ÎNMORMÂNTARE 11

În 3,1-6

Ps 62

Lc. 23, 33.39-43

 

Contele Welah în una dintre operele sale, ne povesteşte că el a cunoscut pe un luteran care s-a făcut catolic pentru credinţa noastră în Purgator. El pierduse pe un frate iubit al său tocmai în toiul unei sărbători şi îşi amintea necontenit această trecere atât de neaşteptată de la o petrecere la mormânt.

Ştia că pentru a intra în cer se cere un suflet curat şi în religia sa nu găsea un loc intermediar între fericirea cea veşnică şi adâncimea abisului veşnic.

Ah, spusese el la un moment dat, de ziua pomenirii morţilor, din dragoste către fratele meu, vreau să mă fac catolic. Și am să mă rog mult pentru el, voi trăi zi de zi numai pentru a cere de la bunul Dumnezeu să ofere fericirea cerului la acela pe care l-am iubit aşa de mult pe pământ.

După care acest conte a continuate cu următoarea rugăciune, Preadulce Mântuitorule, mare a fost într-adevăr căinţa tâlharului bun, care pe când era pe cruce, te-a rugat să-ţi aduci aminte de el în Împărăţia ta, bunătatea ta însă a fost peste măsura de mare, atât de mare încât te-ai aplecat spre el şi i-ai zis: „Astăzi vei fi cu mine în Paradis”.

Această rugăciune a tâlharului celui bun este aceiaşi pe care o fac sufletele îndurerate din focul Purgatorului, rugăciune pe care şi noi ar trebui să o facem zi de zi, iar dacă deja o rostim atunci să nu uităm să o reînnoim.

Însă să nu uităm niciodată să îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne asculte rugăciunile, să privească la inimile noastre îndurerate, și să scoată din suferința prugatorului, pe acele suflete pentru care ne rugăm zi de zi, pentru ca odată dezlegate de cătușele Purgatorului să se poată bucura în Paradis de roadele meritelor lui Cristos dar mai ales de sângele său preasfânt.

În textul evangheliei pe care tocmai l-am citit, am avut ocazia să ascultăm momentul în care Cristos a fost răstignit pe cruce alături de doi răufăcători, el fiind în mijlocul lor. Însă după cum nici unul dintre ei nu trecuseră încă în lumea de dincolo aceștia au început să discute între ei și cu Isus. În această discuție a lor am putut observa modul în care, apropierea morții le-a afectat sufletul. Astfel, avem, putem identifica două categorii de persoane, cele care se căiesc pentru ceea ce au săvârșit în viață și cele care rămân în aceiași stare până la moarte. Iar în continuare le vom lua pe rând,

În primul rând, unul dintre răufăcători i-au spus lui Isus, insultându-l, să se salveze pe el însuși dacă este cu adevărat Cristos. Acest răufăcător ne amintește de acele persoane cărora nu le e frică de Dumnezeu, care nici măcar în pragul morții nu s-au căit de păcatele lor, de ceea ce au făcut rău în viață. De acele persoane care, în timpul vieții lor, s-au lăsat influențate de gândirea acestei lumii, de mentalitatea și de conceptele ei greșite. Asemenea acestui răufăcător care s-a lăsat influențat de gândirea fariseilor a oamenilor din timpul său, conform căreia Isus nu era nimic altceva decât un impostor, un personaj care se dădea drept Mesia, dar care lucra cu diavolul.

În al doilea rând, mai era și celălalt răufăcător, care a avut curajul de a-și recunoaște fărădelegile, care a avut curajul de a-și înfrunta colegul pentru a-i lua apărarea lui Isus. Pe a cărui inima, durerea și suferința au făcut-o să se căiască de tot ceea ce a făcut, să își admită fărădelegile și să își accepte soarta binemeritată. Însă în cazul acestuia, Isus văzând căința lui, îi acordă un mare privilegiu, îi dezvăluie soarta care îl va aștepta, soartă dobândită tocmai datorită acestei căințe profunde ale sale. Aceea de a fi cu el în paradis, tocmai în acea zi.

Astfel din intervenția acestui, al doilea răufăcător putem extrage una din modalitățile prin care, cu toți putem dobândi, mântuirea, iertarea, păcatelor, prin care cu toți putem primi răsplata și recompensa pe care a primit-o acest tâlhar căit, pe care, cu siguranță a primit-o sau o va primi și sora  răposat Deonezica, adică paradisul. O viață veșnică alături de Isus. Însă întrebarea e Care e această cale?

În primul rând căința pentru tot ceea ce am făcut rău sau am greșit în viața noastră, căința pentru toate supărările pe care i le-am provocat lui Cristos, lui Dumnezeu. O căință adevărată, care să ne obțină iertarea păcatelor, și biletul necesar dobândirii vieții veșnice alături de Cristos, păstorul cel bun.

În al doilea rând, rugăciunea. După ce ne-am căit și am obținut iertarea pentru păcate va trebui să avem și noi curajul de a ne ruga asemenea tâlharului căit. Să avem curajul de a spune împreună cu el, Isuse, amintește-ți de mine când vei veni în împărăția ta.

În încheiere vă invit să reflectăm asupra acestor două categorii de persoane, asupra acestor două drumuri pe care le vom avea în fața, în momentul în care vom muri, și să alegem bine, încă de pe acum, pe care din ele vom dori să mergem. Pe cel care duce la rai, prin rugăciune și căință, ori cel care duce spre pierzare, prin orgoliu și mândrie dar mai ales prin răutate. Odată ce facem alegerea, tot ceea ce va trebui să facem e să o respectăm, să facem tot ce ne stă în putință pentru a o duce la îndeplinire. Amin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2020/06/header-final-2.jpg);background-size: initial;background-position: center top;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}