Mc 6,45-52
Textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre lupta discipolilor împotriva unui vânt puternic în timp ce Isus se afla pe un munte, singur, rugându-se lui Dumnezeu după ce dăduse drumul mulțimii. De fapt, o interpretare ar fi aceea că comunitatea creștină a discipolilor reprezintă barca Bisericii ce se luptă împotriva vântului întunericului păcatului, abandonului, a absenței lui Dumnezeu în mijlocul problemei. Se pare că în 
momente ca acestea, în vremea rea a credinței noastre, Dumnezeu este absent, tăcut, departe iar rugăciunile noastre par să nu fie auzite. Însă Isus ne spune că acesta este doar un test al credinței, de a avea o credință ce e gata să se încreadă fiindcă chiar și în aceste momente întunecate, Dumnezeu cunoaște prin ceea ce trecem, că el este aproape de noi și că nu este departe.
De aceea vă invit să reflectăm asupra cuvintelor sfântului Augustin, care a spus că, El a umblat pe valuri, punând astfel toate picăturile rele ale vieții sub picioarele lui. Creștini, de ce vă este frică? A umbla cu Cristos ne permite să cucerim valurile care ne copleșesc. Contactul cu el prin rugăciune ne ajută să găsim pământul în mijlocul acestei furtuni. Cristos cuceritorul ne reamintește că nici un rău nu este mai puternic decât el și că nu există păcat sau ispită care să nu poată fi lăsată în spate, că nu există nici un obstacol în calea sănătății sau a afacerilor sau a dezamăgirii provocate de cineva drag care să nu poată deveni, într-un final, un nou bine când vom merge alături de Cristos.
