Is 52,7-10
Evr 1,1-6
In 1,1-18
Am citit zilele acestea pe internet o mărturie a unui preot care spunea că, cu câțiva ani în urmă se uita la un serial de televiziune destul de popular în acele vremuri. La un moment dat, în cadrul acestei emisiuni, gazda emisiunii l-a întrebat pe invitatul ei special, care este dorința lui pentru acest crăciun. Acesta a răspuns, că Dorința mea cu ocazia acestui crăciun e destinată tuturor, ca toți să aibă o familie.
Povestea preotul că a rămas, uimit de răspunsul pe care l-a dat fiindcă, oameni din ziua de astăzi, de obicei, au alte priorități în viață alte priorități decât familia. Însă sunt sigur că majoritatea dintre noi, dacă nu chiar toți, ne iubim foarte mult familiile. Din moment ce muncim din greu pentru ele și datorită lor. Un tată, o mamă e separată de familia ei, al lui, lucrând în afara țări, departe de familie, cu un singur scop, acela de a ridica starea materială și nivelul de trai al familiei sale sau al ei. Iată cât de mult își iubesc ei familiile, iată cât de mult ne iubim noi familiile. Dăruind toate energiile noastre, tot efortul și spiritul nostru spre folosul și beneficiul familiilor noastre.
Louis Cassels, în cartea sa intitulată Parabolele păsărilor vorbea la un moment dat despre un bărbat care tot refuza să meargă cu familia sa la sfânta Liturghie din miezul nopții de crăciun, iar asta fiindcă nu reușea să înțeleagă misterul întrupării. Lăsat singur acasă, a găsit un stol de păsări în grădina sa. Prinse în furtună, micile creaturi căutau cu disperare un adăpost. Omul a tot încercat să le bage în hambar prin a le aruncat firimituri pe drum, până în hambar. Însă când această încercare a sa eșuase, a încercat să le bage prin a le alunga, dând din brațe. Însă păsărelele tot nu înțelegeau. Într-un final a realizat care era problema. Păsărelele îl considerau o creatură ciudată și îngrozitoare. Ele nu îl înțelegeau. Însă omul a murmurat, ce n-aș da să fiu o pasăre în acest moment. După care a auzit clopotele de la Biserică, anunțând vestea cea bună a crăciunului. Într-un final a ajuns să spună că Acum înțeleg de ce Dumnezeu a devenit unul ca noi. Și nu doar de aceasta, ci și iubirea este motivul pentru care Dumnezeu s-a întrupat. El și-a iubit, își iubește și își va iubi mereu, foarte mult, familia sa, adică pe noi toți.
Dumnezeu ne iubește, el este un mare iubăreț, am putea spune. Creștinismul este o religie unică, în comparație cu celelalte religii. Iar asta fiindcă nu noi suntem cei care îl căutăm pe Dumnezeu ci e invers, Dumnezeu e cel care ne caută pe noi. El este primul care ne-a iubit nespus și care și-a manifestat această iubire, într-un mod destul de intim, prin a ni-l trimite pe singurul său fiu preaiubit, Isus Cristos, care a devenit asemenea nouă, prin misterul întrupării, adică Dumnezeu cu noi, Emanuel.
Crăciunul nu este nimic altceva decât momentul în care Dumnezeu așteaptă să fie cu noi. El a devenit asemenea nouă prin a se naște într-un grajd sărac. Asemenea păsărelelor din povestioara precedentă, nici nouă nu ne va fi frică de măreția puterii sale ci vom înțelege iubirea adevărată pe care el o are față de noi toți. Iar noi, nu trebuie să îl iubim din frică, nici din uimire, ci cu o iubire reală, prezentă în inimile noastre. După cum și Isus Cristos ne-a spus în evanghelia după sfântul Ioan, că Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică. (In 3,16)
Această iubire a lui Dumnezeu din noi, nu trebuie să o manifestăm doar în timpul acestui crăciun ci va trebui să o manifestăm de-a lungul întregului an, pe parcursul întregii noastre vieții. Este o iubire mereu proaspătă, nouă și niciodată monotonă.
Episcopul Fulton Sheen a împărtășit la un moment dat o povestioară despre o femeie care i-a spus lui că Nu cred în rugăciunea repetată. Nu cred că Dumnezeu crede în oamenii care mereu spun aceleași lucruri, iar și iar. Bunul episcop s-a uitat la ea și a întrebat-o Cine este acest bărbat care te așteaptă de la distanță? A, el este prietenul meu, i-a răspuns femeia. Apoi i-a spus, Crezi că prietenul tău te iubește? Așa cred, i-a răspuns femeia. Chiar el mi-a spus.
Când a fost ultima oară când ți-a spus că te iubește? a venit o altă întrebare din partea episcopului. În această după-amiază, i-a răspuns femeia. Mi-a spus că ma iubit. Doar în această după amiază, astăzi…? Nu, el îmi spune zi de zi că mă iubește, chiar și înainte de a merge la culcare, niciodată nu uită să îmi spună, Te iubesc.
Atunci, episcopul Fulton Sheen a spus, Ei bine, din moment ce crezi că Dumnezeu nu crede în oameni care repetă mereu aceleași cuvinte, din nou și din nou, cum de poți crede în prietenul tău, care îți repetă și repetă mereu aceleași cuvinte.
Astfel, vă invit să reflectăm asupra următorului lucru. Noi celebrăm crăciunul la finalul acestui an. Însă aceasta nu înseamnă că iubirea lui Dumnezeu, că iubirea lui Isus Cristos ne este demonstrată, dovedită doar o dată pe an. În realitate, experimentăm iubirea lui Dumnezeu zi de zi, în multe moduri diferite, și în multe situații. Dumnezeu este mereu fidel, credincios și un iubăreț neobosit, care nu ne va abandona niciodată.
În încheiere vă invit să avem grijă să nu uităm că adevăratul înțeles, că adevărata semnificație a crăciunului e iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi, dar mai ales că va trebui să oferim această iubire a lui Dumnezeu altora, zi de zi și nu doar în ziua de crăciun sau cu ocazia Crăciunului.
Pete Maurin a scris într-o carte de-a sa un lucru care se potrivește acestei zile, și care merită luat în seamă, el scria că
A dărui și a nu lua, asta e ceea ce ne face oameni.
A sluji și a nu domni, asta e ceea ce ne face oameni.
A ajuta și a nu strivi, asta e ceea ce ne face oameni.
A hrăni și a nu devora, asta ceea ce ne face oameni.
Iar dacă e nevoie, a muri și a nu trăi, asta e ceea ce face oameni.
Credința și nu lăcomia, asta e ceea ce ne face oameni. Amin
