițelor și a vedetelor ce urma să apară.
Ba chiar fusese pus și un semn imens în parcarea mall, pe care era scris că Acest spațiu este rezervat pentru fiica președintelui.
Imediat ce fusese informat că actrițele au început în sfârșit să apară, polițiști care dirijau traficul au eliberat imediat strada, în doar câteva minute. Mașinile de pe bulevard au fost direcționate și îndemnate să folosească un alt bulevard paralel cu acela, pentru ca mașina președintelui să poată circula nestingherit, lină, fără a întâmpina probleme.
Timpul adventului ne invită la o examinare a propriei persoane, a proprii inimii, conducându-ne totodată și la convertirea proprie, a propriei persoane. Împărăția lui Dumnezeu înseamnă și o domnia asupra inimilor omului și că a aparține lui înseamnă și necesită și o schimbare a inimii ce se manifestată, cel mai bine printr-o schimbare spre mai bine.
Adventul este o provocare spre schimbare. Este o provocare spre a face ceva pentru Dumnezeu și pentru cei nevoiași din jurul nostru.
Uneori ne trec unele ideii destul de nebune asupra pocăinței. Una ar fi aceea că, pocăința este sentimentul de vinovăție sau un sentiment de părere de rău pentru faptul că nu am încercat să fim persoane mai bune. Aceasta este într-adevăr o parte a pocăinței însă nu este și întreaga ei esență sau pocăința totală, completă.
Am avut parte de o experiență asemănătoare în momentul în care o femeie, de aproximativ 60 de ani, mi-a spus că ea se certa des cu părinți ei. Cu alte cuvinte se simțea vinovată. Alți mai spun cp, Mereu m-am simțit vinovat ori de câte ori mă certam cu soția mea. Ea începea să plângă și mă făcea să mă simt trist, și vinovat. Sau, Merg la sfânta Liturghie zi de zi, însă tot continui să vorbesc de rău despre prieteni mei, sau i-am rănit pe frați mei și mereu spun că nu voi mai face aceasta din nou, însă tot o fac. A te simți vinovat nu înseamnă că te și căiești ci sunt doar cuvinte goale și promisiuni lipsite de substanță.
Adevărata căință înseamnă să:
În primul rând să ne cerem iertare lui Dumnezeu, fiindcă am păcătuit împotriva lui, că l-am supărat pe el prin faptele noastre. Nu ne cerem iertare pentru faptul că am fost prinși sau că urmează să fim pedepsiți. Nu ne pare rău fiindcă am rănit pe altcineva. Ci ne pare rău datorită lui Dumnezeu, fiindcă el ne iubește mai mult decât realizăm și pentru faptul că l-am înșelat cu nonșalanță în momentul în care am păcătuit. După cum spune și un psalm că, am fost necredincioși față de iubirea primită.
În al doilea rând, căința înseamnă a nu te simți doar vinovat. Să nu ne pară numai rău, și să nu facem numai promisiuni că ne vom căi, ci de a o și arăta, de a o pune și în practică.
În al treilea rând, căința înseamnă acceptare cu sinceritate a stării noastre de păcătoși, de păcat. Până și mari psihologi ne vor spune că începutul tuturor adevăratelor convertiri și schimbări e acceptarea a ceea ce am făcut. Numai prin adevăr căința va putea începe. De aceea va trebui să practicăm și ceea ce ne spune cartea proverbelor, Nu îți justifica păcatele.
În ultimul rând, o reîntoarcere de la păcat pentru a ne îndrepta spre Dumnezeu.
Cum va trebui să facem aceasta? Simplu, prin a o practica minut cu minut, oră de oră, zi de zi. Prin a practica frumusețea, iubirea, și grija pe care ni le-a dat Dumnezeu în momentul în care ne-a creat. De un lucru putem fi siguri că drumurile morale strâmbe din noi vor fi îndreptate iar gropile caracterului nostru vor fi netezite. Amin
