8. Papa Francis și visul lui Dumnezeu

Bănuiesc că fiecare dintre noi are un vis propriu, un vis al său. Un vis care ori încă nu s-a împlinit, ori nu se va împlini niciodată. Și Dumnezeu are un vis. El are un singur vis încă de când a creat lumea, un vis pe care nu îl va abandona, un vis la care nu a renunțat, un vis pe care va continua neîncetat să îl vadă îndeplinit.

În sfânta Scriptură putem vedea, în repetate rânduri, că de exemplu, profetul Isaia și evangheliile folosesc adesea imaginea viei Domnului. De ce oare? Fiindcă această vie a Domnului este visul lui Dumnezeu, acesta este proiectul său pe care îl cultivă cu toată iubirea sa, așa cum un agricultor se îngrijește de via sa. Și cu toți știm că vița de vie este o plantă care necesită foarte multă îngrijire și atenție.

Însă care este mai exact acest vis al lui Dumnezeu, vis pe care sfântul părinte papa Francisc muncește neîncetat pentru a-l vedea împlinit, realizat? Visul lui Dumnezeu este tocmai poporul său. Poporul pe care el l-a plantat în momentul creației, și pe care îl cultivă neîncetat cu o iubire răbdătoare și fidelă, pentru ca acest popor să devină unul sfânt, un popor care să aducă multe roade bune și dreptate.

Însă, după cum vița de vie nu crește fără a întâmpina probleme, tot așa și visul lui Dumnezeu, este frustrat, frustrare despre care ne-a vorbit atât Isus în textul evanghelic despre vița cea adevărată cât și în vechea profeție a profetului Isaia. Isaia ne spune că via, atât de iubită și îngrijită, „a produs aguridă” (5,2.4), în timp ce Dumnezeu aștepta ca ea să producă dreptate însă ea a produs vărsare de sânge, aștepta judecată dreaptă însă din ea s-a auzit strigătul celor asupriți (v. 7). În Evanghelie, în schimb, viticultorii sunt cei care ruinează proiectul Domnului: ei nu fac munca lor, ci se gândesc la interesele lor.

Isus, prin această parabola a sa, se adresează mai marilor preoților și bătrânilor poporului, adică „înțelepților”, clasei conducătoare. Lor în mod deosebit Dumnezeu le-a încredințat „visul” său, adică poporul său, pentru ca să-l cultive, să aibă grijă de el, să-l păzească de animalele sălbatice. Aceasta este misiunea conducătorilor poporului: să cultive via cu libertate, creativitate și hărnicie.

Însă Isus spune că acei viticultori au luat în stăpânire via. Datorită lăcomiei și mândriei lor vor să facă din ea ceea ce vor, privându-l astfel pe Dumnezeu posibilitatea de a realiza visul său cu privire la poporul pe care și l-a ales, privându-l de posibilitatea de a-și vedea visul împlinit.

Ispita lăcomiei este mereu prezentă. O găsim și în marea profeție a lui Ezechiel cu privire la păstori (cf. cap. 34), comentată de sfântul Augustin într-un celebru Discurs al său. Lăcomie de bani și de putere. Și pentru a sătura această lăcomie păstorii răi încarcă pe umerii oamenilor greutăți insuportabile pe care ei nu le mișcă nici măcar cu un deget (cf. Mt 23,4).

În cadrul predicii sale ținută cu ocazia deschiderii Sinodului extraordinar despre familie, din octombrie 2014, sfântul părinte papa ne spune că pentru a cultiva și a păzi cum trebuie via, este nevoie ca inimile noastre și mințile noastre să fie păstrate în Isus Cristos de „pacea lui Dumnezeu care depășește orice înțelegere” (cf. Fil 4,7). Astfel gândurile noastre și proiectele noastre vor fi conforme visului lui Dumnezeu, visului de a-și forma un popor sfânt care să-i aparțină și care să producă roadele Împărăției lui Dumnezeu (cf. Mt 21,43).

Dumnezeu este Tată prin excelență. El a voit un popor care să-i aparțină, pe care să-l iubească, care să-l asculte și să-i urmeze glasul, iar doar pentru binele omului, pentru binele nostru al tuturor, ca să-i fie lui bine și să trăiască mult pe pământ. Noi, însă, adesea preferăm ”agurida” în locul ”strugurilor” buni, preferăm lăcomia pentru orice, dar nu căutarea neîncetată a lui Dumnezeu și împlinirea legii sale. Cu toate acestea, Dumnezeu nu se descurajează, ci, asemenea tatălui din parabola fiului risipitor îl așteaptă, iar atunci când se întoarce face sărbătoare pentru el.

Încă de la alegerea sa ca papă, Francisc a vorbit despre păstor și turmă, despre Poporul lui Dumnezeu și capul lui vizibil, despre grija pe care păstorul trebuie să o aibă față de turma încredințată. Însă, de câte ori mesajul său este ignorat, cenzurat și nu de puține ori, interpretat, dar în sens negativ?! Cu toate acestea, Papa continuă să predice, să spună lucrurilor pe nume, acolo unde este nevoie, să corecteze, dar de fiecare dacă făcând-o cu răbdare, cu pedagogie și cu multă iubire.

În încheiere va trebui să nu uităm un lucru, că tot ceea ce suntem și avem este din grija și iubirea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu ar fi voit creația, ea nu ar fi existat, dacă el nu ne-ar fi voit pe noi ca oameni, noi nu am fi existat. De aceea va trebui mereu să îl alegem pe Dumnezeu, să îl rugăm să ne lumineze mințile pentru a-l alege mereu pe el, ca să putem aduce roade multe, roade care să rămână pentru viața veșnică. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU