Dt 26,4-10
Rom 10,8-13
Lc 4,1-13
Un șofer exasperat și-a parcat mașina, la un moment dat, într-o zonă cu parcarea interzisă. Înainte de a pleca de la mașină, a lăsat un bilețel, cu un mesaj pe parbriz. Pe acest bilețel era scris M-am învârtit pe aceste străzi de 20 de ori și nu am găsit nici un loc de parcare. Am o programare de respectat. Iartă-mi greșeala.
Când proprietarul s-a întors la mașină a găsit scris, alături de mesajul său, următoarea notă, Am circulat pe aceste străzi timp de 20 de ani. Dacă nu îți dau amendă îmi pierd slujba.
Textul evangheliei de astăzi, luat din evanghelia lui Luca, ne spune că Isus, a fost dus de Duhul Sfânt în pustiu, unde a fost ispitit de către diavol. Primi noștri părinți au fost ispitiți de către diavol însă ei au căzut în ispită. Poporul evreu a fost ispitit, testat, când se aflau în deșert însă au cedat. Isus a fost ispitit însă el e singurul care a ieșit învingător. Ispitirea lui Isus, e un pasaj care se citește mereu în prima Duminică din Postul Mare. Unul din motivele pentru care mereu se citește în această Duminică e faptul că Isus a stat în deșert, pentru a posti, 40 de zile, număr de zile care e paralel cu cel al Postului Mare.
Ispita nu este un păcat ci e o invitație la a comite păcat, invitație care, din păcate, face din viața noastră zilnică. Nu avem cum să scăpăm de toate ispitele. Suntem înconjurați de ele. Le întâlnim și avem parte de ele zi de zi. Nici o persoană de pe acest pământ nu este scutit de ele, din a fi ispitit. De fapt, ar putea fi chiar un lucru necesar, cerut pentru a avea o viață cu adevărat eroică. Gândiți-vă doar, la Abraham, Moise, Iob, Iosif și Maria și toți ceilalți sfinți. Dumnezeu nu face nici o excepție, nici măcar pentru propriul său fiu. Ispita mereu va face, ca păcatul, să pară ca o alegere pozitivă pe moment, însă căderea în ispită nu face nimic altceva decât să ne înrăutățească condiția. Ispitele provin și vin de la cel rău, al cărui scop este acela de a ne distruge și de a ne face să ne îndepărtăm de Dumnezeu. Adevărul este că, ispitele rămân cu noi până în momentul în care vom muri. Ispitele nu au cum să provină de la Dumnezeu fiindcă Dumnezeu este Binele Suprem prin urmare, nu are cum să facă fapte rele.
Există trei tipuri de ispite pe care le folosește diavolul în această luptă a sa, necontenită de a ne îndepărta, de a ne separa de Dumnezeu. Și anume, lucrurile materiale sau bunurile, puterea și prestigiul sau faima. Acesta este modul în care l-a ispitit pe Isus, diavolul, Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine (v.3); Îți voi da toată autoritatea și gloria lor….dacă tu mă vei adora (vv.6-7); Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: Le va porunci îngerilor săi, în privința saca să te păzească și Te vor ține pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră (vv.9-11). Chiar și până în ziua de astăzi, inclusiv, diavolul folosește bunurile materiale, puterea și prestigiul, faima pentru a ne ispiti, iar asta fiindcă el cunoaște că aceste trei lucruri sunt mijloace extrem de eficiente în a ne convinge să mergem în iad, dar și pentru faptul că acestea ne slăbesc inimile.
Prima ispită a lui Isus a fost aceea de a transforma piatra în pâine. Aceasta a fost o ispită destul de mare pentru Isus fiindcă postise și se rugase timp de patruzeci de zile în deșert, motiv pentru care îi era și extrem de foame. Diavolul încearcă să îl convingă pe Isus că hrana omenească e de ajuns pentru a-l susține și satisface în munca sa misionară. Îi spune să scape de aceste aspecte spirituale, de rugăciune, post și de acordarea ajutorului, fiindcă nu au nici un sens. Această ispită este una a bunurilor, a posesiilor materiale. Însă Isus îi spune diavolului, Nu numai cu pâine va trăi omul. Cu alte cuvinte, Isus ne transmite astăzi, că avem o nevoie spirituală, aceea de a ne hrăni, dacă dorim să fim curați și sfinți.
A doua ispită este aceea în care diavolul îi arată lui Isus, toate împărățiile lumii după care îi spune că i le poate da lui, pe toate, dacă Isus i se închină lui, mai întâi. Ceea ce era o minciună fiindcă împărățiile lumești aparțin lui Dumnezeu și nu diavolului. Această ispită e una a puterii. Isus se opune folosirii forței și puterii pentru a obține ceea ce dorește, arătându-ne un alt exemplu, de cucerire, prin modul în care a murit.
