Mc 28,16-20

 

Care e oare unul din singurele lucruri care ne poate ajuta să trecem peste necazuri, peste dificultăți, probleme? Faptul că nu suntem nevoiți să trecem singuri prin ele și peste ele. Că Cristos e mereu alături ne noi, și ne ajută, în toate zilele, până la sfârșitul lumii, după cum vom auzi în textul evangheliei de astăzi.

Imagini pentru paul mikiGândul că Cristos e mereu alături ne noi, i-a ajutat și pe sfântul Paul Miki și pe toți cei 25 de însoțitori ai săi, să de-a mărturie despre el, aducând laude Domnului dar mai ales vestindu-l în timp ce erau torturați, răstigniți pe cruce pe un deal, asta după ce au fost târâți de la Meaco la Nagasaki, și după ce fuseseră deja torturați. Tot acest gând că Cristos e mereu alături de noi, l-a ajutat și pe Paul Miki, să rostească acele cuvinte de iertare și de mărturisire a credinței, chiar înainte de a muri, cuvinte care au impresinat și încă impresionează foarte mult.

Așa că, ori de câte ori, simțim că nu mai putem, că necazurile, problemele ne copleșesc, ne trag în jos, că ne amintim faptul că nu suntem singuri, că cineva e mereu cu noi, e mereu aici să ne ajute. Să nu uităm să apelăm la el, să îi spunem ce se întâmplă cu noi și să îl rugăm să ne ajute așa cum numai el știe și poate.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?