Lc 24, 35-48
Ori de câte ori apărea Isus, el își saluta apostoli prin a le spune Pace vouă! Apostoli erau extrem de speriați din cauza arestului și a crucificării lui Isus. Erau profund tulburați și dezamăgiți de moartea lui Isus. Simțeau nevoia de a fi încurajați. Prin a mânca împreună o bucată de pește și prin a le arăta mâinile și picioarele sale, Isus a dat una dintre cele mai clare dovezi că tot ceea ce s-a scris despre el în legea lui Moise, în profeți și în Psalmi 
s-a împlinit. Din acel moment cu toți vor fi martori adevărului său.
Însă, oare ce fel de pace dăruiește Cristos cel Înviat? Pacea pe care o oferă Isus nu este o absență a problemelor sau a conflictului ci mai degrabă încrederea că el e mereu cu noi, pe drumul vieții noastre. Urmarea lui Isus este o călătorie, de la suferință la glorie. Va trebui să murim cu el pentru a fi capabili să și înviem cu el.
În 1555, Nicholas Ridley a fost ars pe rug din cauza mărturiei lui pentru Cristos. Într-o noapte, înainte de a fi executat, fratele lui s-a oferit să rămână cu el în camera din închisoare pentru al putea alina și pentru a-i fi alături. Nicholas a respins oferta și a răspuns că el intenționează să se pună la somn, la fel cum a făcut pe parcursul întregii sale vieții. El știa că odată ce ai pacea lui Dumnezeu, atunci te poți odihni în brațele veșnicului Dumnezeu, care are mereu grijă de noi și de nevoile noastre. Așa că, fie ca pacea lui Cristos să rămână mereu în inimile noastre.
