In 1,1-18
Cuvântul
Fiecare evanghelie are propria sa introducere. Matei și Luca încep cu relatarea zămislirii lui Isus și a nașterii sale în timp ce Marcu îl prezintă pe Isus ca un om adult din Nazaret. Ioan însă merge mai departe, urmărind originile sale încă de la începutul timpului însăși. Încă dinainte ca vreo ceva să fi fost creat, el exista. Ioan îl identifică pe Isus cu cuvântul întrupat prin care întreaga lume a fost creată. Nu doar că el era Cuvântul lui Dumnezeu, ci el era Dumnezeu însuși. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există sunt niște cuvinte destul de puternice. Omul Isus care a trăit și a lucrat cu ei a fost ridicat la un nivel transcendental și a fost prezentat ca Dumnezeu Isus. Astfel, în Isus, divinul și umanul se contopesc într-o singură entitate de neseparat.
În Vechiul Testament, contextul Cuvântului lui Dumnezeu este activ și creativ, ce plutește deasupra vidului, golului dând formă la tot ceea ce a fost creat. Psalmul 33 la versetul 6, spune că Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile. Multe alte referințe la cuvântul lui Dumnezeu pot fi găsite în Vechiul Testament, întreaga creație este un act al cuvântului. Cartea înțelepciunii spune că Dumnezeu a făcut toate prin cuvântul său. Aici Cuvântul lui Dumnezeu este echivalat cu Înțelepciunea lui Dumnezeu.
Acest Cuvânt al lui Dumnezeu, creator și dătător de viață a luat forma umană, a trupului și a locuit între noi oameni. O antifonă a Bisericii antice, primare spune că Ceea ce era el, a rămas, și ceea ce nu a fost și-a asumat. Dumnezeu transcendent ca Cuvânt a devenit o ființă umană tangibilă în Isus. Însă cu toate că el a devenit unul dintre noi, tot nu a fost recunoscut. Ceea ce e păcat.
Asta e ceea ce se întâmplă și în experiența vieții noastre zilnice. Ceea ce apare frumos și atractiv când se îndepărtează, devine mai puțin atractiv în timp ce devine mai apropiat. Eroinele din filmele indiene apar atât de încântătoare însă soția care are grijă toate nevoile soțului rămâne plictisitoare și neatrăgătoare. Eroul din film care apare a fi puternic însă soțul care muncește zi și noapte pare a fi o creatură slabă. Familiaritate aduce mulțumirea.
Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Un tată lucrează în afara granițelor luptându-se cu vremea rea și condiții grele de trai însă când se întoarce acasă după mulți ani, soția și copii îl disprețuiesc și nu vor să îl mai recunoască. Ioan ne oferă o imagine a cuvântului destul de simplă. Îl recunoaștem noi pe Isus? Apreciem ceea ce a făcut el pentru noi? Cel mai mare dar pe care ni l-a dat, celor care credem în el, este darul de a deveni copii ai lui Dumnezeu. El ne dă, oferă, o nouă naștere pentru împărăția sa.
Pentru a vedea divinul în cel slab, în copilul Isus care plânge, în Isus crucificat care plânge și strigă pe cruce, va trebui să ne deschidem ochiul interior al credinței. Va trebui să ne lăsăm motivați de credință. Va trebui să apreciem darul de neegalat, nestemat la mântuirii pe care ni l-a obținut Isus.
Astăzi, este ultima zi a anului vechi calendaristic, iar la noapte mulți dintre noi vor întâmpina noul an cu un big bang. Vom asculta și privi exploziile focurilor de artificii despre care, autoritățile ne-au avertizat că pot fi destul de periculoase, însă noi tot o vom face, tot le vom arunca. Mulți alți vor participa la unele ritualuri lumești, tradiții și superstiții care cred ei că ne vor ajuta în noul an care va începe, că ne vor ține noroc.
În afara de aceste focuri de artificii, alții cu siguranță au fost azi, sau vor merge să cumpere fructe, fiindcă, zic ei vor aduce perfecțiunea și prosperitatea în noul an. Înainte de miezul nopții, unii părinți vor spune copiilor lor să deschidă larg geamurile și ușile casei lor și să pornească toate mașinile și motoarele pentru ca ei să fie mereu gata, să o ducă bine în noul an ce începe, și pe durata întregului nou an. Și multe alte tradiții asemenea, care intensifică caracterul festiv al acestui timp. Însă, cât de diferită este chemarea pe care ne-o adresează Biserica. Biserica, în schimb ne invită să privim la pruncul Isus, la Cuvânt, la Viață și la Lumină și să îi prezentăm lui toate speranțele, durerile și angoasa noastră.
