Rugăciunea credincioșilor – Duminica a 17-a de peste an (C)

Fraților și surorilor, îndemnați de învățătura lui Cristos, Domnul și învățătorul nostru, să înălțăm rugăciunea noastră către Dumnezeu Tatăl, cu siguranța că El nu-i refuză pe cei care i se adresează cu umilință și sinceritate. Să spunem împreună:

 

R. Tată, ascultă cererile noastre!

  • Pentru sfântul nostru părinte papa, ca asemenea Tatălui nostru ceresc să ne poată dărui, atât nouă cât și lumii întregii, hrana necesară, atât fizică cât și spirituală, construirii unei împărății drepte a lui Dumnezeu pe pământ. R. 

  • Pentru lideri noștri civili, ca ei să fie părinți ai tuturor cetățenilor țării și societății noastre în iubire, dreptate și integritate. R. 

  • Pentru tineri noștri, ca să îl iubească pe Tatăl ceresc și împărăția sa, Biserica, dar mai ales să se întoarcă mereu la Tatăl pentru îndrumare, protecție și pentru a le arăta calea spre casa sa cerească. R. 

  • Pentru noi înșine, ca în casele noastre să fim Tați și Mame iubitoare pentru toți cei aflați în grija noastră, prin a-l imita pe Tatăl și pe Mama noastră cerească. R. 

  • Pentru cei bolnavi, bătrâni, singuri și suprimați, ca să se poată întoarce la tatăl lor ceresc pentru liniște, iar prin grija noastră să cunoască iubirea sa veșnică. R. 

  • Pentru cei răposați, ca să poată intra în împărăția regelui veșnic prin mijlocirea rugăciunilor noastre. R. 

Dumnezeule, Tatăl nostru, plin de bunătate, care oferi lucruri bune fiilor tăi și asculți rugăciunile celor care ți se adresează, primește aceste intenții pe care ți le încredințăm. Îndeplinește-le după voința Ta și dă-ne darul Duhului Tău. Așa Te rugăm prin Cristos Domnul nostru. Amin.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU