Lc 9,43b-45
Un mare predicator a relatat la un moment dat, într-una din meditațiile sale următoarea conversație dintre un călător și un discipol oarecare. Am călătorit distanțe lungi pentru a-l asculta pe învățător însă am găsit cuvintele lui ca fiind destul de obișnuite, a relatat acesta. Nu asculta cuvintele lui, ci ascultă mesajul său, i-a răspuns călătorul. Dar cum poate cineva să facă aceasta? Simplu, i-a una din propoziții pe care le spune, apoi scutur-o bine până cad mai toate cuvintele. Ceea ce rămâne îți va însufleți inima.
Motivul pentru care discipoli, în textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi, nu au înțeles despre ce vorbea Isus e faptul că ei ascultau cuvintele sale ori vedeau numai faptele sale însă nu reușeau să discearnă mesajul. Dacă stăm să citim întreg capitol 9 din evanghelia după Luca, vom vedea că discipoli au rămas uimiți de ceea ce auzeau și vedeau. Însă uimirea lor era doar o manifestare și o reacție a ceea ce ei nu așteptau. Au eșuat în a vedea legătura dintre ceea ce făcea Isus și cine era Isus. Și le-a luat ceva timp până au reușit să o vadă. Mesajul de fapt nu era deloc ascuns. Fiindcă Isus însuși era mesajul.
Înțelegerea lui Isus ca mesaj cere o constantă reflecție și iubire față de cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul Eronim a reușit să ilustreze aceasta prin propria sa viață. De mai multe ori acesta a dorit să renunțe la imensa sarcină de traducere a sfintei Scripturi, însă iubirea față de cuvântul lui Dumnezeu la ținut înflăcărat. Așa că vă invit să spunem și noi asemenea lui, mă arunc în spirit la picioarele lui Isus…nu sunt acum ce am fost atunci.