Cea de-a treia ispită a fost aceea în care diavolul îi cere lui Isus, să se arunce pe de coama Templului. Că nu trebuie să își facă griji fiindcă Dumnezeu își va trimite îngeri să îl protejeze de toate rănile iar oameni vor bate din palme de bucurie. Această ispită este una a prestigiului, a faimei.
Bani sau bunurile, puterea și prestigiul merg împreună. Nu sunt separate una de alta. Iar asta fiindcă o persoană care este bogată poate cu ușurință să devină și puternică; o persoană care este puternică poate cu ușurință să devină și populară, vestită; o persoană populară poate avea cu ușurință proprii lui bani. Dacă avem numai una singură dintre acestea, atunci ar trebui să fim mereu grijulii și prevăzători pentru ca să putem intra în ceruri. De ce?
În primul rând fiindcă bunurile, puterea și prestigiul nu au cum să ne satisfacă. Ele sunt asemenea apei mării, cu cât bei mai mult din ea cu atât mai tare ție sete. Și bazându-mă pe ceea ce am auzit, acest lucru este extrem de adevărat, fiindcă, la început ne mulțumim cu sute de lei. Însă cu cât trece timpul, cu atât mai mulți bani dorim, fiindcă nu ne mai mulțumim cu acele sute ci vom dori mii. Dacă avem mii, atunci vom căuta să avem milioane ba chiar miliarde apoi. Nici puterea nu ne poate satisface, mulțumi. Unii politicieni încă candidează pentru diferite funcții mai mari. De exemplu, foști președinți ori prim-miniștri, după ce și-au încheiat mandatul tot au continuat să candideze pentru diverse funcții înalte. Nici prestigiul faima nu poate mulțumi, satisface. Popularitatea oricât de mare ar fi ea, tot nu te va mulțumi, mereu vei dori și mai multă. Nu îți va ajunge să fii cunoscut în sat, ci vei dori să fii cunoscut și în afara lui, în toată țara apoi în toată lumea și tot nu va fi de ajuns. Așa că întrebarea e, popularitatea pe care o avem ne poate satisface, mulțumi, ori bunurile materiale pe care le avem în prezent?
Ca și completare la toată această realitate, bunurile materiale, puterea și prestigiul ne pot face să fim destul de încăpățânați și nedoriți de toți ceilalți. Ajungem să simțim că fără noi, lumea nu poate exista motiv pentru care le arătăm mereu cât de importanți suntem. Adevărul este că lumea va continua să existe și fără noi fiindcă Dumnezeu e cel care conduce lumea și nu noi.
De aceea, de-a lungul acestui Post Mare, Biserica ne reamintește următoarele patru aspecte pe care va trebui să le punem în practică, aspecte pe care le-am împrumutat din cartea unui preot iezuit pe nume Vima Dasan, intitulată Cuvântul său trăiește. Acestea sunt:
În primul rând, că Postul este pregătire. Isus cere și are nevoie de o pregătire spirituală solemnă. Poporul evreu s-a pregătit timp de 40 de ani înainte de a intra în țara promisă. Isus s-a pregătit timp de 40 de zile pentru a-și începe activitatea publică. De aceea și noi va trebui să ne pregătim, pe noi înșine, prin rugăciuni intense, în timpul acestui post, dacă dorim să intrăm în profunzimea pătimirii, morții și învierii lui Cristos.
În al doilea rând, că postul e purificarea. Dacă dorim să fim prieteni cu Dumnezeu, atunci va trebui să scăpăm de acele obstacole spirituale care ne țin departe din a răspunde cum trebuie iubirii lui Dumnezeu.
În al treilea rând, Postul înseamnă și participare. Pentru a participa la patima și moartea Domnului va trebui să postim, să ne refuzăm, nouă înșine, unele plăceri personale, ca penitență, să renunțăm la unele conforturi din casa noastră și multe altele asemenea.
În al patrulea rând, Postul este proclamare. De-a lungul acestui Post ne mărturisim credința că Isus este Domnul care a murit și a înviat din morți (Rom 10,9). De-a lungul acestui Post va trebui să ne agățăm, să ținem strâns, nu doar sub formă de credință ci de credința însăși. Credința nu e doar un sentiment ci o convingere de a proclama.
Însă cea mai bună cale de a învinge ispitele din viața noastră e acela de a ne ruga și de a scăpa de ele. Amin
