9 noiembrie – Sfințirea Bazilicii din Lateran – 3

In 2,13-22

Curățarea templului

În prima scrisoare către Corinteni sfântul apostol Paul spune că Nu știți că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?
Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va distruge pe el. Căci templul lui Dumnezeu, care sunteți voi, este sfânt
(1Cor 3,16-17).

Astăzi, celebrăm sărbătoarea, nu unei persoane cum se întâmplă de obicei, ci a unei clădiri. Iar asta fiindcă astăzi, este aniversarea sfințirii Bazilicii din Lateran.

Conform unei cărți de sfinți, reședința papilor, e o clădire cu numele de Palatul Lateran ce a fost construită de către Lateranus Palutius, pe care împăratul Nero l-a condamnat la moarte doar pentru a-i confisca bunurile. Această clădire a fost dăruită de către împăratul Constantin cel Mare, în anul 313 sfântului papă Miltiade, iar din acel moment până în anul 1308 a fost locuit de către toți succesori lui, până la mutarea lor la Avignon, în Franța. Bazilica din Lateran a fost construită de către împăratul Constantin în apropierea acestui palat, de unde i se trage și numele, fiind totodată și prima Bazilică din Vest. Doisprezece concilii, dintre care patru ecumenice, au avut loc aici, primul în 649 iar ultimul în 1512.

Chiar și până acum Bazilica sfântul Ioan din Lateran rămâne biserica casă a episcopului Romei, a papei precum și catedrala diecezei de Roma. Aceasta este cea mai veche biserică din lume chiar mai veche și decât bazilica sfântul Petru din Vatican. Pe fațada acestei bisericii se găsește inscripția, Mama și capul tuturor bisericilor din Roma și din lume. Iar asta fiindcă Bazilica sfântul Ioan din Lateran este catedrala Papei iar papa este capul Bisericii Universale, prin urmare această Biserică este mama tuturor Bisericilor din lume.

Timp de câteva secole Papa nu a mai locuit deloc în palatul din Lateran, dar asta nu înseamnă că primatul Bazilicii este alterat și el, nu, nu e alterat deloc. Ea rămâne capul tuturor Bisericilor. Sfântul Petru Damian a scris la un moment dat că după cum Mântuitorul este capul ales, biserica care poartă numele său este și ea capul tuturor Bisericilor. Cele ale lui Petru și Paul, care se află la stânga și la dreapta ei sunt cele două brațe prin care această Biserică suverană și universală îmbrățișează întregul pământ, salvându-i pe toți cei care merită mântuirea, avertizându-i, și protejându-i în pântecul ei matern.

Această mamă a tuturor Bisericilor a fost dedicată de către sfântul papă  Alexandru în anul 324. Biserica din Lateran a fost ruinată parțial de focuri, invazii ale dușmanilor și cutremure însă mereu a fost reconstruită cu mare zel de către următori pontifi. În anul 1726, după una din aceste restaurări, papa Benedict al XIII-lea a consacrat-o din nou și a desemnat comemorarea ei a acelui eveniment până în ziua prezentă.  Apoi alți doi papi după aceea, adică papa Pius al IX-lea și papa Leon al XIII-lea au mărit-o și au înfrumusețat-o.

Dacă noi ne alăturăm astăzi în celebrarea acestei sărbători atunci noi ne aflăm în comuniune cu papa. Însă trist e faptul că sunt alte Bisericii nu se află în comuniune cu papa în Roma. Precum un anumit sondaj ce a avut loc în Statele Unite în 1992. Departamentul American de Comerț a făcut publică un sondaj al Bisericilor Americane. Acel raport spunea că în Statele Unite sunt 294271 de congregații; Biserici cu mai puțin de 100 de membri sunt 60300; Bisericii cu mai puțin de 500 de membri sunt 205556; Bisericii ce au între 1000-2000 sunt 21,691; Bisericii cu 2000 sau mai mulți membri. Așa că vă invit să ne rugăm tot mai mult pentru unitatea Bisericii.

Unul dintre scopurile celebrării de astăzi îl găsim în lecturile pe care le vom auzi la această sfântă Liturghie, lecturi ce leagă, pun împreună două ideii, prima că Dumnezeu este prezent în clădiri în momentul în care curăță templul de bani schimbătorilor de bani, spunându-le că Nu faceți casa Tatălui meu casă de negustorie! Iar cea dea doua că Dumnezeu este prezent în oameni și că el este templul, când a spus că Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica!

Astfel, sărbătoarea de astăzi, a sfințirii Bazilicii Sfântului Ioan din Luteran, dorește să ne reamintească faptul că la baza, fundamentul Bisericii lui Cristos, se află, nu clădirile și oameni.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04,

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}