In 14,21-26
În societatea civilă în care trăim, avem așa zisa constituție, pe care fiecare dintre noi ar trebui să o cunoască și să o respecte. Până și comunitățile religioase, călugărești, congregațiile, indiferent că sunt de bărbați ori de femei, au o anumită misiune, vocație în viață, care are la bază tot o constituție, constituție creată conform viziunii, carismei fondatorilor lor. Toate formele umane de organizare începând de la cele mai mari până la cele mai mici sunt definite de un set de reguli.
Însă, la baza tuturor acestor constituții religioase se află o singură poruncă, care este și 
cea mai importantă dintre toate, adică porunca iubirii. Și îl vom auzi astăzi pe Cristos spunându-ne că Cine are poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte. Această poruncă cuprinde toate legile, toate constituțiile, regulile și reglementările la care ne putem gândi. Oare nu ascultăm noi pe cât de mult ne e cu putință de legile civile, fiindcă ca și români dorim să ne arătăm iubirea față de țară sau să respectăm constituția congregației din care facem parte pentru simplu motiv că îl iubim pe cel care a fondat-o și că dorim ne modelăm viața după viața lui sau al ei?
Prin observarea și respectarea poruncii iubirii nu facem nimic altceva decât să ne arătăm, să dăm dovadă de iubirea pe care fiecare dintre noi o are față de Cristos și Tatăl ceresc, care desigur, de cele mai multe ori e mai ușor de zis decât făcut. Însă importat e să nu uităm că nu suntem singuri, iar asta fiindcă avem un ajutor enorm de mare și important, pe Duhul Sfânt, Duh trimis nouă de Cristos, pentru a ne învăța modul în care să îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele.
