Sir 27,4-7
1Cor 15,54-58
Lc 6,39-45
Cuvintele ne pot inspira însă ne pot cauza și mult rău, asemenea cuvintelor unei soții cicălitoare sau a unui soț, sau al unui părinte prea protector. Scriptura ne spune că trebuie să rostim numai cuvintele care ajută oameni. De aceea va trebui să fim extra precauți la cuvintele pe care le folosim, fiindcă ele pot cauza răni grave.
În textul evangheliei de astăzi, l-am auzit pe Cristos spunând că Omul bun scoate binele din tezaurul inimii sale. Cristos spune și ne urgentează să nu lăudăm un om înainte de a-l lăsa să vorbească, după cum ne spune cartea proverbelor. Astfel Cristos ne cere să evităm condamnările pline de critici și judecată din ceea ce spunem.
Sfântul apostol Iacob a spus că limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domesticească: ea este un rău nepotolit, plină de otravă ucigătoare. De multe ori nu realizăm cât de mult putem răni oameni, pe cei din jurul nostru cu cuvintele rele pe care le rostim. Iar asta fiindcă cu toți suntem ființe extrem de sensibile ale căror sentimente sunt ușor de rănit, iar cuvintele dure pot cauza răni mult mai mari decât abuzul fizic. Într-o casă, nu putem fi niciodată destul de precauți în ceea ce spunem. Copii noștri sunt asemenea plantelor gingașe, ușor de distrus prin otrava cuvintelor pline de amărăciune. Însă acest lucru este un adevăr general. Catehismul înșiruie o listă de păcate ale limbii, precum minciuna, calomnia, bârfa, sperjurul, jurămintele, promisiunile false și multe altele.
Însă, sunt de părere că minciunile intenționate sunt cele mai comune, cea mai întâlnită utilizare greșită a limbi. E un păcat serios fiindcă oameni ar trebui să aibă încredere în cuvintele noastre, integritatea însăși, a caracterului și a sufletului nostru sunt în joc, la mijloc. Tot la fel și cu comunitatea, fiindcă ea ar trebui să aibă la bază, să se bazeze pe adevăr și nu pe minciuni. Mereu sunt iritat, ori de câte ori observ la Tv, diverși reporteri, dar mai ales pe internet, care nu spun minciuni ci care interpretează greșit adevărul doar pentru a-și atinge țelul, ideologia comentatorului. Ceea ce ar trebui să fie în media e o completă dreptate, care să urmărească integritatea absolută. Farisei mereu erau în cursa de a-l prinde pe Cristos pe picior greșit în ceea ce spunea iar la judecata sa, au răstălmăcit ceea ce a spus, cu ajutorul unor martori falși, înaintea lui Pilat. Ceea ce a fost o dublă blasfemie.
Același lucru e adevărat și cu promisiunile și jurămintele noastre. Dacă nu sunt cu adevărat intenționate atunci nu ar trebui să le facem. În cazuri precum, căsătoria, sau la tribunale sau promisiunile publice. Cristos era atât de îngrijorat în privința lor încât a spus că mai degrabă să nu promitem, jurăm, deloc; simplul adevăr în ceea ce spunem este sfatul său. Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu! (Mt 5,37). Cristos era preocupat, în special, de autoritățile religioase care se foloseau de jurăminte, care îl invocau pe Dumnezeu ca siguranță pentru impunerea propriilor lor practici. Ceea ce era o folosire greșită atât a limbii cât și o insultă adusă Dumnezeului adevărului.
Calomnia, desigur, rostirea unui neadevăr despre cineva pentru a-i submina caracterul și credibilitatea morală, este la fel de distructivă. De aceea trebuie să fim foarte precauți în a evita să spune adevărul într-un mod greșit sau nepotrivit. Există o mare înțelepciune în acea zicală veche care spune că dacă nu putem spune ceva bun despre cineva mai degrabă nu spunem nimic. Ceea ce ar și trebui să fie. Dacă dorim să ne apropiem de Dumnezeu, va trebui să ne controlăm cuvintele, să înlăturăm cuvintele amare, fiindcă acestea pot crea cicatrici ce se vindecă extrem de greu, mai ales în relația noastră cu cei dragi. Acesta este motivul pentru care Iacob vorbește despre limbă ca despre ceva ce nu poate fi îmblânzit. O putem folosi pentru a-l binecuvânta pe Domnul, însă o putem folosi și pentru a-l blestema pe cel care ne-a creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Sau mai rău, poate fi folosită pentru a înflăcăra lumea să facă lucruri teribile, după cum s-a întâmplat cu elocvența rea a lui Hitler.
Iată de ce scripturile ne spun, astăzi, că cuvintele de generozitate ar trebui să curgă din tezaurul bun al inimii noastre. Și că în discursul nostru va trebui să fim mai sensibili față de sentimentele oamenilor, conștienți că cuvintele dure, aspre, sunt capabile să taie până la os și să ducă la conflicte și la dușmănii, care uneori țin o viață întreagă. Poate că există și acele persoane cu care nu vorbim, din cauza a ceva ce s-a spus în trecut. Va trebui să încercăm să corectăm toate acestea. Apostolul Iacob ne-a spus că limba este un rău nepotolit. Dar a mai spus că poate fi și o adevărată binecuvântare dacă e folosită pentru a-l preamări pe Domnul și pentru a-i ajuta să se ridice pe cei din jurul nostru. Chiar și în acele momente în care rostim adevărul și corectăm o persoană, va trebui să o facem într-un mod mai blând. Fiindcă cel rău, plantează amărăciunea și diviziunea prin cuvinte viclene, însă Cristos este Domnul iubirii, discursul blând, adevărul și bunătatea, pentru fericirea noastră în această lume și pentru cea viitoare. Amin
