Lc 15,1-10
Cu siguranță, cu toți ați avut parte de experiența întâlnirii accidentale a unui prieten vechi. Bucuria întâlnirii cu cineva important în viața ta și reluarea relației ce fusese pierdută pentru totdeauna ar putea fi și sentimentul pe care îl evocă relatarea din evanghelia de astăzi, a oii pierdute și a monezii pierdute. Un păcătos care se căiește e arătat ca pe cineva care a fost pierdut iar acum este regăsit. Ceea ce e o adevărată sursă de bucurie.
În textul evangheliei de astăzi, cel care a pierdut o singură oaie a făcut un efort extraordinar pentru a o recupera. Femeia care a pierdut moneda de asemenea a răscolit toată casa pentru a o găsi. Efortul depus ne arată cât de valoroasă și cât de importantă era oaia și moneda pierdută. E o reamintire a faptului că ori de câte ori pierdem pe cineva unei vieți de păcat, e de datoria noastră să facem tot ce putem pentru a găsi acea persoană, de a o readuce la pocăință. Însă am putea să ne întrebăm și faptul că în momentul în care am pierdut pe cineva păcatului am făcut-o fiindcă nu am fost dispuși să conducem acea persoană păcatului prin apatia și indiferența noastră.
Asta e ceea ce înseamnă comunitatea, să devenim preocupați de tot ceea ce se întâmplă cu ceilalți. Să ne alarmăm când cineva se îndepărtează de pe cale. Să ne bucurăm cu îngeri când o persoană revine la viața harului. Suntem responsabili unul de celălalt.
