In 2,13-22
Astăzi biserica celebrează sărbătoarea dedicării unei Biserici, a sfântului Ioan din Lateran. Probabil că e o biserică despre care, majoritatea dintre noi nici măcar nu au auzit, și cu siguranță ne-am și întreba de ce celebrăm dedicarea ei. Biserica Sfântul Ioan din Lateran este de fapt mama tuturor bisericilor din lume. Iar asta fiindcă este Biserica Catedrală a diecezei de Roma. Bazilica Sfântul Petru nu e catedrala Papei, ci Biserica Sfântul Ioan din Lateran e catedrala papei.
Dacă ne alăturăm cu toți în celebrarea acestei sărbători atunci, ne aflăm cu toți în comuniune cu sfântul părinte. Însă trist e faptul că sunt multe biserici care nu se află în comuniune cu papa de la Roma.
Un alt scop al celebrării de astăzi se găsește în lecturile pe care le vom auzi la această sfântă Liturghie, lecturi care enunță două ideii, ideii pe care va trebui să le ținem minte cu toți. Prima e că Dumnezeu este prezent și în clădiri din moment ce el însuși a curățat Templul de bani schimbătorilor de bani și le-a spus, Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie! Și a doua idee e că Dumnezeu este prezent în oameni iar el este Templul, mai ales că a și spus că Dărâmaţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica!