Mt 2,13-18

La trei zile după Crăciun, biserica celebrează martiriul pruncilor nevinovați, copii uciși la ordinul Regelui Irod care a domnit în Iudeea din 37 î.Cr. până în anul 4 î.Cr. În ultimi anii ai domniei sale, acesta devenise extrem de crud și brutal în ceea ce privea apărarea tronului său.

Textul evangheliei de astăzi, ni-l prezintă pe Isus ca fiind un nou Moise trimis de Dumnezeu să salveze poporul său. Asemănarea dintre Moise și Isus este una izbitoare. La nașterea lui Moise, faraonul poruncește uciderea tuturor nou-născuţilor evrei; la naşterea lui Isus, Irod poruncește uciderea tuturor nou-născuţilor din Betleem şi din împrejurimi. Moise, amenințat de faraon, scapă de moarte fugind în ţară străină, în Madian. Isus, ameninţat de Irod, scapă de moarte fugind în ţară străină, în Egipt. Dumnezeu porunceşte ca Isus să se întoarcă în patrie exact cu aceleaşi cuvinte cu care îi poruncise lui Moise să se întoarcă în patrie: „Întoarce-te, căci toţi cei care încercau să-ţi ia viaţa au murit”.

Sfântul apostol Ioan scria că dacă zicem că nu avem păcate, ne înşelăm şi adevărul nu este în noi; mințim. Numai luminați de Dumnezeu, noi ne putem vedea păcatele şi ne putem vedea sufletul desfigurat de păcat. Cine trăieşte fără Dumnezeu, adică în întuneric, nu vine la biserică, trăieşte în desfrâu, în beţii, nu posteşte, înjură, fură, dar zice că nu face nici un păcat. De aceea, nu se spovedeşte cu anii, toată viaţa, că n-are ce spune la Spovadă.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?