Mt 9,1-8
Ori de câte ori suntem loviți de boli, de obicei ne vindecăm iar. însă acest lucru e diferit în cazul persoanelor cu dizabilități. Ei merg prin viață cu dificultatea lor. Se estimează faptul că aproximativ 10% din populația globului s-a născut cu dizabilități. De obicei nu ei sunt cei care se îndepărtează de restul ci așa ziși membri normali ai societății. Sunt considerați și tratați ca membri, cetățeni de clasa a doua. Adesea primesc milă și acte de caritate binevoitoare, ceea ce doare. Dorința lor e de a fii acceptați ca și egali.
Isus însă îi tratează ca persoane umane. Isus nu face nici o discriminare, după cum vom vedea și în textul evangheliei de astăzi. El îl pune pe acel om paralizat în centrul atenției. Gest care era doar un act simbolic al scoaterii lui din acea dizabilitate în centru, în mijlocul societății locuite de așa ziși oameni normali sau sănătoși.
Acesta îmi amintește de un fapt care îl citisem pe internet despre cursul festiv de absolvirea al unui liceu, în cadrul căruia, o fetiță și-a ținut discursul, mesajul ei în limbajul semnelor. Cu siguranță că mai nimeni nu a înțeles ce dorea ea să spună, însă această fetiță a stat cu mândrie în mijlocul lor ca un egal al lor.
Cineva propusese schimbarea denumirii de persoane cu dizabilități în persoane cu alte abilități. Cu toți avem diferite abilități. Abilități pe care le putem folosi în construirea comunității noastre, a relațiilor noastre cu cei din jur. Când vom îndeplini aceasta mulți dintre atunci, atunci împărăția lui Dumnezeu va veni la noi.
