Neh 8,2-4a.5-6.8-10
1Cor 12,12-30
Lc 1,1-4;4,14-21
Dumnezeu i-a chemat la un moment dat pe primi trei președinți dintre cei mai populari din lume, printre care era cel al Statelor Unite, al Rusiei și al României. Dumnezeu le-a spus un singur lucru, Lumea se va sfârși peste câțiva ani. Cei trei președinți s-au întors în țările lor și le-a transmis acest lucru oamenilor lor, le-a spus ceea ce Dumnezeu le spusese lor. Președintele Rusiei le-a spus rușilor, Dragi mei confrați, am două lucruri să vă comunic, iar ambele sunt rele. Primul e că există un Dumnezeu iar al doilea e că lumea se va sfârși.
Președintele Americii le-a spus americanilor, Dragi mei confrați, Am două lucruri să vă comunic, una din ele este bună iar cealaltă este rea. Vestea bună este că există un Dumnezeu, iar cea rea e că lumea se va sfârși.
Apoi a venit și rândul președintelui României să le vorbească românilor. Acesta le-a spus, Dragi mei confrați, am trei lucruri să vă comunic, și toate trei sunt vești bune. Prima e că există Dumnezeu. A doua e că a vorbit cu președintele vostru. Iar a treia veste bună e că lumea se va sfârșit peste câțiva ani și că toate problemele noastre se vor sfârși. Și cu asta am spus tot.
În textul evangheliei de astăzi am putut vedea cum Isus s-a întors în satul său natal unde a fost primit cum se cuvine, unde a fost primit bine, mai ales pentru faptul că deja câștigase o reputație proprie, bună, a sa. Nazarineni au rămas profund uimiți de talentele sale. Din moment ce era ziua de odihnă, ziua de sabat, Isus s-a dus la sinagogă, după cum era obiceiul, unde i s-a dat rolul de a citi cea de-a doua lectură ce era luată din cartea profetului Isaia. Profeți examinară propriul lor timp în lumina Duhului, vorbind despre orbirea oamenilor față de cuvântul lui Dumnezeu. Isus și-a asumat rolul profetic și și-a anunțat misiunea cu o claritate foarte mare, că el este cel uns ce a venit să aducă săracilor vestea cea bună. Nu este o decizie personală ci o misiune dată, primită de la Dumnezeu Tatăl.
Însă Isus a oferit această misiune, pe care a primit-o și pe care el a început-o când era pe pământ, nouă tuturor. Misiune pe care noi va trebui să o continuăm până la sfârșitul lumii, a timpului sau până când el se va întoarce din nou pe pământ pentru a-i judeca pe cei vii și pe cei morți. Însă, întrebarea e, care e această misiune? Papa Ioan Paul al II-lea, în exortația sa apostolică asupra rolului familiei creștine în lumea modernă sau Familiaris Consortio, enumeră patru datorii generale, principale ale familiei. Din moment ce cu toți suntem membri unei familii, aceste patru datorii devin automat și datoriile noastre principale.
Prima dintre ele e formarea unei comunități de persoane. Familia fondată și dătăoare de viață și iubire, este o comunitate de persoane, adică din soț și soție, din părinți și copii, și din rude. Prima ei datorie este aceea de a trăi cu fidelitate realitatea comuniunii printr-un efort constant de dezvoltare a unei autentice comunități de persoane.
Principul interior al acestei datorii, este permanenta putere și scopul final al acesteia, care este iubirea, fără iubire familia nu poate fi o familie ce trăiește, crește și se perfecționează pe sine ca comunitate de persoane.
Toți membri familiei, fiecare după propriile daruri și talente, au harul și responsabilitatea de a construi, zi după zi, comuniunea de persoane.
Al doilea dintre ele e slujirea vieții. Sarcina principală a familiei este de a sluji viața, de a actualiza în istorie binecuvântarea originală a creatorului, aceea de a transforma prin procreare imaginea divină dintr-o persoană în altă persoană.
Biserica condamnă ca fiind o ofensă gravă împotriva demnității umane și a dreptății a tuturor activităților guvernului și a altor autorități care atentează să limiteze, în orice formă, libertatea cuplurilor în deciziile ce privesc copii. Prin urmare, orice violență aplicată de aceste autorități în favoarea contracepției sau mai rău, a sterilității și a avortului provocat, trebuie să fie condamnate și respinse cu desăvârșire.
Iubirea rodnică din cadrul căsătoriei se exprimă pe ea însăși, în slujba vieții, în multe moduri. Printre aceste moduri, căi, se află și educarea și creșterea copiilor care sunt cele mai imediate, specifice și de neînlocuit.
Al treilea dintre aceste datorii principale e participarea la dezvoltarea societății. Rolul social al familiei nu se poate opri doar la procrearea și la educarea copiilor, chiar dacă acestea constituie principala formă de expresie ce nu poate fi înlocuită.
Prin urmare, familiile, indiferent că sunt singure ori în asociații pot și trebuie să se dedice pe ele însăși în diversitatea activităților sociale, în special în favoarea săracilor sau spre beneficiul tuturor oamenilor și a instituțiilor la care nu pot ajunge autoritățile publice precum și alte organizații.
Comuniunea spirituală dintre familiile creștine, înrădăcinată într-o credință comună, speranță și dătătoare de viață prin iubire, constituie o energie interioară ce generează, împărtășește și dezvoltă dreptatea, împăcarea, fraternitatea și pacea printre toate ființele umane.
Al patrulea e împărtășirea vieții și a misiunii Bisericii. Familia nu doar că primește iubirea lui Cristos ci devine și o comunitate ce salvează. Familia este chemată să comunice iubirea lui Cristos, față de toți frați și surorile lor, astfel devine o comunitate mântuitoare.
Familiile creștine oferă o contribuție specială cauzei misionare a Bisericii prin vocațiile misionare printre fii și fiicele sale, mai exact, prin pregătirea copiilor lor din copilărie, ca să recunoască iubirea lui Dumnezeu pentru toți oameni. Familiile creștine, primesc altfel, respectul și slujesc toate ființele umane, considerându-i pe toți, în demnitatea lor, ca persoane și ca copii ai lui Dumnezeu.
Acestea sunt cele patru mari datorii și misiunii, asemenea lui Isus care era vestea cea bună la care venea toți oameni. De aceea, ceea ce va trebui noi să facem e de a ne face pe noi înșine vești bune, asemenea lui Isus, pentru ca și noi să îi aducem pe alți mai aproape de Dumnezeu. Amin
