Fap 6,8-10;7,54-59
Mt 10,17-22
Astăzi celebrăm sărbătoarea primului martir al Bisericii, a sfântului diacon Ștefan. Odată cu martiriul lui Ștefan începe și lunga lista de martiri care și-au sacrificat prețioasele vieți de dragul credinței lor în Isus. Pentru ei credința era mult mai importantă decât propria lor viață.
Mulți sfinți au dorit să fie martiri pentru Cristos. În momentul în care sfânta Tereza de Avila avea doar 7 ani, își convinsese fratele mai mare că ei ar trebui să meargă în ținutul Maurilor și să îi implore, ca din iubire față de Dumnezeu, să le taie capurile acolo. Ceea ce au și încercat să facă, au pornit la drum însă nu au ajuns prea departe fiindcă la ieșirea din cetate au dat de unchiul lor care i-a și adus înapoi acasă. Apoi, sfânta Tereza de Lisieux, dorea enorm de mult să meargă în ținuturile păgâne pentru a muri pentru Cristos. Această dorință de martiriu însă nu a existat doar în rândurile catolicilor. De exemplu, soția lui Billy Graham un mare predicator protestant, pe nume Ruth Bell pe când era o fetiță mica avea o dorință enormă de a muri ca martir. Ea crescuse în China, unde părinți ei erau misionari. Ea obișnuia să se roage în fiecare noapte ca Domnul să o lase să fie un martir înainte de încheierea anului. Dorea ca bandiți să o prindă și să o decapiteze de dragul lui Isus. Sora ei Rosa, obișnuia să gândească Ce oribil! Așa că în fiecare noapte când Ruth se ruga astfel, sora ei Rosa avea să se roage, Doamne nu o asculta!
Ștefan fusese ales ca unul din cei șapte bărbați care trebuia să îi ajute pe apostoli la distribuirea hranei la văduvele elene care se aflau printre primi creștini. Numele lui tradus înseamnă Coroana lui Victor. Mai târziu Ștefan a început să predice evanghelia împărăției lui Dumnezeu. A fost capabil chiar să predice și evreilor eleni de la sinagoga liberților cu enorm de mult curaj și putere. Liberți erau descendenți ai sclavilor evrei prinși și luați la Roma, de către Pompei în anul 63 înainte de Cristos. Când aceștia au fost mai târziu alungați din Roma, unii dintre ei s-au dus direct la Ierusalim și au format o sinagogă a lor acolo.
Ștefan poate că a fost un membru al uneia dintre aceste sinagogi. Primi creștini nu au abandonat imediat stilul de adorare și închinare evreiesc decât abia când au fost dați afară cu forța din sinagogi de către persecuții. La început ei au încercat să îl respingă pe Ștefan prin dezbateri. Când aceasta nu a funcționat, au început să se folosească de martori falși, stârnind oameni împotriva lui și târându-l în fața sinedriului. Acolo l-au acuzat că ar fi vorbit împotriva Templului. Însă plin de Duhul Sfânt, după cum au dat mărturie și cei de față, că fața lui era asemenea unui înger, a oferit unul dintre cele mai lungi discursuri dintre toți apostoli care au fost păstrate în Biblie, ținut în fața Sinedriului. Când Ștefan a început să vorbească mulțimile au început să o ia razna și mai tare. Toate acele pretenții la un proces echitabil și legal au fost date deoparte imediat. L-au târât afară din cetate și l-au ucis cu pietre, cu consimțământul și asistența viitorului apostol Paul.
Ce putem învăța noi de la personalitatea și martiriul sfântului Ștefan? El a fost un om plin de Duh Sfânt. Că cerința principală a unui misionar e aceea de a fi un martor eficient al lui Cristos. Că oponenți lui nu l-au putut învinge cu înțelepciunea și în spiritul cu care vorbea. După cum și Isus le spusese discipolilor săi, că când vor fi duși în fața sinagogilor și a conducătorilor, Duhul Sfânt vă va învăța tot ceea ce trebuie să spună. Prima dovadă a faptului că Ștefan era plin de Duh Sfânt sunt însăși roadele Duhului, adică iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, blândețea, bunătatea, credința și stăpânirea-de-sine. Aceste calități nu apar peste noapte ci de-a lungul anilor în care mergem ori umblăm în spirit. Plinătatea Duhului e o problemă de maturitate progresivă. Zi de zi mergem și umblăm sub și în dependență de Duhul lui Dumnezeu. Iar în timp ce facem toate acestea, el își crește roadele sale în inimile și în viețile noastre.
Ștefan era plin de har. Acest lucru e evident din reacțiile sale față de persecutori săi. Rostise aceiași rugăciune ca și Cristos pe cruce, rostită cu buzele sale în timp ce își oferea sufletul. El nu și-a blestemat persecutori în acel moment în care aceștia aruncau cu pietre, ci a început să se roage pentru ei, Doamne, nu le socoti păcatul acesta!. Doar un adevărat martor al lui Cristos poate sorbi spiritul iertării al lui Cristos atât de profund în viața lui încât să îl poată pune în practică până și în ora morții sale. Ultimele sale cuvinte ca și ale învățătorului său au fost de iertare și de compasiune. Și sunt sigur că aceasta a dus și la convertirea de mai apoi a sfântului apostol Paul. Însă întrebarea care apare e, Care este atitudinea mea față de cei care mă persecută în viața de zi cu zi? Cum răspund eu când oameni reacționează urât și mă insultă în public? Sunt eu capabil să îi iert din inimă și să mă rog pentru ei?
Asemenea sfântului Ștefan și noi va trebui să fim destul de curajoși încât să îl putem proclama pe Isus ori de câte este posibil. Asemenea lui și noi va trebui să dorim să imităm mărturia curajoasă a lui Ștefan față de evanghelie. El ne oferă un exemplu de mărturie puternică. De asemenea, scena morții sale, ar trebui să ne inspire și pe noi. Ca până și în fața persecuției să ne punem sufletul împăcat la picioarele Domnului. Va trebui să ne rugăm ca și moartea noastră să fie o scânteie a cerului iar gândurile noastre din momentul morții să fie asemenea sfântului Ștefan, la mântuirea celor din jurul nostru. Va trebui să trăim într-un astfel de mod încât moartea noastră să fie o adevărată oferire a sufletelor noastre Domnului. Amin
