Continuăm și astăzi catehezele despre sfântul părinte papa Francisc, cu o nouă temă, temă care ne vorbește despre acea bucurie a vestirii evangheliei care umple inima și viața celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiți de el sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare, iar asta fiindcă cu Isus Cristos mereu se naște și se renaște bucuria.
În cadrul exortației sale Evangelii gaudium, la numărul 1, sfântul părinte ne spune că nimeni nu este exclus de la bucuria adusă de Domnul. Toți cei care riscă acest lucru, Domnul le promite că nu îi va dezamăgii, iar atunci când cineva va face un pas mic spre Isus, va descoperi că Isus deja aștepta sosirea lui, cu brațele deschise.
Acesta este momentul perfect în care va trebui să îi spunem lui Cristos: „Doamne, m-am lăsat înșelat, în mii de chipuri am fugit de iubirea ta, însă sunt aici încă o dată pentru a reînnoi alianța mea cu tine. Am nevoie de tine. Răscumpără-mă din nou, Doamne, acceptă-mă încă o dată în brațele tale răscumpărătoare”. Continuă sfântul părinte că ne face foarte bine să ne întoarcem la el atunci când ne-am pierdut!, iar cei care deja au avut parte de aceiași experiență pot da mărturie de aceasta.
Însă ca să putem să ne întoarcem la Dumnezeu ori de câte ori ne pierdem, mai întâi va trebui să ne reamintim faptul că Dumnezeu nu încetează niciodată in a ne ierta, indiferent de ceea ce am făcut ori cu ce am greșit. Va trebui să nu ne blocăm în greșeală 
și să încetăm a-i mai cere milostivirea sa, din a-i mai cere să ne acorde milostivirea și iertarea sa. Ci plin de curaj, să trecem peste greșeală, și cu gest de umilință să îi spunem să ne ierte, să ne ierte greșeala. Dacă stăm să ne amintim, ne vom da seama că însuși Cristos ne-a spus la un moment dat în evanghelia după Matei că va trebui să iertăm de șaptezeci de ori șapte. Însuși Cristos ne dă exemplu în această privință, de iertare infinită, indiferent de gravitatea răului făcut. Dumnezeu ne va lua de fiecare dată pe umeri săi, iar și iar. Tot ce trebuie să facem să ne cerem iertare.
Papa Francisc a publicat această exortație apostolică Evangelii gaudium cu ocazia încheierii Anului Credinței, în ziua de 24 noiembrie 2013, în sărbătoarea Domnului nostru Isus Cristos, Regele Universului, în primul său an de pontificat.
După cum deja am tot menționat, întregul document este un continuu îndeamn la bucurie. La faptul că nu există bucurie mai mare decât aceea de a-l întâlni pe Isus Cristos, Cuvântul Tatălui, pe Mântuitorul lumii, pe cel care din proprie inițiativă acceptă să ia trup omenesc, să pătimească, să moară și să învie din iubire față de omul păcătos, pe care îl vrea mântuit, din iubire față de noi toți, pe care ne dorește alături de el.
Însă, sfântul părinte ne spune că această Bucurie trebuie să fie una dublă, trebuie să vină atât din partea celui care vestește bucuria evangheliei cât și din partea celui care primește acest mesaj al bucuriei. Această bucurie care umple sufletul, sufletul amândurora iar asta fiindcă cel care vestește, are ce să vestească, iar cel care o primește fiindcă ceea ce primește este plin de conținut, e viață, bucurie, iubire, dar mai ales trăirea în Duhul Sfânt.
Biserica trebuie să continue să vestească evanghelia și nu oricum, ci cu bucurie. Doar vestirea ei în acest fel face din ea un mesaj credibil. Biserica este crezută când efectul mesajului ei trezește bucurie, entuziasm și deschidere față de Dumnezeu.
Încă din primul an al pontificatului său, papa Francisc vede necesitatea bucuriei în vestirea evangheliei ca pe o necesitate. Bucuriile lumii sunt trecătoare, spunea el, pentru că adesea sunt alimentate din plăceri trecătoare, surse de cele mai multe ori ale păcatului, în timp ce asumarea unei atitudini de credință, speranță și iubire, devine sursă inepuizabilă de pace și de siguranță.
Asta nu înseamnă că cel care crede în Dumnezeu, care își asumă mesajul evangheliei, este scutit de încercări, Papa însuși, după cum bine știm, trăiește cu un singur plămân, el însuși în calitate de superior al iezuiților și apoi ca episcop, cardinal și chiar ca papă, a avut și are de înfruntat nenumărate acuze, bucuria însă transcende neplăcerile trecătoare și îl pun pe cel care crede într-o încredere totală că viața este în mâinile lui Dumnezeu și că nimic nu are loc întâmplător.
A vesti evanghelia cu bucurie înseamnă a te ”sufleca”, a te ”arunca”, a te ”avânta” plin de curaj pe cărări necunoscute, dar mereu având convingerea că lucrarea este a lui Dumnezeu, iar instrumentele sunt ale oamenilor și că nu există sfințenie fără bucurie, așa cum nu există bucurie adevărată fără Cristos. Amin
