Hab 1,2-3;2,2-4
2Tim 1,6-8.13-14
Lc 17,5-10
O legendă spune că cu mult timp în urmă, un țăran japonez a murit și s-a dus în ceruri. Primul lucru pe care l-a văzut a fost un raft lung cu ceva extrem de ciudat la vedere pe el.
Ce este acela? A întrebat acesta. E ceva din care se face supa?
Nu, avenit răspunsul. Acestea sunt urechi. Ele aparțin persoanelor care au trăit pe pământ, care pe când se aflau în viață auzeau doar ceea ce doreau să audă pentru a rămâne buni, însă care nu au acordat deloc atenție. Așa că în momentul în care au murit, urechile lor au ajuns în rai, însă restul corpului s-a dus în altă parte.
După o perioadă țăranul nostru a văzut un alt raft care și el conținea multe chestii ciudate. Ce sunt acestea? A întrebat el din nou. E ceva din care se face supa?
Nu, a venit răspunsul. Acestea sunt limbi. Care au aparținut oamenilor care le spuneau celor din jur să fie buni și cum să trăiască bine viața însă care nu puneau deloc în practică ceea ce învățau. Așa că, când au murit, limbile lor au venit în rai iar restul trupului lor s-a dus în altă parte.
Țăranul s-a mai plimbat prin rai și a dat de un al raft cu lucruri ciudate. Ce e aceasta? A întrebat el din nou. E ceva din care poți face supă?
Nu, a venit răspunsul. Acestea sunt inimi. Ele aparțin oamenilor care au predicat plin de entuziasm despre iubire, despre cum să îi iubești pe cei din jur și despre cum să fii iubit. Însă care nu puneau de loc în practică. Așa că, când au murit inimile lor au intrat în rai însă restul trupului lor nu a putut intra.
Dorim oare să se întâmple la fel și cu viețile noastre? Poate da, poate nu. Însă un lucru cu siguranță va avea loc dacă tot continuăm în acest mod.
Ei bine, textul evangheliei de astăzi ne vorbește despre credință. Și am auzit cum apostoli i-au cerut lui Isus, Doamne, mărește-ne credința. Iar Isus le-a răspuns, Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te și plantează-te în mare!» și v-ar asculta.
O sămânță de muștar e una dintre cele mai mici semințe dintre toate, însă când crește poate ajunge până la 3-4 metri înălțime. Sicomorul este unul dintre cel mai dur lemn care poate ține până la 600 de ani. Isus folosește aceste imagini pentru a arăta ce tip de credință dorește de la noi toți.
Acest pasaj evanghelic ne vorbește și despre atitudinea pe care trebuie să o avem față de credință. Această atitudine însă trebuie pusă în practică după cum afirmă și o parte din textul evangheliei de astăzi, adică acea parte care vorbește despre acel slujitor, care e reprezentare vie a credinței noastre în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acest pasaj evanghelic ne vorbește despre atitudinea noastră asupra credinței proprii și a credinței active pe care o avem în Dumnezeu.
Care ar trebui să fie atitudinile unui creștin față de credința lui sau a ei în Dumnezeu? Presupune mersul la sfânta Liturghie în zi de Duminică? Presupune rugăciunea sau deținerea de statui a sfintei Fecioare Maria și a altor sfinți în casă? Înseamnă că va trebui să avem aceiași credință, botez, și Domn? Înseamnă să cunoaștem crezul apostolic, crezând totodată în adevărata prezență a lui Cristos în Euharistie și a crede în Dumnezeu Treime? Da, ba mai mult decât toate acestea. Un creștin nu trebuie să fie cunoscut doar pentru atitudinea sa sau a lui față de credința proprie ci mai ales pentru modul în care își pune în practică credință prin iubire.
Uneori, e destul de ușor să fii credincios și iubitor față de Dumnezeu și față de ceilalți când totul merge bine, e ușor să fii iubitor și blând și drăguț cu oameni. Însă totodată creăm atât de multe scuze pentru a evita să ne îndeplinim responsabilitățile ca și creștini credincioși. Nu dorim să ne rugăm fiindcă nu avem destul timp și credință. Nu putem fi caritabili fiindcă încă suntem destul de egoiști. Nu putem părăsi viciile și propriile păcate fiindcă însă suntem slabi. Iar asta fiindcă, după cum spune și acea zicală, Suntem oameni, suntem păcătoși. Această credință a noastră este o credință slabă și nu are o încredere proprie, fiindcă pentru mine personal credința înseamnă încredere.
Asemenea următoarei povestioare despre un băiețel mic și un pasager la unui vas de croazieră de lux. Vasul dădea să se scufunde din cauza unui tampon cu un ghețar destul de urât. Toată lumea intrase în panică, fiecare luând câte o vestă de salvare, alți o smulgeau de la cei din jur. Însă acest băiețel stătea într-un mic scăunel ca și cum nimic nu se întâmplă. El se bucura de privirea valurilor imense. Un pasager adult s-a apropiat de el și l-a întrebat, Băiete, nu te preocupă ceea ce se întâmplă? Nu știi ce se va întâmpla peste doar câteva minute, că ne scufundăm?
Scuzați-mă Domnule, a răspuns băiatul. Dar căpitanul acestui vas este tatăl meu. Și fiindcă este tatăl meu eu am încredere în el. Așa că de ce să îmi fie frică?
Căpitanul vieților noastre nu este nimeni altul decât Dumnezeu însuși. Așa că de ce ne este frică?
Astăzi cu toți suntem provocați să ne îndeplinim datoriile ca și creștini și să le trăim prin a hrăni și prin a dezvolta acest dar minunat al credinței. Dumnezeu spune, Dă tot ce ai mai bun iar eu voi face restul. Dacă suntem dispuși să dăruim cele trei mari daruri ale noastre, adică timpul, talentul și comoara, vom realiza adevărate minuni. Chiar dacă suntem atât de mulți însă dacă suntem dispuși să împărtășim, atunci nimic rău nu se va întâmpla.
De aceea vă invit să nu uităm niciodată că credința în Dumnezeu presupune mai întâi încrederea în noi înșine. Amin
