Ziua 12 – ÎN TĂCEREA NAZARETULUI (Din seria Cred în Isus Cristos)

Continuăm și astăzi, să vorbim despre a doua parte a crezului, despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, continuând cu acea parte a vieții lui Cristos care a rămas și rămâne un mister, cu acea parte a vieții sale care mereu stârnește întrebări, cu acei ani de tăcere petrecuți la Nazaret.

În evanghelia după Luca, găsim scris că după ce s-au întors din exil, pruncul creştea şi se întărea, era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra lui” (Lc 2,40). În afară de episodul prezentării și a pierderii lui Isus în templul din Ierusalim, evangheliile nu ne oferă nici un detaliu, decât această informație a sănătății fizice și psihice a copilului Isus. Așa că apare marea și cunoscuta întrebare, Ce a făcut Isus în toți acești ani? La această întrebare ne răspund evangheliile apocrife, care ne prezintă unele episoade din acei ani obscuri ai vieții lui Isus.

Minunea cea mai cunoscută şi cea mai senzaţională e cea cu figurinele de lut din Evanghelia arabă. Într-o zi, când avea şapte ani, Isus se juca în noroi cu copiii de vârsta lui. Făceau toţi figurine de lut, reprezentând păsări, măgari, boi şi alte animale. Copiii se certau, fiecare pretinzând că ale lui sunt mai frumoase. Isus le-a închis gura tuturor. La porunca lui, figurinele de lut au prins viaţă, au început să alerge, să sară, păsările şi-au luat zborul, aşezându-se pe mâinile lui. Unele dintre aceste fantezii ale evangheliilor apocrife sunt de-a dreptul nostime.

În realitate, Isus şi-a petrecut anii copilăriei fără să uimească pe cineva cu lucruri senzaționale și extraordinare. Era un copil ca toţi ceilalți copii de vârsta lui, avea prietenii de joacă și verișorii precum Iacob, Iosif, Simon şi Iuda, fiii Mariei lui Cleofa, pe care Evanghelia îi numeşte „fraţii Domnului” (cf. Mc 6,3). A dus o viaţă retrasă, ascunsă, senină, fericită, trăită în tăcere, muncă şi rugăciune alături de Maria şi Iosif, în căsuţa din Nazaret. O copilărie trăită după legea creșterii împărăției lui Dumnezeu, despre care avea să vorbească mai târziu.

Imagine similarăO altă întrebare esențială acestei perioade a vieții lui Isus, e dacă a învățat carte? Unde a făcut Isus școala de cunoștea atât de multe încât i-a uimit pe învățători din templu, la vârsta de 12 ani? Iosif Flaviu, un mare istoric evreu al acelor timpuri, scria că cea mai mare preocupare a evreilor este educația copiilor. Însă un sătuc atât de mic cum era Nazaretul, e greu de presupus că ar fi avut o şcoală. De aici și uimirea consătenilor, care, atunci când Isus a luat cuvântul în sinagoga lor, se întrebau: „De unde are acesta atâta înţelepciune, atâta ştiinţă? Nu este acesta feciorul tâmplarului?” Şi totuşi, Cristos ştia carte. De exemplu, într-o zi, s-a apucat să scrie cu degetul pe nisip. În toate predicile de mai târziu, Isus se arată un perfect cunoscător al Sfintelor Scripturi, al profeților din care citează la tot pasul. Putem presupune că Isus a fost dat la şcoală la Seforis, un oraş nu departe de Nazaret. Acesta era un centru important, capitală de district, o vreme reşedinţă a Sinedriului, cu vestite şcoli rabinice. Şi cum, după tradiţie, de aici provenea Maria, probabil că Isus fusese primit în gazdă la rudele sale cât timp a fost ţinut la şcoală la Seforis.

Însă ceea ce a contribuit decisiv la formarea lui Isus a fost familia, în special mama sa, Maria. De la ea a învăţat copilul să vorbească limba poporului – aramaica. Dar cum Galileea era plină de străini, greci şi latini, cu siguranţă a învăţat şi greaca, şi latina. Cu Pilat nu a vorbit în aramaică.

Când a crescut mai mare, copilul l-a ajutat pe Iosif în atelierul său, învăţând meseria de tâmplar. Nu era nici o umilire şi nici o ruşine să facă o asemenea meserie. Chiar Legea cerea ca orice israelit să cunoască o meserie. La vremea aceea, toţi marii învăţaţi, marii rabini, practicau o meserie: Rabbi Hillel era sculptor, Rabbi Şammai era tâmplar, alţii erau croitori, fierari, olari; Saul era ţesător.

Dumnezeu s-a pregătit o veşnicie în tăcere, ca să spună primul cuvânt: „Să se facă!” – prin care a creat lumea. Iar Fiul lui Dumnezeu s-a pregătit treizeci de ani în tăcere, ca să vorbească timp de trei ani, căci cuvântul care nu e plămădit în tăcere şi nu se naşte din tăcere e simplu zgomot şi nu foloseşte nimănui. Cine nu ştie să tacă, nu ştie să vorbească. Cum poţi să vorbeşti, dacă nu poţi să taci?

Și voi încheia cu ceea ce spunea poetul francez Alfred de Musset: „Gura păstrează tăcerea pentru ca tu să-ţi poţi asculta inima”. Fără a cultiva şi a păstra tăcerea, nu poate fi vorba de viaţă spirituală, de viaţă de rugăciune, căci rugăciunea nu înseamnă a-i spune lui Dumnezeu vorbe multe, ci, în primul rând, înseamnă a asculta ce-ţi vorbeşte Dumnezeu, iar Dumnezeu nu vorbeşte decât în tăcere, glasul lui nu poate fi auzit decât în tăcere. Cine nu ştie să tacă, nu poate pretinde că îl iubeşte pe Dumnezeu, mai ales că limbajul îndrăgostiţilor este tăcerea. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?