Mt 1,1-17
Adesea auzim oameni vorbind la petreceri, El e ruda mea. El e verișorul meu. Noi suntem veri. Suntem oameni care dorim să stabilim relații indiferent de cât departe ori aproape este relația fiindcă suntem persoane care nu pot trăi cu ei înșiși. Suntem oameni care găsesc înțeles în viață cu oameni care sunt buni, cu oameni care sunt respectați, cu oameni care sunt reînnoiți, cu oameni care au succes, cu oameni care sunt inteligenți. Datorită asocierii cu aceste persoane, când pomenim de aceste persoane adesea spunem că am crescut împreună, spunem modul în care s-a stabilit relația. Credem și gândim că păsările cu pene identice zboară împreună.
Întrebarea e, ce avem de gând să facem cu scheletele din dulapurile noastre? Ce avem de gând să facem cu oameni care nu sunt atât de respectabili, care nu sunt inteligenți, sau care au boli, diverse afecțiuni, dar totuși sunt veri, rudele, vecini noștri? Tendința generală e de a tăcea și de a ne preface că aceștia nu există. Însă vedem că Domnul nu tace deloc în ceea ce privește toate aceste schelete din arborele genealogic al familiei sale. Și îl vom auzi spunând că aparține unei familii în care a existat și o femeie de moravuri ușoare, un trădător, un adulter. A aparținut unei familii în care a existat un străin, care a fost dat afară din propria familie.
Și totuși, ce facem cu scheletele din dulapurile noastre? Răspunsul lui Isus este acela că trebuie să menționăm și de ei ca fiind ai noștri. Dacă pomenim de rudele bune de ce să nu pomenim și de cele rele? Dacă avem prieteni de care putem fi mândri, de ce să nu îi mulțumim Domnului și pentru rudele, aproapele de care nu ne mândrim deloc? E timpul să privim la noi înșine și să ne întrebăm, Ce avem de gând să facem cu scheletele din dulapurile noastre? Răspunsul este acela de a-i oferi Domnului și de a-i permite Domnului să fie în fiecare relație.
