Lc 9,22-25
În textul evangheliei de astăzi, Dumnezeu ne oferă un program, o rețetă triplă pentru a trăi cum trebuie acest prost, adică de a-l iubi, de a merge pe urmele sale și de a păstra poruncile.
În textul evangheliei, Isus ne spune ce trebuie să facem pentru a fi discipoli săi. Adică de a face lucrurile pe care le-a făcut el, a suferit, a fost respins, a fost condamnat la moarte după care a înviat. Acesta este programul pentru fiecare dintre noi. Dacă dorim să fim discipoli săi, va trebui să mergem pe aceiași cale. Isus o spune destul de simplu și direct, printr-un triplu îndemn, neagă-te pe tine însuți, ia-ți crucea și urmează-l. Există trei cuvinte pe care de obicei nu le folosim, a nega, cruce și a urma. Ci adesea preferăm alte trei cuvinte, indulgență, lasă crucea și mergi pe calea ta.
Indiferent de cât de tare încercăm să o evităm, crucea noastră întotdeauna va fi cu noi în viață. Nu trebuie să mergem să căutăm una, fiindcă ea e chiar aici. Crucea noastră sunt toate respingerile, durerile ce vin la noi în momentul în care ne decidem să pornim pe urmele lui Isus. A rămâne fidel într-o căsătorie dificilă ar putea fi crucea unora dintre noi sau a-ți iubi copilul, adult, care s-a îndepărtat ori care își practică credința destul de rar. Crucea mai poate fi și iertarea durerilor provocate de unele rude sau de a ne ruga atunci când simțim că nimeni nu ne ascultă. O cruce mai poate fi și a vorbi de bine pe ceilalți, a-i ajuta să se ridice în loc să îi trântim la pământ. Și multe altele asemenea. Unele dintre aceste crucii sunt enorme altele sunt mici. Așa că întrebarea e, ce fel de cruce avem?
