Conciliul Vatican II într-unul din documentele sale ne spune că În celebrarea liturgiei, Sfânta Scriptură are o importanță extrema.
Astăzi vom vorbi despre cea de-a doua cea mai importantă parte din cadrul unei sfinte Liturghii, adică Cuvântului lui Dumnezeu. Însă întrebarea care apare e, de ce Biserica ne obligă să citim la Liturghie numai texte din Biblie, când sunt atâtea alte cărți interesante, captivante, care, poate, răspund mai bine cerințelor omului de azi? Ei bine, în entuziasmul reformator de după Conciliu, unii preoți avangardiști, au început să înlocuiască textele biblice cu texte din scriitorii profani, inclusiv din operele lui Marx. Însă Biserica a curmat imediat abuzul și a scos documentul Domenicae Cenae care stabilește că:
Lectura Scripturii nu poate fi înlocuită cu lectura altor texte, chiar când acestea ar poseda o valoare religioasă și morală de netăgăduit. Aceste texte ar putea fi folosite cu mare profit în omilii. Omilia se pretează foarte bine la utilizarea acestor texte… căci, între altele, ține de natura omiliei să arate convergențele între înțelepciunea divină revelată și nobila gândire umană care caută adevărul urmând diferite căi
Chiar când le știm pe de rost, după ce le-am ascultat ani și ani la rând de atâtea ori, suntem obligați să ascultăm în continuare aceste texte biblice? Da, căci citirea Scripturii la Liturghie are scopul de a crea comunitatea eclezială care celebrează Euharistia.
Însă, cât de important este Cuvântul lui Dumnezeu? La fel de important ca și Sfânta Euharistie. Afirmația ne-ar speria dacă n-ar fi fost făcută de același Conciliu care în Constituția dogmatică Dei Verbum(21) ne învață: Biserica a venerat întotdeauna dumnezeieștile Scripturi, după cum a venerat însuși Trupul Domnului, neîncetând, mai ales în liturgia sacră, să primească Pâinea vieții, atât de la masa Cuvântului lui Dumnezeu, cât și de la aceea a Trupului lui Cristos și să o dea credincioșilor. Acest text i-a surprins pe unii Părinți conciliari fiindcă li se părea că se acordă prea multă importanță Scripturii și se pune în umbră Euharistia și au cerut să se facă unele amendamente însă toate amendamentele au fost respinse, căci de fapt textul exprima întreaga tradiție a Bisericii. Sfântul Ieronim scria în primele veacuri ale Biserici, în ceea ce mă privește, eu consider că Evanghelia este Trupul lui Cristos, și că Sfintele Scripturi sunt învățătura sa.
Evanghelistul Marcu notează că Isus, înainte de a-i hrăni pe iudei cu pâine i-a hrănit cu pâinea cuvântului său: Și a început să-i învețe multe lucruri (Mc 6,34). A fost o liturgie a cuvântului care, practic, a durat ziua întreagă. Și dacă mergem și mai în urmă, în Vechiul Testament, constatăm că Dumnezeu pune cuvântul său alături de mana cu care a hrănit poporul său în pustiu – mana cea mai grăitoare prevestire a Euharistiei în Vechiul Testament. Domnul te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu nu o cunoșteai și nici părinții tăi nu o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu tot cuvântul care iese din gura Domnului (Deut 8,3). Mâncare este mana, mâncare este și Cuvântul lui Dumnezeu.
Apoi, dacă Cuvântul lui Dumnezeu stă alături de Euharistie, evident e faptul că el trebuie tratat cu același respect, cu aceeași demnitate, cu aceeași frumusețe ca și Euharistia: el trebuie proclamat și ascultat cu pregătirea și atenția cuvenită. Admirabil este exemplul lui Rabi Aqiba (cca 135). S-a întâmplat într-o zi că mai marele sinagogii l-a invitat pe Rabi Aqiba să facă lectura. Dar el a refuzat să urce la amvon. I-au zis atunci ucenicii: Maestre, nu ne-ai învățat tu că Tora este pentru noi viața și lungimea zilelor? De ce refuzi să te conformezi învățăturii tale? El le-a răspuns: Pentru templul lui Dumnezeul Am refuzat lectura numai pentru că nu citisem textul de două sau trei ori înainte! Un om nu are dreptul să citească cuvintele Torei dacă mai înainte nu și le-a citit sieși de două sau de trei ori!
Un alt aspect e respectul față de Cuvântul lui Dumnezeu care trebuie să se vadă și în frumusețea exterioară a cărții și a locului unde e păstrată, chiar când nu e folosită la Liturghie.
Rupert de Deutz (t 1130) ne descrie cum arătau Evangheliarele în Evul Mediu: Pe bună dreptate, cărțile Evangheliilor sunt decorate cu aur, cu argint și pietre prețioase. în ele strălucește cu adevărat aurul înțelepciunii cerești, luminează argintul elocinței credinței, scânteiază pietrele prețioase ale minunilor săvârșite de mâinile lui Cristos. Astăzi, un asemenea Evangheliar medieval este evaluat la zeci de milioane de dolari. La cât am putea evalua Evangheliarele pe care le folosim noi astăzi la Liturghie?
Cinstea cuvenită Cuvântului lui Dumnezeu se arată apoi în frumusețea locului de unde e proclamat. Adesea rămânem extaziați în fața amvoanelor din vechile bazilici și catedrale: adevărate minuni de artă.
Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu e izvor de bucurie pentru inima noastră: acesta e sensul cuvântului a celebra: a celebra înseamnă a face sărbătoare. Ca și poporul evreu, la prima mare celebrare a Cuvântului lui Dumnezeu organizată de Nehemia și Ezdra: Și tot poporul a început să mănânce să bea. Și au trimis câte o porție și altora și s- au veselit mult. Căci înțeleseseră cuvintele care li se explicasem (Neh 8,12).
Și voi încheia cu cuvintele profetului Ieremia care spunea Când am primit cuvintele tale (Doamne) le-am devorat; cuvintele tale au fost bucuria și veselia inimii mele {Ier 15,16). Amin
