Ziua 9 – Ritul Penitențial

Mergem mai departe și astăzi cu seria de predici despre sfânta Liturghie și continuăm să vorbim despre ritul penitențial ce se află chiar la începutul sfintei Liturghii, imediat după semnul sfintei cruci și salutul preotului.

În Didahe sau învățătura celor 12 apostoli putem citi că In ziua de duminică, adunați-vă laolaltă, frângeți pâinea și aduceți mulțumiri după ce vă veți fi mărturisit păcatele. Cu alte cuvinte, la începutul Sfintei Liturghii, Dumnezeu ne avertizează, ca pe Moise, care se apropia de rugul în flăcări, rug care ardea, dar nu se consuma: Nu te apropia! Scoate-ți sandalele din picioare, pentru că locul în care te afli e loc sfânt (Ex 3,5-6).

Și ca să nu lungim prea mult, vă invit în continuare să trecem, pas cu pas prin întregul rit penitențial și începem cu primul îndemn pe care-1 face celebrantul la Liturghie adică cu îndemnul la căință, la convertire: Fraților, să ne recunoaștem păcatele. În liturgie, au fost și sunt diferite moduri de a exprima căința și de a cere iertare pentru păcate. De exemplu, în antichitate celebrantul și slujitorii, ajungând la altar, se aruncau la pământ în fața altarului. Același lucru îl făceau toți creștinii din biserică: era posibil acest lucru, era loc în biserică: băncile vor apărea abia în secolul al XVI-lea.

Apoi un alt mod de exprimare a căinței este ritul stropirii cu apă în semn de curățire a păcatelor, cu cuvintele psalmistului: stro- pește-mă, Doamne, cu isop și mă voi curăți, spală-mă și mai mult decât zăpada mă voi albi.

În al doilea rând, cea mai folosită formulă penitențială este rugăciunea „Mărturisesc”. Ne așezăm în fața tribunalului unde alături de Dumnezeu, veșnicul judecător, se află toată curtea cerească: Sfânta Fecioară Maria, toți îngerii și sfinții, și spunem: Mărturisesc lui Dumnezeu, recunosc în fața lui Dumnezeu, a întregului tribunal ceresc, și a fraților prezenți că am păcătuit, nu mult, ci prea mult.

Cu gândul: și aici ne amintim de reproșul făcut de Isus fariseilor, dar care ni se potrivește și nouă.

Cu cuvântul: și aici ne amintim de cuvintele Sfântului Iacob: Limba este un foc, este o lume de nelegiuiri. Cu limba se fac mai multe crime decât cu sabia. Sfântul Augustin le reproșa iudeilor: Voi l-ați ucis pe Cristos cu sabia limbii atunci când ați strigat: «Răstignește-l! Răstignește-l!»

Cu fapta și omisiunea: și aici devenim conștienți că în fața lui Dumnezeu suntem mai vinovați de binele pe care neglijăm să-l facem decât de răul pe care-1 facem cu faptele noastre. Ne amintim de preotul și levitul care au trecut, fără să se oprească, pe lângă omul rănit din mijlocul drumului, până să se oprească samariteanul milostiv.

Din vina mea, din vina mea, din prea mare vina mea: de trei ori repetăm «din vina mea», voind să recunoaștem că vina e a noastră, că noi suntem răspunzători de păcatele noastre, nu alții. Și totodată, ne batem pieptul ca vameșul de la ușa templului care, în genunchi, fără să-și ridice ochii din pământ, își bătea pieptul și spunea: Doamne, ai milă de mine păcătosul! Ne batem pieptul pentru a descoperi boala dinăuntrul nostru, pentru a arăta că răul, vina nu e în alții, ci aici, înlăuntrul nostru, în inima noastră.

Apoi, după cum la tribunalul dumnezeiesc, alături de judecător îi vedem pe avocații noștri, tot la fel e și în ceruri. Mai întâi ne îndreptăm rugăciunea spre Mama Judecătorului pe care, în Salve, Regina, o numim advocata nostra: de aceea și spunem în continuare rog pe Sfânta Maria pururea Fecioară.

De aceea rog pe toți îngerii și sfinții. De la Maria, privirea și glasul ni se îndreaptă spre îngeri. Una dintre cele mai frumoase și mai poetice imagini pe care le-a creat literatura religioasă este imaginea îngerilor care plâng la vederea suferinței și nenorocirii omului, mai ales a omului căzut în păcat. La Liturghie îngerii mijlocesc pentru noi și rețin mâna lui Dumnezeu care ar trebui să ne lovească pentru păcatele noastre.

Și vouă fraților ca să vă rugați pentru mine la Domnul Dumnezeul nostru: în ultima vreme, în psihiatrie s-a introdus o nouă terapie, numită terapia de familie. La medic merge întreaga familie: fiul, fiica, mama, tata – căci vinovați de boala psihică a unuia, de cele mai multe ori, sunt toți cei din familie, iar de boala psihică a unuia se contaminează toți. La începutul Sfintei Liturghii, toți cei care formăm familia lui Dumnezeu facem o terapie de familie: ne recunoaștem sincer păcatele cu care ne-am rănit unii pe alții, și implorăm de la Dumnezeu vindecarea.

Ritul penitențial de la început e determinant pentru tot restul Liturghiei. Nu degeaba celebrantul spune: Să ne recunoaștem păcatele ca să putem lua parte cu vrednicie la Sfintele taine. A face actul penitențial distrați, neatenți, inconștienți, la repezeală, fără a ne concentra la ceea ce spunem, fără căință interioară, înseamnă a lua parte în continuare cu nevrednicie la Sfintele taine și, culmea e că putem comite păcat chiar în timp ce cerem iertare pentru păcatele noastre.

În momentele prețioase de pauză ce urmează după îndemn ne așezăm în prezența lui Dumnezeu cel de trei ori sfânt, în fața căruia cei mai mari sfinți se descoperă păcătoși. Intrăm în noi înșine și cu umilință și sinceritate recunoaștem ce suntem, și ne amintim ce ar trebui să fim, adică, cum se exprimă sfântul Pavel, sfinți și neprihăniți în fața lui (Ef 1,4). Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU