Rugăciunea credincioșilor – Duminica 4 din Advent (A)

Prin Întruparea lui Isus, Dumnezeu a trăit între oameni si a fost prezent în istorie. Să-l recunoaștem prezent si în viața noastră zilnică, si să-i cerem să devenim martori ai voinței si planului său de iubire. Să ne rugăm împreună spunând:

R. Doamne, ascultă rugăciunea noastră!

  • Pentru sfântul nostru părinte papa, ca Domnul să îl ajute să conducă familia lui, Biserica, cu o grijă și iubire părintească. R.
  • Pentru lideri civili, ca ei să aibă grijă de toți cu iubire, dreptate și corectitudine, mai ales față de copii, săraci, și oprimați în trup, minte sau suflet. R.
  • Pentru tineri noștri, ca ei să găsească timp pentru Tatăl lor ceresc și casa sa Biserica, știind că acolo se află fericirile veșnice ale acestei lumi dar și a celei viitoare. R.
  • Pentru noi înșine, ca părinți noștri să poată menține familiile noastre fericite, iubitoare, bine hrănite, îmbrăcate dar mai ales fidele credinței unei familii mult mai mari, Biserica, cu ocazia acestui Crăciun dar mai ales întotdeauna. R.
  • Pentru cei bolnavi, bătrâni singuri ori rudele noastre nevoiașe, ca prin grija noastră față de ei în trup și suflet să poată cunoaște iubirea blândă a lui Cristos. R.
  • Pentru toți răposați noștri dragi, mai ales pentru părinți ori bunici care au trecut deja din această lume, ca și ei să primească răsplata pentru grija și iubirea lor de la Tatăl ceresc, și să fie primiți în casa cerească. R.

Fă-ne capabili, Doamne, să primim voința ta asemenea Mariei, si să acceptăm voința ta asemenea lui Iosif. Rămâi cu noi si întărește-ne, pentru că singuri nu putem face nimic. Tu, care viețuiești si ne iubești în veci vecilor. Amin.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

div#stuning-header .dfd-stuning-header-bg-container {background-image: url(https://paxvobis.ro/wp-content/uploads/2021/11/header-nou-final.jpg);background-size: initial;background-position: center bottom;background-attachment: scroll;background-repeat: no-repeat;}#stuning-header div.page-title-inner {min-height: 400px;}
//
Daca aveți vreo întrebare trimiteți-mi mesaj aici și va voi răspunde imediat!
Cu ce va pot ajuta?