Lc 1,26-38
Sunt atât de multe povești despre pruncul Isus. Însă următoarea povestioară este una dintre cele care îmi place cel mai mult. Aceasta este de fapt o legendă ce îl implică pe sfântul Ieronim și pruncul Isus. Se spune că într-o noapte de Crăciun, chiar în grota din Betleem, sfântul Ieronim stătea și se ruga și se gândea la nașterea lui Isus. Dintr-o dată, Domnul nostru i-a apărut sub chip de prunc înconjurat fiind de o lumină cerească. Ieronim a întrebat pruncul Isus. Ce îmi dai de ziua mea? Pruncule divin, a răspuns sfântul, Îți dau inima mea!
Da, dar dă-mi ceva mai mult. Îți dau tot ceea ce sunt!
Tot mai e ceva ce îmi doresc. Pruncule divin, nu mai am nimic altceva. Ce anume îți mai pot oferi? Ieronim, dă-mi păcatele tale. Dă-mi păcatele tale ca să ți le pot ierta. Pruncule divin, a spus sfântul. Mă faci să plâng. Iar omul sfânt, plin de iubire față de pruncul Isus, a bufnit în plâns de bucurie. Ce ne spune nouă această poveste? Foarte simplu, că îi putem mulțumi pruncului Isus prin a-i oferi păcatele noastre la spovadă, ca să putem fi curați și limpezi la inimă cu ocazia venirii sale în sfânta Euharistie.
Textul evangheliei pe care îl vom auzi astăzi ne va vorbi despre buna vestire sau de primul moment al lui Isus în pântecul sfintei Fecioare Mari. Cuvântul lui Dumnezeu precum și cea de-a doua persoană a preasfintei Treimi s-a făcut trup, a locuit și a devenit unul ca noi în toate în afară de păcat. Așa că, care este cadoul nostru dat lui cu ocazia nașterii sale, în afară de păcatele noastre pe care le oferim deja pentru a ni le ierta?
