Ziua 12 – Collecta

Riturile introductive ale Liturghiei se încheie cu rugăciunea numită collecta – în traducere, cele adunate, sau după cum scrie în Liturghier, Rugăciunea zilei. Poartă acest titlu pentru două motive: mai întâi pentru că preotul adună, colectează rugăciunile pe care fiecare dintre noi le formulează în inima sa și le oferă pe toate lui Dumnezeu printr-o rugăciune comună spusă cu glas tare. Și, în al doilea rând, pentru că, la Roma, Papa spunea această rugăciune când poporul era adunat la biserica stațională de unde se pleca în procesiune spre o altă biserică unde se celebra Liturghia.

Astfel, în continuare vă invit să analizăm puțin structura collectei sau a orațiunii în general. Sfinții Părinți, care le-au formulat au fost, mulți dintre ei, ca Sfântul Ambroziu, Sfântul Leon cel Mare, Sfântul Grigore cel Mare, și înalți funcționari imperiali, senatori, și cunoșteau forma oficială a unei cereri. O cerere oficială începea cu un apelativ către autoritatea supremă. Apoi se cita legea. În continuare se formula cererea propriu-zisă după care se menționa numele patronului, sau al protectorului, când era vorba de oameni din popor. Tot la fel se întâmplă și în cadrul collectei: mai întâi e îndemnul celebrantului la rugăciune: Să ne rugăm! îndemnul poate fi formulat și cu alte cuvinte. După aceasta urmează un moment de tăcere; cât durează această pauză? Zece secunde e prea puțin, jumătate de minut e prea mult. Ce ne rugăm în aceste momente de tăcere? Fiecare ce-i spune inima. Dacă inima nu ne spune nimic, ne rugăm așa: Mântuitorul meu, nu știu să mă rog, roagă-te tu pentru mine!

După care urmează apelativul în mod normal adresat Tatălui, care este de fapt o preamărire, un omagiu adus lui Dumnezeu pentru una sau alta din însușirile sale divine: atotputernicia, eternitatea, bunătatea, milostivirea, ș.a.m.d.;

Mai departe, în locul citatelor din lege din petiția romană, vine anamneza, adică amintirea unei lucrări de mântuire pe care Dumnezeu a săvârșit-o în trecut, sau a unei promisiuni pe care a făcut-o. De pildă, în collecta unei zile din a șasea săptămână din timpul anului citim că Dumnezeule care ai promis că ești prezent în cei care te iubesc și păzesc cuvântul tău cu inimi dreaptă și sinceră. Amintindu-i lui Dumnezeu ce a făcut în trecut ci e vorba de o atitudine de smerenie cu care îi cerem lui Dumnezeu ca ceea ce a făcut în trecut să înfăptuiască și în prezent. Și astfel trecem la următorul element: rugăciunea de cerere propriu-zisă. Rugăciunea noastră exprimă în primul rând voința noastră de a îndepărta piedicile care stau în calea iubirii și bunătății lui Dumnezeu.

Blaise Pascal, comentând cuvintele Apocalipsului: Iată, stau la ușă și bat (3,20), face uimitoarea constatare că, de fapt, Dumnezeu este cel care se roagă și cere să fie ascultat, iar omul refuză să asculte rugăciunea, pe Dumnezeu: Isus – spune Pascal – i-a rugat pe oameni și nu a fost ascultat: Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am voit să-i adun pe copiii tăi așa cum cloșca își adună puii sub aripile sale, și nu ai vrut (Mt 23,37). Aici e toată tragedia: Eu, Domnul și Dumnezeul tău am voit, tu însă nu ai voit.

Dumnezeu e ca izvorul apărut în mijlocul paradisului pământesc, care dădea apă la tot ce creștea acolo. Fără el, paradisul s-ar fi transformat într-un pustiu. Scopul rugăciunii de cerere e acela de a ne schimbe pe noi înșine. Nu e vorba de a-l trezi pe Dumnezeu cu cererile noastre, scrie Sfântul Augustin. El nu doarme. E atent însă ci ca să nu doarmă credința ta. Cât privește rugăciunea de cerere în collectă, ca și în celelalte orațiuni, remarcăm două lucruri: ea nu se coboară la lucruri mărunte, pământești, deși ne este îngăduit să cerem și pâinea de toate zilele, ci vizează, de regulă, lucruri mari, valoroase ca: iertarea păcatelor, sporirea credinței și a harului, cunoașterea lui Dumnezeu, împlinirea voinței sale etc. E aplicat cuvântul lui Isus: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi se vor da pe deasupra. Și al doilea lucru pe care-1 observăm este scurtimea, sobrietatea, gravitatea.

Ultimul element, cu care se încheie orațiunea, și cel mai important: Prin Domnul nostru Isus Cristos… Patronul sau protectorul din petiția romană în orațiunea creștină este Cristos. Am văzut că orațiunea este un discurs poetic solemn ținut lui Dumnezeu. Cine este oratorul care ține discursul, orațiunea? Vom zice imediat: preotul. În realitate, preotul este doar reprezentantul celui care l-a ales să-i fie instrument, să-i împrumute buzele și brațele. Oratorul este Cristos; el este singurul mijlocitor care îl imploră pe Tatăl pentru noi. Astfel înțelegem poziția preotului la altar. Preotul, în timp ce recită orațiunile sau rugăciunile prezidențiale, stă în picioare, cu brațele complet întinse, cu palmele în sus.

Rugându-se în această poziție, preotul îl întruchipează pe Cristos răstignit, cu brațele întinse pe cruce, mijlocind pentru noi, voind să-i îmbrățișeze pe toți. Prin acest gest simbolic al preotului, scrie Sfântul Ambroziu, Cristos continuă să arate Tatălui, rănile patimii sale, prețul răscumpărării noastre. De aici rezultă valoarea infinită a rugăciunii comunitare, liturgice, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o recomandă călduros cu aceste cuvinte: Vei fi ascultat nu numai când te vei ruga singur, acasă, ci împreună cu frații Aici este ceva în plus decât când ești singur. Aici este înțelegere, unirea, lanțul iubirii, rugăciunea preoților. Aici este Cristos care ia rugăciunea ta pe buzele sale și o prezintă Tatălui. Amin

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU
Abonează-te
Abonează-te pentru a fi primul care citește noile articole publicate.
LA ZIARUL NOSTRU