12. Papa Francisc și persoanele consacrate

Sfântul părinte papa Francisc a spus la un moment dat că „Unde sunt călugării este bucurie”. Că suntem chemați, cu toți să experimentăm și să arătăm că Dumnezeu este capabil să umple inima noastră și să ne facă fericiți, fără a fi nevoie să căutăm în altă parte fericirea, că fraternitatea autentică care e trăită în comunitățile noastre alimentează, ne hrănește bucuria, că dăruirea totală în slujirea Bisericii, a familiilor, a tinerilor, a bătrânilor, a săracilor ne ajută să ne realizăm ca persoane și ne dă plinătate vieții.

În scrisoarea apostolică pe care sfântul părinte a dat-o cu ocazia Anului vieții consacrate, a spus că între noi nu trebuie să se vadă fețe triste persoane nemulțumite și nesatisfăcute, pentru că „o urmare tristă a lui Cristos înseamnă o tristă urmare”. Cu toți simțim dificultăți, nopți ale spiritului după cum mai sunt numite de unii sfinți, dezamăgiri, boli, slăbire a forțelor datorată bătrâneții. Tocmai în toate acestea ar trebui să ne găsim „bucuria desăvârșită”, să învățăm să recunoaștem fața lui Cristos care s-a făcut în toate asemenea nouă și să simțim bucuria de a ne ști asemenea cu el, care, din iubire față de noi, nu a refuzat să îndure nici măcar crucea.

Imagini pentru pope francis and monksÎn cadrul unei privegheri cu ocazia rusaliilor, sfântul părinte spusese unor mișcări ecleziale că, valoarea Bisericii este aceea de a trăi evanghelia și de a da mărturie despre credința noastră. Biserica este sare a pământului, este lumină a lumii, este chemată să facă prezentă în societate plămada împărăției lui Dumnezeu și face asta înainte de toate cu mărturia sa, mărturia iubirii fraterne, a solidarității, a împărtășirii.

Însă ne-a și atenționată, că va trebui să avem grijă să nu ținem vii utopiile ci să creăm alte locuri, în care să trăiască logica evanghelică a darului, a fraternității, a primirii diversității, a iubirii reciproce. Mănăstiri, comunități, centre de spiritualitate, citadele, școli, spitale, case-familie și toate acele locuri pe care caritatea și creativitatea carismatică le-au dat naștere, și pe care încă le vor naște cu creativitate, trebuie să devină tot mai mult plămada pentru o societate inspirată din evanghelie, „cetatea de pe munte” care exprimă adevărul și puterea cuvintelor lui Isus.

Însă degeaba creăm noi toate aceste locuri de comuniune, dacă în interiorul lor sădim și cultivăm critici, bârfe, invidii, gelozii, antagonisme. Toate acestea sunt atitudini care nu au dreptul să locuiască în casele noastre. De aceea trebuie să ținem cont de faptul că drumul carității care se deschide în fața noastră este infinit, pentru că e vorba de a urmări, primi și de a da atenție reciprocă, de a practica o comuniune, împărtășire a bunurilor materiale și spirituale,  a corectării fraterne, a respectului față de persoanele mai slabe…

Tuturor persoanelor consacrate dar și nouă tuturor, sfântul părinte le spune că așteaptă de la noi ceea ce cere deja tuturor membrilor Bisericii: adică să iasă din ei înșiși pentru a merge în periferiile existențiale. „Mergeți în toată lumea” a fost ultimul cuvânt pe care Isus l-a adresat discipolilor săi și pe care continuă să-l adreseze astăzi nouă tuturor (cf. Mc 16,15). Există o întreagă omenire care așteaptă. Persoane care au pierdut orice speranță, familii în dificultate, copii abandonați, tineri cărora le este închis orice viitor, bolnavi și bătrâni abandonați, bogați sătui de bunuri și cu gol în inimă, bărbați și femei în căutarea sensului vieții, însetați de divin și multe altele asemenea.

Cardinalul Joao Braz de Aviz, a spus, cu câțiva ani în urmă că toate persoanele consacrate sunt conștiente că, în afară de a relata marea istorie pe care au scris-o în trecut, sunt chemați să scrie în viitor o istorie nu mai puțin frumoasă și mare, după cum notează și revista Vita consecrata la nr. 110, în care scrie că trebuie să se îngrijească de o formare adecvată a provocărilor din timpul nostru, în așa fel încât „să repropună cu curaj” și cu „fidelitate dinamică” și creativă, experiența fondatorilor și fondatoarelor congregațiilor lor.

Și voi încheia cu ceea ce a transmis preasfințitul nostru Petru Gherghel, în cadrul scrisorii sale pastorale, dată cu ocazia Anului Vieții Consacrate că Biserica și lumea are nevoie de această mărturie a iubirii și a milostivirii lui Dumnezeu. Consacrații, călugării, călugărițele sunt mărturia că Dumnezeu este bun și milostiv. De aceea este necesar să se valorizeze cu recunoștință experiențele de viață consacrată și să se aprofundeze cunoașterea diferitelor carisme și spiritualități. Trebuie să ne rugăm pentru ca mulți tineri să răspundă da Domnului care îi cheamă să se consacre total lui pentru o slujire dezinteresată a fraților; să își consacre viața pentru a sluji lui Dumnezeu și fraților. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}