Lc 18,35-4

Oameni de succes sunt un pic diferiți de restul umanității, aceștia sunt cei mai atenți și știu exact ceea ce doresc. Știind ceea ce își doresc se stimulează tot mai mult pentru a-și întâlni mai repede destinul.  Sentimentul lor de nevoie îi aduce tot mai mult spre țel. Nimic nu îi poate opri, nici măcar șansele minime.

Omul orb de pe marginea drumului era neajutorat și dependent de promptitudinea și generozitatea celorlalți. Cu toți știm exact ceea ce dorea, să își recapete vederea, și odată cu ea demnitatea în comunitate. El trăia în spirit, plin de pasiune, din străfundul inimii sale. În momentul în care i se prezintă o oportunitate, acesta nu ezită nici măcar pentru o clipă în a striga la Domnul, “Doamne, să-mi recapăt vederea!. Iar privirea i-a fost restaurată și odată cu ea viața i-a fost schimbată în bine.

Așa că, a cere și a spune pe nume ceea ce dorim cu adevărat reprezintă jumătate din atingerea acelei nevoi. A merge spre aceea realizare pe care o dorim deja reprezintă împlinirea procesului de a o realiza. Oare Isus nu ne-a reamintit că tot ceea ce trebuie să facem e să știm ceea ce dorim iar în credință să cerem și să o căutăm? Căci cei care cred cu adevărat, chiar și în cele mai imposibile situații, Dumnezeu este capabil să o facă pentru noi mai mult decât am putea noi cere ori imagina vreodată (Ef 3,20). De aceea, va trebui să urmăm exemplu omului orb din textul evangheliei de astăzi care pentru început dorea doar să vadă, și i sa acordat. Însă pe lângă această vedere fizică, el tânjea pentru adevărata sursă de lumină, lumină pe care a și decis să o urmeze.

Alte opțiuni: 01, 02, 03, 04, 05,

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Email

Articole asemanatoare

//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?