În textul evangheliei de astăzi, sfântul Ioan îl prezintă pe Isus grecilor dar și nouă tuturor. Ne prezintă că,
În primul rând, Isus era cuvântul. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Ioan scoate în evidență că Isus nu este o parte a acestei lumii ci există cu Dumnezeu din veșnicie, încă dinaintea creării lumii și a timpului. El este mereu Dumnezeu. Uneori ne gândim la Dumnezeu ca fiind răzbunător, rigid și că Isus a venit pentru a schimba furia lui Dumnezeu în iubire și să altereze atitudinea lui față de noi. Iar asta, fiindcă Vechiul Testament adesea ne prezintă un Dumnezeu nervos, supărat și distructiv. În orice caz, nu Dumnezeu este cel care s-a schimbat. Ci cunoștințele noastre asupra lui Dumnezeu s-au schimbat. Noi putem prinde doar frânturi asupra înțelegerii naturii lui Dumnezeu. Abia când a venit Isus, ei au văzut pe deplin și complet modul în care era Dumnezeu, din totdeauna.
În al doilea rând, că Isus este viața. El a venit în lume ca viață pentru a dărui viața sa. Viața pe care a asumat-o este una slabă. Această viață este atât de slabă încât cu greu se poate observa că Dumnezeu a venit în lume cu excepția câtorva păstori și a altor câtorva magi, oameni înțelepți. Însă oare a voit Dumnezeu ca toate acestea să aibă loc în alt mod? Ar fi ales el altă cale prin care să îi facă de rușine pe cei puternici decât să intre în lume ca un copil sărac? În acest fel, mod, Cristos și-a asumat natura umană, pentru a ne elibera din robia păcatului.
În al treilea rând, Isus este Lumina. Se spune că un cuplu și-a luat fiul în vârstă de 11 ani și fiica în vârstă de 7 ani la o peșteră dintr-un orășel mai îndepărtat de unde locuiau. Ca întotdeauna, când ajungeau la cel mai îndepărtat loc al acelei peșteri, ghidul închidea luminile pentru a dramatiza mai puternic, cât de întuneric și tăcut era tot ce se afla sub suprafața pământului. Acea fetiță, s-a trezit deodată învăluită într-un întuneric total, așa că s-a speriat și a început să plângă. Imediat vocea fratelui ei s-a făcut auzită, Nu plânge, Cineva de aici cunoaște de unde se aprinde lumina.
Crăciunul este un timp al luminii. Cristos este lumina ce revelează cine suntem și care revelează măreția chemării noastre, a tuturor. El s-a întrupat, pentru ca noi să putem intra, pentru ca noi să putem ajunge în ceruri, și totuși, mulți sunt cei care uită aceasta, până și propriul său popor, a ajuns să nu îl accepte. Însă celor care l-au acceptat, el le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu. El a devenit unul dintre noi, pentru ca noi, într-o zi, să fim asemenea lui. Sfântul Atanasiu în lucrarea sa De Incarnatione, adică Despre Întrupare, la capitolul 54 scria că Fiul lui Dumnezeu a devenit om, pentru ca noi să putem deveni Dumnezeu. Sfântul Toma de Aquino, în Opusculum, la capitolul 57 scria că Singurul Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu a dorit să ne facă părtași ai divinității sale, asumând natura noastră, pentru ca, devenind, om, să poată să îl facă pe om Dumnezeu.
În încheiere să nu uităm că exploziile focurilor de artificii de la noapte nu vor acoperi adevărata Lumină, pe Isus Cristos. Iar asta fiindcă, el este cel care ne luminează și ne strălucește viețile și căile spre Împărăția lui Dumnezeu. Fie ca începutul noului an civil să nu fie redus doar la luarea de decizii ce vor rămâne simple cuvinte ci la recunoașterea lui Isus, Cuvânt, Viață și Lumină. Fie ca noi toți să îl primim, în fiecare zi, astfel încât, să putem spune și noi asemenea Sfântului Ioan, zi de zi, Căci noi toți am primit din plinătatea lui har după har…Amin
